13 septembrie - Ziua pompierilor
La 13 septembrie 2025 este marcată Ziua pompierilor.
Celebrarea acestei zile la nivel național are rolul de a evidenția la nivel public eroismul pompierilor militari în bătălia din Dealul Spirii împotriva forțelor otomane, pentru apărarea Revoluției de la 1848.
Anul revoluționar 1848, manifestat amplu în Europa, a cuprins deopotrivă și Principatele Române. În Țara Românească, mișcarea revoluționară a început în iunie 1848.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Pentru a înăbuși mișcarea de revoltă din Țara Românească, la 13 septembrie 1848, forțele otomane conduse de generalul Fuad Pașa au intrat în București, potrivit volumului 'Istoria României în Date' (2003). Locotenența Domnească a dat ordin, la 12 septembrie 1848, colonelului Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie și șef al garnizoanei Capitalei, să desfășoare, în ziua următoare, subunități în Dealul Spirii, pentru a întâmpina forțele otomane formate din aproape 6.000 de ostași, potrivit www.isualba.ro.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
La 13 septembrie 1848, înainte de sosirea forțelor otomane, a avut loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie, contribuind astfel la întărirea moralului și dăruirii ostașilor români. Convinși de iminența declanșării conflictului armat cu forțele otomane, ostașii Companiei de Pompieri au cerut să se alăture trupelor la cazarma din Dealul Spirii. În acea zi s-a desfășurat bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între contingente militare ale Țării Românești și otomane, conform www.isubif.ro. Compania de Pompieri București, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a luptat eroic în fața unui adversar net superior numeric. Bătălia a rămas în istorie drept 'baia de sânge de la București', peste jumătate din efectivul companiei de pompieri murind în luptă.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Actul eroic de la 13 septembrie 1848 reprezintă una dintre cele mai importante date din istoria armei pompierilor. Este celebrată drept Ziua pompierilor, fiind marcată prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997. În amintirea actului eroic din Dealul Spirii, la 13 septembrie 1901, a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din București, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, în fața clădirii Arsenalului Armatei.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Anual sunt organizate manifestări la nivel central și național pentru marcarea zilei pompierilor. Pe plan extern, pompierii români au intervenit în diferite misiuni de sprijinire a unor unități similare din state ale Uniunii Europene și din NATO. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează
Săptămâna mondială a spațiului cosmic (ONU) (4-10 octombrie)
La 4-10 octombrie este marcată Săptămâna mondială a spațiului cosmic, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, potrivit www.un.org. Săptămâna mondială a spațiului cosmic, marcată în fiecare an în perioada 4 - 10 octombrie, a fost proclamată prin Rezoluția 54/68 din 6 decembrie 1999 a
4 octombrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc
Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc este sărbătorită în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie, iar în 2026, la 4 octombrie. În 2017, în urma primului congres de gastronomie și vin, Chef Nico Lontraș (Rare Foods Services), Cezar Ioan (Cezar Connaisseur SRL) și Cosmin Dragomir (
4 octombrie - Ziua mondială a mersului pe jos
Ziua mondială a mersului pe jos este marcată în primul weekend al lunii octombrie. În 2026, evenimentul principal este programat pentru 4 octombrie, potrivit site-ului oficial www.worldwalkingday.org. Este o inițiativă a Asociației Internaționale a Sportului pentru Toți (TAFISA) și se adr
4 octombrie - Ziua internațională a animalelor
Ziua internațională a animalelor este marcată, anual, la 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice, potrivit worldanimalday.org.uk. Evenimentele dedicate acestei zile sunt coordonate la nivel global î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 octombrie
Ortodoxe Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sf. Sfințit Mc. Ierotei, episcopul Atenei Duminica a 19-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 19-a după Rusalii. Sf. ep. Ieroteu; Sf. Francisc de Assisi Romano-catolice Duminica a 27-a de peste an Sf. Francisc din Assisi Sf&acir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 octombrie
Este a 277-a zi a anului 2026. Au mai rămas 88 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 17 m și apune la 18 h 51 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 15 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)
PERSONALITATEA ZILEI: Francisc din Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan
Francisc din Assisi a fost trecut în rândul sfinților Bisericii Catolice de papa Grigore al IX-lea, la 16 iulie 1228. S-a născut în anul 1182, fiind primul copil al soților Petru și Pica Bernardone. Petru Bernardone era negustor de stofe și la întoarcerea dintr-o călătorie în interesul comerțului său a aflat de nașterea primului s
Cea de-a treia ediție a Galei Ana Aslan (3 octombrie)
La 3 octombrie 2026, este programată cea de-a treia ediție a Galei Ana Aslan, eveniment dedicat excelenței în cercetarea și îmbunătățirea calității vieții la vârsta matură. Manifestarea va fi găzduită de Teatrul 'Maria Filotti' din Brăila, orașul natal al savantei, și se va desfășura sub deviza 'Excelență, Medicină, Comunitate', arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist Greco-catolice Sf. ep. Dionisie Areopagitul; Fer. Ignatiu Bogdánffy Romano-catolice Ss. Dionisie Areopagitul; Candida, m.; Ff. Constantin Ignațiu Bogdánffy, ep. m.; Crescențiu, pr. m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 octombrie
Este a 276-a zi a anului 2026. Au mai rămas 89 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 16 m și apune la 18 h 53 m. Luna răsare la 23 h 35 m și apune la 15 h 08 m. Luna la Ultimul Pătrar la 16 h 25 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 28 septembrie - 2 octombrie 2026
Respingerea de către parlament a Guvernului propus, Siegfried Mureșan, anunțul președintelui Nicușor Dan privind o nouă nominalizare de premier pentru data de 5 octombrie, vizita oficială a președintelui Nicușor Dan în Cehia, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu în recentul dosar de înșelăciune, audierea ca martor a premierul
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și cântăreața Romina Power
Romina Francesca Power, cunoscută mai ales pentru duo-ul muzical cu Al Bano, fostul soț, s-a născut în Los Angeles, California, pe 2 octombrie 1951, fiind fiica unor celebri actori: neuitatul june prim al anilor '30, actorul Tyrone Power, și actrița de origine mexicană Linda Christian. După divorțul părinților din 1956, a plecat împreună cu mam
DOCUMENTAR: Muzicianul Sting (Gordon Sumner) împlinește 75 de ani (2 octombrie)
Sting a devenit celebru ca solist vocal, compozitor principal și basist al trupei de rock The Police, pe care a cofondat-o în 1977. Cu hituri precum 'Roxanne' și 'Every Breath You Take', trupa a cunoscut un succes mondial uriaș înainte de a-și înceta activitatea la mijlocul anilor '80. De-a lungul carierei sale, atât cu The Police,
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Între 2 și 8 octombrie are loc cea de-a doua ediție a Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, potrivit romaniancreativeweek.ro. O parte importantă a programului este dedicată pilonului Arts al Romanian Creative Week













