DOCUMENTAR: 20 de ani de la catastrofa provocată de uraganul Katrina în Statele Unite ale Americii (29 august)
În august 2005, teritoriul Statelor Unite ale Americii a fost lovit de unul dintre cele mai puternice uragane din istoria acestor fenomene meteorologice care au avut loc pe continentul nord-american.
La 23 august 2005, în sud-estul insulelor Bahamas s-a format o furtună, care a devenit încadrată, la 24 august, de meteorologi drept furtuna tropicală Katrina care se deplasa spre centrul insulelor Bahamas.
Furtuna s-a deplasat spre vest înspre teritoriul Statelor Unite crescând în intensitate și a ajuns pe coasta de sud-est a statului Florida, la 25 august, ca fiind un uragan de categoria 1 în accepțiunea clasificării Saffir-Simpson (unitate de măsură care stabilește gradul de complexitate al furtunilor și care a fost introdusă de inginerul Herbert Saffir și de meteorologul Robert Simpson), conform https://www.nhc.noaa.gov/ și https://www.weather.gov/mob/katrina.

Înainte de ajunge pe zona terestră a Statelor Unite, autoritățile au emis un ordin obligatoriu de evacuare, emis pentru orașul New Orleans, care la acel moment avea o populație de 480.000 de locuitori. Zeci de mii de rezidenți au părăsit New Orleans, dar atunci când furtuna a lovit orașul circa 100.000 de oameni erau încă prinși în zonă, în special rezidenții săraci, cei vârstnici și cei care nu aveau acces la posibilități de transport, potrivit https://www.nationalgeographic.com. Mulți s-au ascuns în propriile locuințe, circa 25.000 de persoane s-au îndreptat spre stadionul Superdome, cea mai mare arenă a orașului, unde condițiile s-au deteriorat rapid într-o situație de haos.

Traversând statul Florida, în direcția vest, furtuna a crescut în intensitate rapid și a ajuns la categoria 5, cu un vârf în ce privește viteza vântului de 175 de metri pe oră. Pentru o scurtă perioadă de timp, s-a deplasat înspre nord-vest, la 28 august 2005. A scăzut ulterior în intensitate, la categoria 3, fiind astfel încadrat de autoritățile federale meteorologice americane, ajungând mai întâi în sud-estul statului Louisiana, cu o viteză a vântului de 125 de metri pe oră, iar apoi de-a lungul coastei golfului Mississippi, cu o viteză susținută a vântului de 120 de metri pe oră. Spre sfârșitul zilei de 29 august 2005, Katrina a ajuns în estul părții de centru a statului Mississippi.

Trecerea uraganului Katrina a însemnat pierderi de vieți și distrugeri masive în statele Louisiana și Mississippi, cu efecte semnificative care s-au extins și în Alabama și în vestul Floridei.
A fost, de asemenea, o furtună cu efecte devastatoare care a fost surprinsă și pe camerele de filmat, cele mai multe capturi video având loc în zona New Orleans. Privind retrospectiv, la impactul acestei furtuni, Katrina a fost unul dintre cele mai mari dezastre naturale din istoria Statelor Unite ale Americii, potrivit https://www.weather.gov/mob/katrina.

Pierderile de vieți și distrugerile materiale au cunoscut un vârf în jurul datei de 28 august, când a atins nivelul de presiune atmosferică considerat al șaptelea din istoria uraganelor care s-au manifestat în bazinul Atlantic, acela fiind momentul când s-a intensificat rapid în categoria 5 de uragane, cu viteze ale vântului de 175 de metri pe oră. Când a ajuns în sud-estul statului Louisiana, furtuna a scăzut în intensitate de la categoria 4 la categoria 3, dar distrugerile provocate, din după-amiaza zilei de 29 august, când a intrat în sudul statului Mississippi, au generat pagube materiale impresionante în istoria modernă a SUA care nu vor fi uitate. Aproximativ 80% din New Orleans a fost sub ape la 31 august 2005, fiind înregistrate distrugeri colosale.

La 2 septembrie 2005, orașul New Orleans și zonele adiacente s-au aflat în situație totală de criză, cu oameni izolați și animale deopotrivă, cu infrastructură și cu servicii publice care au colapsat, indică https://www.nationalgeographic.com.
Congresul SUA a emis un document prin care a deblocat un ajutor de 10 miliarde de dolari, pe fondul unor critici vehemente publice mondiale față de răspunsul guvernamental federal al administrației americane față de situația generată de Katrina. Biroul federal de contabilitate al SUA a estimat că o sumă de până la 1,4 miliarde de dolari dintr-un ajutor inițial de 7 miliarde de dolari pe care Agenția federală de management a situațiilor de urgență (FEMA) l-a acordat ca măsuri de asistență pentru Katrina a fost pierdută prin fraudă, menționează https://www.nationalgeographic.com.

