logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Moțiunile de cenzură depuse ca urmare a asumării răspunderii sau 'moțiunile provocate' (procedură)

Imagine din galeria Agerpres

Alianța pentru Unirea Românilor a depus, în seara zilei de 3 septembrie, în Parlament, patru moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.

'Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus astăzi, 3 septembrie, în Parlament, patru moțiuni de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma abuzurilor legislative și a măsurilor de austeritate adoptate prin angajarea răspunderii, fără dezbatere, consultări sau vot parlamentar. Guvernul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-minorități și-a epuizat toate resursele politice și și-a demonstrat incapacitatea de a guverna. Programul impus prin angajarea răspunderii nu a fost votat de români la alegeri și nici aprobat de Parlament la momentul învestirii. În locul unei dezbateri transparente, puterea actuală a preferat să își aroge dreptul de a dicta legi după bunul plac, sfidând logica democratică și separația puterilor în stat', a transmis AUR într-un comunicat.

Potrivit reprezentanților acestui partid, 'niciodată în istoria democrațiilor europene nu a existat un asemenea abuz: asumarea răspunderii pe cinci proiecte majore într-o singură zi, în condițiile în care coaliția de guvernare deține o majoritate de peste 70%'. AUR a mai susținut că 'această practică transformă Parlamentul într-o anexă formală și lipsește poporul român de dreptul fundamental la reprezentare'.

AUR susține că moțiunea pe tema proiectului privind măsurile fiscale denunță 'loviturile directe asupra economiei românești'. Cu privire la moțiunea privind guvernanța corporativă, AUR arată cum 'statul român este dezavantajat chiar în propriile companii', Guvernul 'alegând să subordoneze companiile de stat intereselor străine și clientelei politice printr-un nou cadru legislativ viciat. În privința proiectului privind eficientizarea instituțiilor autonome, AUR consideră că este o 'reformă falsă a ANR, ASF și ANCOM'. Potrivit AUR, al patrulea proiect, cel privind sănătatea, pe tema căruia partidul a depus moțiune de cenzură, prevede măsuri prin care pacienții sunt 'sacrificați pentru economii la buget'.

Moțiunile de cenzură ale AUR au fost depuse ca urmare a asumării răspunderii de către Guvernul Ilie Bolojan, la 1 septembrie, pe 5 proiecte de lege: proiectul de lege privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome; proiectul privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; proiectul privind reforma privind pensiilor magistraților; proiectul privind domeniul sănătate; proiectul privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și modificarea unor acte normative.

***
Moțiunea de cenzură este o pârghie prin care parlamentarii din România pot să retragă mandatul acordat executivului, în urma unui scrutin parlamentar sau a unei învestiri anterioare. Există două situații în care parlamentarii pot recurge la acest instrument: când aceștia vor să retragă încrederea acordată Guvernului din proprie inițiativă sau în termen de trei zile de la angajarea răspunderii de către Guvern asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. (art. 113 și 114 din Constituție).

Conform volumului citat mai sus, 'Constituția României revizuită. Comentarii și explicații' (Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, 2004), moțiunea de cenzură inițiată ca urmare a răspunderii guvernului se mai numește și 'moțiune provocată', astfel încât 'ea poate fi formulată și de parlamentarii care nu mai sunt în drept să inițieze o asemenea moțiune, fără a fi provocată de guvern', conform art. 113, alin. 4 din Constituție.

Angajarea răspunderii Guvernului este o procedură prin care, pentru a face față unei situații deosebite ce necesită măsuri urgente, dar care sunt de competența Parlamentului, Guvernul urmărește adoptarea unor proiecte de lege prin cererea sprijinului legislativului, se mai arată în volumul citat.

Astfel, conform art. 114, alin. 1 din Constituție, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.

Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern (art. 114, alin. 3).

Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea potrivit articolului 114. (art. 113, alin. 4)

*** Moțiunea de cenzură: depunere, vot și dezbatere

Potrivit Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, moțiunea de cenzură se prezintă birourilor permanente și se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților, în ziua în care aceasta a fost depusă. (art. 94 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului).

În cel mult cinci zile de la data depunerii, moțiunea de cenzură se prezintă în ședința comună a celor două Camere. Dezbaterea moțiunii de cenzură are loc în cel mult trei zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere.

Data și locul ședinței comune în care au loc prezentarea, dezbaterea și votul asupra moțiunii se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc, se mai arată în Regulamentul celor două Camere.

După prezentarea moțiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de inițiatorii acesteia, președintele de ședință comună dă cuvântul prim-ministrului sau, după caz, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziției Guvernului (art. 95 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului).

Urmează intervenții ale deputaților și senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. După încheierea dezbaterilor se votează moțiunea de cenzură, prin vot secret cu bile (art. 90, 93 și 94 din Regulamentul camerelor).

În situația în care moțiunea este adoptată, prin votul majorității deputaților și senatorilor, încrederea acordată de Parlament Guvernului se consideră retrasă, iar Guvenul este demis (art. 113 din Constituție).

Odată ce Guvernul este demis, Președintele României desemnează un alt candidat pentru funcția de prim-ministru, în baza articolului 85 din Constituție. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 768

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 08-10-2026 11:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea

Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul

Documentare 08-10-2026 10:00

8 octombrie - Ziua mondială a vederii

Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/

Documentare 08-10-2026 09:30

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i

Documentare 08-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.

Documentare 08-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie

Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 07-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi

Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio

Documentare 07-10-2026 08:30

7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului

Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție

Documentare 07-10-2026 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie

Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi

Documentare 07-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie

Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 06-10-2026 07:50

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol

Documentare 06-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie

Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 05-10-2026 21:09

Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni

Documentare 05-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu

Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo

Documentare 05-10-2026 09:00

5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)

Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even

Documentare 05-10-2026 08:30

5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii

Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.