PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul, scenaristul și producătorul Corneliu Porumboiu
Corneliu Porumboiu, regizor, scenarist și producător, s-a născut la 14 septembrie 1975, la Vaslui, potrivit site-urilor http://aarc.ro/ și https://www.imdb.com/.
Absolvent al Academiei de Studii Economice din București - Facultatea de Management (promoția 1998), a absolvit apoi Academia Națională de Teatru și Film 'I.L.Caragiale', secția de regie film (promoția 2003), conform http://aarc.ro/ . Scurtmetrajele pe care le-a făcut în timpul studenției au fost premiate la festivalurile de la Cannes și Montpellier. Astfel, spre exemplu, scurtmetrajul 'Călătorie la oraș' a obținut, în 2004, Premiul II la secțiunea Cinéfondation a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.
Semnează regia scurtmetrajelor 'Post telefonic suspendat temporar' (2002), 'Pe aripile vinului' (2002), 'Călătorie la oraș' (2003) și 'Visul lui Liviu' (2004), apoi regia primului său lungmetraj - 'A fost sau n-a fost?' (2006, și producător și scenarist). În continuare a regizat filmele 'Polițist, adjectiv' (2009, și producător), 'Când se lasă seara peste București sau metabolism' (2013), 'Al doilea joc' (2014), 'Comoara' (2015), 'Fotbal infinit' (2018), 'La Gomera' (2019, și scenarist), potrivit site-ului CineMagia, https://www.cinemagia.ro/.
Lungmetrajul 'A fost sau n-a fost?' a avut premiera mondială în 2006, la Cannes, unde a primit premiul 'Caméra d'Or' și premiul 'Label Europa Cinémas', potrivit https://www.cinemagia.ro/. Același film a mai câștigat trei premii la TIFF 2006 (trofeul pentru cel mai bun film din competiție, cel mai bun film din cadrul Zilelor Filmului Românesc și Premiul publicului), la Gala Premiilor Gopo din 2007 filmul a obținut patru distincții, din șase nominalizări, și anume: cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor în rol principal, iar la ediția din 2007 a Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, același film și-a adjudecat Marele Premiu și trofeul Uniunii Cineaștilor. De asemenea, la Gala Premiilor Radio România Cultural pe anul 2006, din 19 martie 2007, premiul la secțiune 'Film' i-a fost decernată lui Corneliu Porumboiu pentru 'A fost sau n-a fost'.
Al doilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, 'Polițist, adjectiv', a primit în 2009 premiul FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) la secțiunea ''Un Certain Regard'', precum și premiul juriului secțiunii 'Un Certain Regard' a Festivalului internațional de film de la Cannes. Tot în 2009, filmul 'Polițist, adjectiv' a câștigat Premiul pentru cel mai bun lungmetraj al Festivalului de Film de la Vukovar (Croația), premiul cel mare la Festivalul de Film Independent L'Alternativa de la Barcelona, precum și trofeul celei de-a XV-a ediții a Festivalului On Wheels de la Artvin (Turcia).
În 2010, în cadrul Galei Best Film Fest, care a avut loc la București, filmul 'Polițist, adjectiv' a primit Premiul pentru cel mai bun film românesc al anului 2009, Corneliu Porumboiu a câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor, iar actorul Dragoș Bucur - distincția de 'cel mai bun actor într-un film românesc'. Tot în 2010, filmul 'Polițist, adjectiv' a câștigat trofeul Uniunii Cineaștilor (UCIN) pe anul 2009, iar la gala premiilor Radio România Cultural, câștigătorul categoriei 'Film' a fost desemnat regizorul Corneliu Porumboiu pentru aceeași peliculă.
La cea de-a patra ediție a Galei Premiilor Gopo, din 2010, filmul 'Polițist, adjectiv' a avut 10 nominalizări, reușind să cucerească șase statuete (Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor în rol secundar, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună imagine).
În 2013, filmul 'Când se lasă seara peste București sau metabolism' a fost selecționat în cadrul competiției internaționale a celei de-a 66-a ediții a Festivalului de la Film de la Locarno, în Elveția. În 2014, filmul său, 'Al doilea joc', a avut premiera mondială în secțiunea Berlinale Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, și în același an Corneliu Porumboiu s-a numărat printre artiștii selectați să își prezinte filme în cadrul festivalului Art of the Real, desfășurat la New York, între 11 și 26 aprilie.
Filmul 'Comoara' a câștigat, în 2015, premiul 'Un Certain Talent' la Festivalul Internațional de Film de la Cannes.
Lungmetrajul 'La Gomera / The Whistlers' a fost inclus în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, și prezentat în premieră mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a festivalului (14-25 mai 2019). 'La Gomera' este primul film al lui Corneliu Porumboiu care este realizat și în afara țării, filmările fiind realizate în București, insula La Gomera - Spania și în Singapore. La Gala Premiilor Gopo din 29 iunie 2021, filmul 'La Gomera' și-a adjudecat 9 trofee din cele 13 nominalizări, incluzând trofeele pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu și Cel mai bun montaj.
