FRAGMENT DE ISTORIE: 70 de ani de la apariția primei ediții a Cărții Recordurilor Mondiale Guinness (27 august)
La 27 august 1955 a apărut primul exemplar al Cărții Recordurilor Mondiale Guinness, cunoscută în prezent sub denumirea oficială de ''Guinness World Records''. Până în anul 2000, publicația s-a numit ''The Guinness Book of Records'', potrivit guinnessworldrecords.com.
Cartea este o colecție a recordurilor, din toate domeniile, de la cele sportive (precum recordurile olimpice) și până la cele mai neobișnuite (cum ar fi cel mai mic pahar cu vin din lume sau cel mai mare copil născut vreodată).
Istoria Cărții Recordurilor a început în 1951, când directorul general al fabricii de bere Guinness (producător al berii brune 'Stout', produsă la Dublin, în Irlanda), Sir Hugh Beaver (1890-1967), mergând la vânătoare, s-a întrebat 'care este cea mai rapidă pasăre din Europa?', conform sursei citate. După ce a făcut o serie de cercetări, a descoperit că nu există date certe în acest sens. Așa i-a venit ideea constituirii unei cărți care să prezinte tot felul de recorduri stabilite oficial în întreaga lume.
Drept urmare, a luat legătura cu gemenii londonezi Norris (1925-2004) și Ross McWhirter (1925-1975), cunoscuți pentru rigoarea cu care inventariau diverse informații de interes public și statistici, propunându-le realizarea unui cărți care să cuprindă recordurile pe care le-au descoperit în cercetările lor.

Prima ediție a Cărții Recordurilor Mondiale Guinness a fost tipărită în august 1955 și a devenit cea mai vândută carte din Marea Britanie până la Crăciunul acelui an, cu peste 187 de mii de exemplare.
În 1964, cifra vânzărilor depășise 1 milion de exemplare, pentru ca în 1974 cartea să stabilească, la rândul său, un record mondial: cea mai bine vândută carte protejată de drepturi de autor, cu vânzări ce au depășit numărul de 23.950.000!
Cartea este acum publicată în luna octombrie a fiecărui an, tocmai pentru a coincide cu vânzările dinaintea Crăciunului.
Recordurile prezentate în carte sunt verificate îndeaproape pentru a se asigura că sunt valide și compatibile cu tematica publicației. Din acest motiv, Cartea Recordurilor Mondiale Guinness este văzută ca fiind cea mai credibilă publicație de acest gen.
În fiecare an se publică o nouă ediție, care ia în considerare în special recordurile înregistrate în anul precedent.
În urma popularității Cărții Recordurilor Mondiale Guinness, au fost înființate și câteva muzee dedicate recordurilor menționate în publicația Guinness. Astfel, în 1976, a fost deschis muzeul Guinness Book of World Records în interiorul Empire State Building. Printre exponate se numărau statuia în mărime naturală a celui mai înalt om din istorie, Robert Waldow, o radiografie a unui ''înghițitor de săbii'' și pălăria lui Roy Sullivan, o victimă repetată a fulgerelor. Muzeul a fost închis în 1995, însă astfel de instituții există sau au existat în orașe precum Tokyo, San Antonio sau Copenhaga.
Printre numeroasele emisiuni de televiziune din întreaga lume care au prezentat recordurile din paginile Cărții Recordurilor Guinness se numără 'Guinness World Records Primetime', 'Guinness World Records', 'Lo show dei record', 'Guinness World Records Portugal' etc.
În 2008, a fost lansată o ediție a Cărții Recordurilor Mondiale Guinness dedicată exclusiv pasionaților de jocuri electronice, denumită ''Gamer's Edition''. Un an mai târziu, a apărut cartea Guinness World Records ce aborda domeniul Business. În 2017, a văzut lumina tiparului o ediție dedicată recordurilor din lumea animală, intitulată 'Guinness World Records Amazing Animals'.
În anul 2005, Guinness a instituit Ziua Mondială a Recordurilor Guinness. La cea de-a doua ediție au participat peste 100.000 de persoane, din zece țări, care au stabilit 2.244 de noi recorduri.
Multe performanțe și recorduri stabilite de-a lungul timpului au încetat să mai fie luate în considerare de Guinness, fiind considerate periculoase din rațiuni legate de protecția mediului, bunăstarea animalelor sau sănătatea oamenilor. Exemple în acest sens sunt cele mai multe baloane umflate cu heliu lansate în aer, cele mai grele animale de companie sau cele mai multe beri consumate într-o oră.
Site-ul Guinnessworldrecords.com datează din anul 2000, iar cel dedicat recordurilor realizate de copii, kids.guinnessworldrecords.com, din 2014. La nivelul anului 2014, canalul oficial de YouTube al recordurilor Guinness avea 500.000 de abonați, pentru ca doi ani mai târziu, acest număr să se dubleze. În 2023, a ajuns la 10 milioane de abonați, iar în prezent, numără 13 milioane de abonați. În 2023, contul de TikTok al Guinness Records avea peste 20 milioane de urmăritori.
Conform propriului site, guinnessworldrecords.com, până în anul 2019, au fost vândute peste 143 de milioane de exemplare ale Cărții Recordurilor Mondiale Guinness, iar în prezent, cifra depășește 155 de milioane de exemplare vândute. Cartea este disponibilă în peste 40 de limbi și se vinde în peste 100 de țări. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.playtech.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.











