7 septembrie - Ziua internațională a cooperării polițienești (ONU)
La 7 septembrie 2025, Organizația Națiunilor Unite (ONU) marchează, pentru al treilea an consecutiv, Ziua internațională a cooperării polițienești.
Această zi a fost proclamată la 16 decembrie 2022, atunci când Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 77/241, arată documents.un.org. Rostul Zilei internaționale a cooperării polițienești este de a sublinia importanța conectării agenților de aplicare a legii la nivel internațional și a colaborării acestora în vederea elaborării politicilor de prevenire a infracționalității și a mecanismelor de combatere a criminalității.
Terma ediției din 2025, stabilită de ONU, este 'Rolul tehnologiilor informaționale și al inteligenței artificiale în activitatea polițienească', conform un.org.
Potrivit ONU, relevanța tehnologiilor de comunicare și al inteligenței artificiale pentru activitatea polițienească este una dublă. Pe de o parte, aceste instrumente pot ajuta în eficientizarea muncii de aplicare a legii, dar, aflate în mâinile infractorilor, pot reprezenta amenințări la adresa cetățenilor și obstacole în calea activității oamenilor legii.
În mâinile unor actori rău intenționați, tehnologiile digitale și inteligența artificială devin instrumente sofisticate pentru activități infracționale și produc daune pe scară largă.
Platformele digitale, comunicațiile criptate și instrumentele de anonimizare sunt exploatate pentru infracțiuni cibernetice, cum ar fi frauda, traficul de persoane, exploatarea și abuzul asupra copiilor, violența bazată pe gen, traficul de droguri, schemele de recrutare a extremiștilor violenți și fluxurile financiare ilicite.
Totodată, eficiența oferită de digitalizare a precipitat o creștere rapidă a utilizării tehnologiilor noi și avansate în sectorul justiției penale. Din punct de vedere operațional, utilizarea tehnologiei în activitatea polițienească are un potențial considerabil de a ajuta la prioritizarea și optimizarea resurselor limitate, obținând în același timp o capacitate de răspuns îmbunătățită. Funcțiile de bază ale Poliției, de prevenire, identificare, investigare și urmărire penală a infracțiunilor, pot fi consolidate, de exemplu, prin sisteme bazate pe inteligență artificială pentru identificarea și urmărirea activităților financiare suspecte, îmbunătățirea sistemelor biometrice pentru o identificare mai precisă a suspecților și facilitarea supravegherii țintite, arată un.org.
În mesajul său dedicat Zilei internaționale a cooperării polițienești din 2025, secretarul-general al ONU, Antonio Guterres, subliniază: 'Instrumentele digitale - inclusiv inteligența artificială - oferă capabilități puternice: îmbunătățesc investigațiile, extind accesul la justiție și contribuie la prevenirea criminalității și a terorismului. Utilizate în mod responsabil, acestea pot consolida eficacitatea, transparența și responsabilitatea instituțiilor polițienești din întreaga lume', potrivit un.org.
Tema ediției din anul 2024 a fost 'Integritate, răspundere și supraveghere', acestea fiind trei trăsături necesare pentru asigurarea existenței statului de drept, a eficienței în apărarea drepturilor și libertăților omului, precum și sporirea încrederii populației în activitatea autorităților responsabile cu aplicarea legii.
La 13 martie 2025, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care reglementează cooperarea polițienească internațională.
Actul normativ prevede crearea unui cadru legislativ și instituțional privind cooperarea polițienească internațională, în vederea prevenirii, investigării infracțiunilor, potrivit reglementărilor naționale sau tratatelor la care România este parte și instrumentelor juridice ale Uniunii Europene, se arată în raportul comisiilor de specialitate.
Potrivit proiectului, cooperarea polițienească internațională se va desfășura în conformitate cu mai multe principii ale legalității, accesului echivalent, disponibilității, confidențialității, proprietății datelor, fiabilității datelor, prevalenței cooperării judiciare.
Actul normativ prevede că se va desemna un punct unic de contact pentru cooperarea polițienească internațională - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (CCPI), structură fără personalitate juridică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. CCPI va fi autoritatea competentă responsabilă la nivel național de coordonarea și facilitarea schimbului de informații în temeiul acestei legi, cu excepția cazurilor în care prin acte normative se stabilesc atribuții specifice în sarcina altor autorități desemnate ca puncte naționale de contact în domeniul propriu de competență.
***
Interpol (acronimul termenului din limba engleză International Criminal Police Organization) este o organizație internațională de cooperare a forțelor de poliție, ce își are sediul în Lyon, Franța.
România este stat membru fondator al Organizației de Poliție Criminală Interpol încă din anul 1923, când această organizație a fost creată la nivel global.
Biroul Național Interpol asigură structurilor operative ale Poliției Române, dar și altor structuri specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, comunicarea cu autorități polițienești și de aplicare a legii din cele 196 de state membre ale Organizației, prin rețeaua securizată mondială pusă la dispoziție de aceasta, în scopul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere, arată politiaromana.ro.
Biroul Național Interpol este liantul între Secretariatul General al Organizației și autoritățile române, în desfășurarea unor proiecte și operațiuni comune, la nivel regional și global, pentru dezmembrarea grupărilor infracționale organizate ce acționează la nivel internațional.
Pe plan continental, Agenția UE pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), cu sediul la Haga, este un element central al arhitecturii europene de securitate internă în sens mai larg. Cooperarea și politicile în domeniul aplicării legii sunt încă în curs de dezvoltare, accentul fiind mai ales pe terorism, criminalitatea cibernetică și alte forme grave și organizate de criminalitate. Obiectivul principal al Europol este ca Europa să devină mai sigură, în beneficiul tuturor celor din UE.
Cooperarea polițienească eficace reprezintă un element esențial care contribuie la transformarea UE într-un spațiu de libertate, securitate și justiție bazat pe respectarea drepturilor fundamentale, arată europarl.europa.eu.
Unitatea Națională Europol România (UNE) a devenit funcțională în luna august 2004. Este punct unic de legătură între autoritățile naționale de aplicare a legii și Europol. Cooperarea prin UNE vizează dezmembrarea grupurilor de criminalitate organizată transfrontalieră și terorism, arată politiaromana.ro. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: INTERPOL HQ/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost











