Charles Gates Dawes, bancher și politician, diplomat, avocat, scriitor american, a fost și cel de-al 30-lea vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii (1925-1929) în administrația republicană a președintelui Calvin Coolidge. A elaborat ''Planul Dawes'' (1924) pentru gestionarea plăților reparațiilor de război ale Germaniei după Primul Război Mondial, pentru care a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace, împreună cu Sir Austen Chamberlain, în 1925.

S-a născut la 27 august 1865, în Marietta, Ohio, SUA. Era fiul lui Rufus R. Dawes, ofițer unionist în timpul Războiului Civil American (1861-1865), ridicat la rangul de general de brigadă, și care a fost ulterior membru al Congresului, după cum indică site-ul https://www.britannica.com/. Competențele financiare erau și ele o moștenire pentru Charles Dawes. Astfel, tatăl său deținea și conducea o companie de cherestea în Marietta, Ohio, iar un unchi al său era un prosper bancher, notează și https://www.nobelprize.org/.

A studiat la Colegiul Marietta din Ohio și la Facultatea de Drept a Universității din Cincinnati.

În 1887, Charles Dawes s-a mutat la Lincoln, Nebraska, unde a practicat avocatura, până în 1894, dar mai cu seamă și-a câștigat reputația de om de afaceri inteligent, ingenios și perseverent. El controla un cvartal de birouri comerciale, o companie de ambalare a cărnii, era director al unei bănci și investitor în terenuri și în acțiuni bancare. A pus bazele marii sale averi personale însă în 1894, când a cumpărat o fabrică de producere a gazului artificial în La Crosse, Wisconsin, și o altă fabrică imediat la nord de Chicago. În cele din urmă, el și frații săi ajunseseră să controleze 28 de fabrici de gaze și electricitate în zece state. Pentru a fi aproape de sediul principal al afacerilor sale, Charles Dawes și-a stabilit reședința la Evanston, o suburbie la nord de Chicago, Illinois, unde a locuit până la moartea sa. (https://www.nobelprize.org/)

În 1902 a intrat în a treia fază a carierei sale în afaceri, cea bancară, fondând și devenind președinte al Central Trust Company din Illinois, numită adesea ''Dawes Bank'', la conducerea căreia s-a aflat până în 1917.

Prima funcție guvernamentală oficială a lui Dawes a fost aceea de controlor al monedei din SUA, în care a fost numit de președintele William McKinley, în 1898. În 1901 a demisionat din această funcție, fiind candidat al Partidului Republican din partea statului Illinois pentru un loc în Senatul SUA. După asasinarea președintelui William McKinley, în 1901, Dawes și-a retras candidatura la Senat.

În timpul Primului Război Mondial, Dawes a fost șeful departamentului de aprovizionare pentru Forța Expediționară Americană din Franța, notează https://www.britannica.com/.

În 1917 a primit gradul de maior în armată, iar în 1919 fost demobilizat ca general de brigadă. În 1919, în ciuda opoziției ridicate de propriul său Partid Republican, el a îndemnat insistent Congresul american să accepte Tratatul de la Versailles și Liga Națiunilor.

A fost numit de președintele Warren G. Harding, în 1921, Director al Biroului de Buget, funcție recent creată, pe care a deținut-o în perioada 23 iunie 1921 - 30 iunie 1922.

În 1923, Dawes a fost desemnat de Comisia Aliată pentru Reparații să planifice o soluție la problema incapacității Germaniei de a plăti despăgubirile pentru răspunderea sa în Primul Război Mondial, așa cum era prevăzut în Tratatul de la Versailles (https://www.britannica.com/). Dawes a prezidat un comitet de experți care au mers în Germania pentru a evalua situația. Raportul concluziilor lor, cunoscut ca ''Planul Dawes'', a fost prezentat Comisiei pentru Reparații la 9 aprilie 1924. La Conferința de la Londra din iulie-august 1924, o conferință internațională a țărilor învingătoare în Primul Război Mondial, la care, la insistențele SUA, a fost invitată să participe și o delegație a Germaniei, a fost dezbătut și aprobat ''Planul Dawes'' de reparații germane și s-a decis ca acesta să intre în vigoare la 1 septembrie 1924.

''Planul Dawes'' a oferit informații despre bugetul și resursele Germaniei, a subliniat măsurile necesare pentru stabilizarea mărcii și a sugerat un program de plăți eșalonate, prevedea o reorganizare a finanțelor germane cu ajutorul împrumuturilor de la investitori americani. ''Planul Dawes'' pornea de la premisa că pentru ca Germania să poată plăti, ea trebuia să găsească resursele necesare, evacuarea teritoriului Ruhr de către francezi fiind, între altele, o condiție absolut necesară pentru plata reparațiilor germane. ''Planul Dawes'' a fost nu numai un plan de reglementare a datoriei germane, încheind o etapă în desfășurarea problemei reparațiilor, ci a marcat un moment deosebit de important în evoluția relațiilor internaționale. Acesta a salvat Europa de la colapsul economic timp de câțiva ani, dar s-a dovedit a fi doar o soluție parțială la impasul dezorganizării economice mondiale, notează https://www.britannica.com.

Pentru gestionarea magistrală a acestei probleme internaționale cruciale, Charles Dawes a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace, împreună cu Sir Austen Chamberlain, în 1925. El a donat banii către fondul de dotare al nou-înființatei Walter Hines Page School of International Relations de la Universitatea Johns Hopkins, menționează https://www.nobelprize.org/.

Din 1924 până în 1932, Dawes și-a dedicat întreaga atenție serviciului public. A fost al 30-lea vicepreședinte al Statelor Unite (1925-1929) în administrația republicană a președintelui Calvin Coolidge. Din iunie 1929 până în ianuarie 1932, Dawes a fost ambasadorul SUA în Marea Britanie. În 1930 a fost delegat la Conferința navală de la Londra. În 1932 a acceptat președinția Corporației Financiare pentru Reconstrucție, o agenție guvernamentală împuternicită să acorde împrumuturi băncilor, căilor ferate și altor întreprinderi în efortul de a preveni colapsul economic total în timpul crizei economice. În iunie 1932 a demisionat din această funcție, revenind în domeniul bancar.

A scris câteva cărți, precum ''A Journal of the Great War'' 1921), ''Notes as Vice President'' (1935) și ''A Journal of Reparations'' (1939), și a fost un muzician autodidact, compunând ''Melody in A Major'' (1912), o piesă instrumentală pentru vioară, menționează https://www.britannica.com.

A murit la 23 aprilie 1951, la domiciliul său din Evanston, din cauza unei tromboze coronariene. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.occ.gov