Regizorul Corneliu Porumboiu a fost președinte al juriului la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo din 2009, iar în 2011 a făcut parte din juriul pentru scurtmetraje și al secțiunii Cinéfondation la cea de-a 64-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.
La 16 noiembrie 2006, Corneliu Porumboiu a fost decorat, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul Național 'Pentru Merit' în grad de Cavaler, în semn de apreciere deosebită pentru activitatea regizorală și contribuția remarcabilă la promovarea cinematografiei românești atât în țară cât și în străinătate.

Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO
La 28 decembrie 2009 a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Vaslui, iar la 14 august 2018 a primit, la Vaslui, din partea echipei Centenarului Filmului Românesc, o distincție în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă cinematografiei românești.
Corneliu Porumboiu se pregătește să filmeze primul său lungmetraj după o pauză de peste șase ani, după cum dezvăluia acesta, la 6 aprilie 2025, pentru revista Variety, la Visions du Reel, un festival cinematografic din orașul elvețian Nyon, care a organizat o retrospectivă a filmelor sale. Noul proiect al cineastului Corneliu Porumboiu va fi filmat în limba franceză în Franța, țara în care locuiește acesta. AGERPRES (Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Regizorul Corneliu Porumboiu a obţinut patru distincţii din şase nominalizări pentru filmul ”A fost sau n-a fost”,în cadrul primei ediţii a Galei Premiilor GOPO, Bucureşti, 26 martie 2007.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 21 septembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Codrat; Sf. Proroc Iona Greco-catolice Sf. ap. Quadrat din Magnesia; Sf. pf. Iona. Romano-catolice SS. Matei, ap. și ev.; Iona, profet Sfântul Apostol Codrat este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 21 se
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 septembrie
Este a 264-a zi a anului 2026. Au mai rămas 101 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 19 h 15 m. Luna răsare la 16 h 58 m și apune la 00 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Solista de muzică populară Laura Lavric
Una dintre cele mai îndrăgite și respectate cântărețe de muzică populară de pe meleagurile noastre, Laura Lavric este una dintre vocile de referință ale folclorului bucovinean, care, de-a lungul impresionantei sale cariere de peste șase decenii, a adus în fața publicului cântecul popular autentic al zonei folclorice pe care o reprezintă.
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (20 septembrie - 5 octombrie 1946)
Prima ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes a avut loc în perioada 20 septembrie - 5 octombrie 1946, potrivit site-ului festival-cannes.com. Afișul oficial al acestei prime ediții a fost realizat de artistul Leblanc. Ceremonia de deschidere a avut loc în grădinile Hotelului
DOCUMENTAR: 160 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc (20 septembrie)
George Coșbuc, poet și traducător, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou în județul Bistrița-Năsăud, într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și al Mariei, fiică de preot. A crescut cu poveștile spuse de mama sa și de alți oameni de la țară și a învățat să ci
20 septembrie - Ziua internațională a sportului universitar
La 20 septembrie este marcată, sub auspiciile agenției UNESCO, Ziua internațională a sportului universitar (IDUS). Ziua a fost instituită în 2016 de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), conform www.unesco.org și www.fisu
20 septembrie - Ziua mondială a curățeniei
Ziua mondială a curățeniei este marcată, în fiecare an, la 20 septembrie. Evenimentul oferă o platformă pentru dialog internațional, schimb de cunoștințe și construire de parteneriate pentru a sprijini implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și a Noii Agende Urbane - promovarea unor orașe mai eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor, reziliente
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 20 septembrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Eustatie și soția sa, Teopisti, cu cei doi fii ai lor: Agapie și Teopist Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci Greco-catolice Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Sf. m. Eustațiu și Teopista cu fiii lor Agapiu și Teopist Romano-catolice Duminica a 25-a de peste an Ss. Martiri
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 septembrie
Este a 263-a zi a anului 2026. Au mai rămas 102 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 00 m și apune la 19 h 17 m. Luna răsare la 16 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
A murit la 83 de ani fostul mare jucător italian de fotbal Sandro Mazzola (fișă biografică)
Fostul mare atacant italian Sandro Mazzola, care a jucat 17 ani la clubul de fotbal Inter Milano, a murit la vârsta de 83 de ani, a anunțat formația italiană, la 19 septembrie 2026, conform Reuters. S
19 septembrie - Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene
La 19 septembrie este celebrată Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene. În 1916, în Primul Război Mondial, în cadrul manevrei militare de la Flămânda, executată de Armata a 3-a, a fost doborât primul avion inamic de o baterie de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene propriu-zise, conform
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 septembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Trofim, Savatie și Dorimedont Greco-catolice Sf. m. Trofim, Savatie și Dorimedont Romano-catolice Sf. Ianuariu, ep. m. Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în zi














