logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Reuniune a Consiliului European, la 19 august, după discuțiile liderilor europeni cu Donald Trump

Image

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a convocat pentru 19 august 2025 o reuniune prin videoconferință a membrilor Consiliului European, având în vedere ultimele evoluții privind Ucraina și din perspectiva mai multor întâlniri recente la nivel înalt. Întâlnirea are loc, potrivit https://www.consilium.europa.eu/, începând cu ora 14:00 (ora României).

'Împreună cu SUA, UE va continua să acționeze în direcția unei păci durabile care să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei și ale Europei', a subliniat Antonio Costa în mesajul de convocare a reuniunii informale.

Și ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat, în 18 august, pe pagina sa de X, după o discuție cu Înaltul reprezentant pentru politica externă a Uniunii Europene, Kaja Kallas, că la 19 august 2025 va avea loc o întâlnire virtuală a liderilor Consiliului European. 'Mâine va avea loc o întâlnire virtuală a liderilor Consiliului European, la ora 14:00, ora României. Am discutat acum cu Kaja Kallas, vicepreședinte al Comisiei Europene și Înalt reprezentant pentru politica externă a Uniunii Europene, pentru a alinia eforturile pentru pace, precum și următorii pași la nivel european. Pentru România asigurarea unei păci de lungă durată, și nu doar a unei pauze nedefinite în război, precum și implicațiile pentru Marea Neagră sunt esențiale în acest proces. Susținem o voce puternică, comună, a Coaliției de voință', a precizat șefa diplomației române, pe pagina sa de X.

Reuniunea informală a liderilor europeni în cadrul Consiliului European are loc în contextul întâlnirii din 18 august 2025 dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe de o parte și cea dintre Donald Trump și 7 lideri europeni pe de altă parte. 'Acest război se va încheia', a declarat președintele american, în timp ce îl primea pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și pe mai mulți lideri europeni, care și-au exprimat disponibilitatea de a colabora pentru pacea și securitatea viitoare a Ucrainei, conform AFP.

La întrevederea bilaterală de la Casa Albă dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, din 18 august, au participat și vicepreședintele american, J. D. Vance și secretarul de stat Marco Rubio. Președintele american a declarat, în cadrul întâlnirii cu Zelenski, că vrea să organizeze o reuniune în trei cu liderul ucrainean și președintele rus Vladimir Putin 'dacă totul merge bine'. La rândul său, Volodimir Zelenski a declarat că este gata pentru o întâlnire trilaterală cu liderul de la Kremlin. Donald Trump a mai declarat că nu este necesară o încetare a focului pentru a pune capăt conflictului din Ucraina (AFP și Reuters). La rândul său, președintele ucrainean a declarat, la Casa Albă, că a avut 'cea mai bună' dintre discuțiile lor de până acum în încercarea de a găsi o ieșire din războiul din țara sa (AFP).

Întrevederea bilaterală Trump-Zelenski din 18 august a fost urmată de o întâlnire în format extins la care s-au alăturat mai mulți lideri europeni susținători ai Ucrainei, veniți la Washington să îl sprijine pe președintele ucrainean: președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german, Friedrich Merz, premierul britanic, Keir Starmer, premierul italian, Giorgia Meloni, președintele finlandez, Alexander Stubb, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Pozițiile liderilor europeni în cadrul discuțiilor de la Casa Albă, din 18 august cu Donald Trump (surse: dpa, AFP și EFE; https://www.whitehouse.gov/articles/2025/08/american-leadership-is-back-under-president-trump/):

* Cancelarul german, Friedrich Merz, a insistat asupra necesității unui armistițiu ca o condiție prealabilă pentru negocierile privind un acord de pace în Ucraina. Acesta a mai spus că Ucraina nu ar trebui să fie constrânsă la concesii teritoriale în cadrul unui posibil acord de pace. 'Cererea rusă ca Kievul să renunțe la părțile libere din Donbas corespunde, ca să fiu sincer, unei propuneri ca Statele Unite să renunțe la Florida', a declarat el.

* Președintele francez, Emmanuel Macron, a pledat pentru ca Europa să fie prezentă la o posibilă întâlnire cu liderii Statelor Unite, Ucrainei și Rusiei pentru ''a monitoriza' negocierile de pace. Acesta a cerut 'amplificarea sancțiunilor' împotriva Rusiei, dacă viitoarele discuții eșuează, precizând că chestiunea eventualelor concesii teritoriale, fără îndoială cea mai dificilă, nu a fost abordată în 18 august.

* Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, și-a exprimat încrederea că se poate face un 'pas istoric' pentru securitatea Ucrainei și a Europei și și-a exprimat optimismul că s-ar putea realiza 'progrese reale către un rezultat echitabil și durabil' în conflictul ucrainean.

* La rândul său, prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, a declarat, la Washington, că garanțiile de securitate pentru Ucraina, negociate de Statele Unite și partenerii săi europeni, vor avea ca model Articolul 5 al NATO, care stabilește principiul apărării reciproce între membrii alianței.

* Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că 'toți copiii ucraineni trebuie returnați', referindu-se la minorii separați de părinții și bunicii lor în timpul războiului din Ucraina și pe care Rusia dorește să-i dea spre adopție, fără a permite familiilor lor să-i recupereze.

* Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a cerut omologului său american, Donald Trump, să participe la întâlnirea trilaterală pe care cei doi doresc să o organizeze cu liderul rus Vladimir Putin.

* Președintele finlandez, Alexander Stubb, a declarat că, în ultimele două săptămâni, s-au făcut probabil mai multe progrese în încheierea acestui război decât în ultimii trei ani și jumătate.

* Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a mulțumit președintelui Trump că a 'rupt impasul cu președintele Putin prin inițierea dialogului'. Ulterior, într-un interviu la emisiunea 'The Ingraham Angle' de la postul de televiziune american Fox News, Mark Rutte a declarat că în discuție nu este aderarea Ucrainei la NATO, ci garanții de securitate de tip Articolul 5 pentru această țară pe care Rusia a invadat-o în februarie 2022.

***

Întâlnirile dintre liderii europeni, Volodimir Zelenski și Donald Trump din 18 august 2025, de la Casa Albă, au avut loc după summitul desfășurat în Alaska, la 15 august, între președintele rus, Vladimir Putin, și cel american. Conform mai multor surse, citate de agențiile AFP și Reuters, președintele Putin ar fi cerut la summitul cu Trump ca Ucraina să se retragă complet din regiunea Donbas (formată din provinciile Donețk și Lugansk) și în schimb Rusia să înghețe restul liniei frontului, însă liderul de la Kremlin ar fi devenit mai flexibil față de ideea unor garanții de securitate oferite Ucrainei de state occidentale, inclusiv de SUA, dar în afara NATO. Zelenski respinge însă cedarea oricărui teritoriu și insistă pe un armistițiu și pe garanțiile de securitate. 'Va fi imposibil să cedăm teritorii Rusiei', a susținut el, la 18 august, la postul Fox News, înaintea întâlnirii cu Trump.

După întâlnirea Putin-Trump din Alaska, mai mulți lideri europeni - Emmanuel Macron (președintele Franței), Giorgia Meloni (prim-ministrul Italiei), Friedrich Merz (cancelarul german), Keir Starmer (premierul britanic), Donald Tusk (premierul polonez), Antonio Costa (președintele Consiliului European), Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene) - au salutat, într-o declarație comună, din 16 august 2025, eforturile președintelui Trump de a opri masacrele din Ucraina, de a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei și de a realiza o pace justă și durabilă. Au precizat, de asemenea, că sunt pregătiți să colaboreze cu președintele Trump și președintele Zelenski în vederea unui summit trilateral cu sprijin european. 'Ucraina va fi cea care va trebui să decidă cu privire la teritoriul său. Granițele internaționale nu trebuie modificate prin forță', au mai subliniat liderii în declarația lor din 16 august 2025, conform https://www.consilium.europa.eu/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 468

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 08-10-2026 11:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea

Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul

Documentare 08-10-2026 10:00

8 octombrie - Ziua mondială a vederii

Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/

Documentare 08-10-2026 09:30

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)

Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i

Documentare 08-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.

Documentare 08-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie

Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 07-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi

Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio

Documentare 07-10-2026 08:30

7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului

Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție

Documentare 07-10-2026 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie

Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi

Documentare 07-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie

Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 06-10-2026 07:50

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol

Documentare 06-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie

Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 05-10-2026 21:09

Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni

Documentare 05-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu

Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo

Documentare 05-10-2026 09:00

5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)

Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even

Documentare 05-10-2026 08:30

5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii

Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.