La un an de zile după dezastrul generat de Katrina în New Orleans, populația orașului scăzuse cu mai mult de jumătate, potrivit datelor centralizate de Data Center Research, indică https://www.nationalgeographic.com.
Uraganul Katrina a fost cea mai costisitoare furtună din istoria modernă americană și a produs, deopotrivă, și un impact economic devastator, operațiunile de alimentare cu petrol și gaz fiind grav afectate, toate comunitățile din zona de coastă care se bazau pe turism au avut de suferit foarte mult din distrugerea infrastructurii și a afacerilor, dar și datorită eroziunii zonei de coastă.

Potrivit CNN și KPEL News, uraganul Katrina a reprezentat, deopotrivă, un eșec catastrofal al guvernului american la orice nivel. Potrivit datelor avansate de rețeaua CNN, 1.392 de persoane au murit în cel mai costisitor dezastru natural din istoria Americii, distrugerile reprezentând pagube materiale de circa 125 de miliarde de dolari.
Adevărul necunoscut a scos la iveală modul în care incompetența guvernamentală, neglijența, eșecul de proiectare în proiectele de inginerie publică au transformat o furtună de categoria a 3-a care putea fi gestionată într-o catastrofă umanitară, conform CNN și KPEL News.

La trei săptămâni distanță de la trecerea Katrina prin New Orleans, președintele american George W. Bush a recunoscut public, într-un discurs susținut în orașul grav afectat, că ''sistemul, la fiecare nivel guvernamental, nu a fost bine coordonat și a fost depășit în primele zile ale furtunii'', potrivit https://www.opb.org/.
La rândul său, istoricul și expertul Andy Horowitz, care a scris o lucrare dedicată acestei furtuni și premiată cu Bancroft Prize (''Katrina: A History, 1915-2015'', Harvard University Press 2020), a menționat că ''uraganul Katrina a fost un eșec guvernamental catastrofal potrivit tuturor datelor'', conform https://www.opb.org/ și https://www.andyhorowitz.com/.

În anii care au urmat după uraganul Katrina, o serie de studii și rapoarte de specialitate au scos la iveală faptul că majoritatea deceselor și mare parte a pagubelor provocate puteau fi evitate, potrivit https://www.opb.org/. Digurile proiectate greșit și construite prost de guvernul federal nu au făcut față și s-au prăbușit, menționează https://www.opb.org/ și https://biotech.law.lsu.edu/. Construcția digurilor moderne pentru protejarea New Orleans a început în 1965, după ce uraganul Betsy inundase mare parte din oraș. Corpul Inginerilor din Armata SUA s-a ocupat de construirea sistemului complex de diguri pe o distanță de 563 de km care trebuia să protejeze New Orleans. Un raport tehnic realizat în 2006 și publicat în mai 2008 în Journal Geotechnical and Geoenviromental Engineering (ASCE) specifica faptul că finanțarea și documentarea insuficiente, alături de construcția precară a făcut ca sistemul de diguri să fie vulnerabil în fața furtunii, potrivit https://www.opb.org/ și https://www2.tulane.edu/.
De asemenea, Raportul ''Federal Response To Hurricane Katrina. Lessons Learned'', din februarie 23 februarie 2006, al lui Frances Fragos Townsend, Assistant to the President for Homeland Security and Counterterrorism, care a fost transmis președintelui SUA, evidenția răspunsul guvernamental slab la nivel federal și local în gestionarea acestei crize este responsabile de mare parte dintre victimele produse și de majoritatea pagubelor provocate, indică https://www.opb.org/ și https://biotech.law.lsu.edu/.
La zece ani de la catastrofa provocată de Katrina, în 2015, președintele american Barack Obama a declarat: ''Ceea ce a început ca un dezastru natural a devenit un dezastru generat de om, un eșec al guvernului de a avea grijă de cetățenii săi'', potrivit https://www.nationalgeographic.com.
Una dintre instituțiile responsabile de reacția slabă privind gestionarea în timpul unei crize de asemenea proporții a fost Agenția federală de management a situațiilor de urgență (FEMA). La două săptămâni după catastrofa provocată de Katrina în New Orleans, directorul FEMA, Michael Brown, a demisionat, conform https://www.opb.org/.
În 2006, Congresul american a făcut demersuri pentru a întări și a extinde agenția FEMA, deopotrivă în a-i acorda fonduri suplimentare și mai multă putere pentru a putea face față mai repede dezastrelor majore. În plus, Congresul a cerut ca directorul agenției să fie un expert în domeniu. La 4 octombrie 2006, președintele american George W. Bush a semnat proiectul de lege intitulat ''Post-Katrina Emergency Reform Act'' care a reorganizat masiv agenția FEMA și a conferit o nouă autoritate instituției pentru a remedia disfuncționalitățile care au fost evidente în timpul eforturilor de răspuns în timpul uraganului Katrina, potrivit https://www.fema.gov/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: weather.gov
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.











