DOCUMENTAR: 20 de ani de la moartea lui Alexandru Paleologu, scriitor, critic literar, diplomat (2 septembrie)
Alexandru Paleologu, scriitor, critic literar, diplomat și om politic, s-a născut la 14 martie 1919, la București, într-o veche familie boierească.
Tatăl său, avocatul Mihail Paleologu, francofil, i-a transmis de timpuriu pasiunea pentru I.L. Caragiale și pentru Montaigne. Alexandru Paleologu și-a petrecut copilăria printre celebritățile epocii, într-un mediu saturat de cultură, se menționează în 'Dicționarul general al literaturii române', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2006). A urmat cursurile liceului 'Spiru Haret' și apoi pe cele ale Facultății de Drept din București.

Sursa foto: Theodor Paleologu/Facebook
A debutat, elev fiind, în 1934, la ''Mlădița'', cu articolul ''Literatura condamnabilă', apoi a colaborat sporadic, un timp, la publicațiile 'Vlăstarul', 'Universul literar' și 'Gândirea', indică sursa citată mai sus.

Sursa foto: Theodor Paleologu/Facebook
În decembrie 1940 intră la Școala de Ofițeri de Rezervă de Cavalerie de la Sibiu, iar la începutul războiului se afla în Regimentul de Gardă Călare. Reconcentrat, a fost trimis, ca instructor, la școala militară pe care o urmase la Sibiu. După trecerea României de partea Aliaților, Alexandru Paleologu a fost referent în Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului (1944-1945), apoi atașat de legație în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1946-1947). Între 1948 și 1950 face studii de regie și teatrologie la Institutul de Teatru, precum și practică de asistent de regie la Teatrul Național și la Teatrul Armatei din București, conform aceleiași surse.

ALEXANDRU PALEOLOGU - 1996
Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES
Căutat de Securitate, reușește să dispară și intră în clandestinitate, sub nume fals, ascunzându-se în primul an mai ales în București, dar și în Ploiești, Pitești, Drăgășani, Iași, Zărnești. La finele anului 1950 - începutul anului 1951, ajuns la Câmpulung-Muscel, Alexandru Paleologu îl reîntâlnește pe filosoful Constantin Noica, pe care îl cunoștea de dinainte de război și care se afla acolo cu domiciliu obligatoriu din 1949. ''Începe 'stagiul' de cinci ani de la Câmpulung, în cursul căruia Paleologu îl frecventează aproape zilnic pe filosoful cu zece ani mai vârstnic decât el, al cărui discipol entuziast devine'' ('Dicționarul general al literaturii române', Editura Univers Enciclopedic, București, 2006).

Lansarea Asociaţiei Române pentru Libertate şi Dezvoltare şi a Institutului de Studii Liberale. În imagine: Constantin Bălăceanu Stolnici (stg şi Alexandru Paleologu (ctr), 1998.
Foto: (c) VLAD STAVRICA/Arhiva istorică AGERPRES
După 'despărțirea de Noica' și reîntoarcerea în București, Alexandru Paleologu a fost angajat, în decembrie 1956, prin concurs, cercetător științific la Institutul de Istoria Artei din cadrul Academiei Române, la secția de artă medievală (bizantină). Arestat la 9 septembrie 1959, în cadrul procesului ''lotului Noica-Pillat'', Alexandru Paleologu a fost condamnat de Tribunalul Regiunii a 2-a Militare la 14 ani de muncă silnică pentru ''crimă de uneltire contra ordinii sociale'. A fost grațiat în 1964. A fost reîncadrat la Institutul de Istorie a Artei, la secția de teatru, și a început să publice în 'Studii și cercetări de istoria artei' (lucrările ''Societatea românească, spiritul public și teatrul între 1849-1878', 'De la Caragiale la Eugen Ionescu și invers', 'Teatrul lui Lucian Blaga'), precum și în 'Revue roumaine d'histoire de l'art' (eseul 'Autour du quatrieme centenaire de Shakespeare').

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU/Arhiva istorică AGERPRES
A mai fost secretar literar al Teatrului 'Constantin I. Nottara' în 1967, iar apoi a fost angajat de Marin Preda ca redactor la Editura Cartea Românească, unde a lucrat de la înființarea instituției, în 1970, până în 1976, când s-a pensionat. După 1965, Alexandru Paleologu a colaborat la revistele 'Gazeta literară', 'România literară', 'Luceafărul', 'Viața românească', 'Secolul 20', 'Convorbiri literare', 'Argeș', 'Contemporanul' ș.a.

Alexandru Paleologu alături de fiul acestuia,Theodor Paleologu, şi nepotul, Mihai Paleologu.
Sursa foto: Theodor Paleologu/Facebook
A debutat editorial în 1970, cu volumul de studii și eseuri 'Spiritul și litera', premiat de Uniunea Scriitorilor. Au urmat 'Bunul simț ca paradox' (1972), 'Simțul practic' (1974), 'Treptele lumii sau Calea către sine a lui Mihail Sadoveanu' (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor), 'Ipoteze de lucru', 'Alchimia existenței' (1983). După 1989, a publicat volumele 'Sfidarea memoriei. Convorbiri cu Stelian Tănase (aprilie 1988-octombrie 1989)' (1996), 'Despre lucrurile cu adevărat importante' (1997), 'Interlocuțiuni' (1998), 'Politețea ca armă' (2000), 'L'Occident est a l'Est' (2001), 'Moștenirea creștină a Europei' (2005).

Alexandru Paleologu, ambasador în Franța.
Sursa foto: Theodor Paleologu/Facebook
După Revoluția din decembrie 1989, Alexandru Paleologu a fost numit ambasador în Franța (februarie-iunie 1990). Despre această perioadă din viața sa a relatat în cartea 'Souvenirs merveilleux d'un ambassadeur des Golans' (Paris, 1990), apărută în traducere la București, în 1991 ('Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor'). A urmat apoi o carieră politică, fiind senator al Partidului Alianței Civice (1992-1996) și apoi senator al Partidului Național Liberal (1996-2000, 2000-2004), conform site-ului Senatului României, www.senat.ro.

Sesiune extraordinara la Senat; in imagine: Alexandru Paleologu, senator PNL, 2003.
Foto: (c) SORIN LUPŞA/Arhiva istorică AGERPRES
În 2000, a fost distins cu Premiul de Excelență în Cultura Română, de către Fundația Națională pentru Știință și Arte și grupul de presă ''Curentul''. În 2003, la Editura Polirom a publicat cartea 'Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Alexandru Paleologu', autori Cristian Bădiliță și Tudorel Urian.
Alexandru Paleologu a murit la 2 septembrie 2005, la București. Personalitatea lui Alexandru Paleologu a fost evocată la 22 februarie 2020, de către fiul său, Theodor Paleologu, în cadrul unei duble lansări: o nouă ediție a cărții 'Spiritul și litera', publicată de Casa Paleologu, și CD-ul cu interviuri 'Eleganța ca armă'. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cerasela Bădiță, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.











