19 august - Ziua mondială a fotografiei
La 19 august, în fiecare an, este sărbătorită Ziua mondială a fotografiei, fiind o celebrare a artei fotografice, a meșteșugului și a științei ce stă în spatele realizării unei fotografii, dar și a istoriei fotografiei. În 2025, tema Zilei mondiale a fotografiei este 'MY FAVORITE PHOTO', notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/.
Ziua mondială a fotografiei încurajează fotografii, atât amatori, cât și profesioniști, să își împărtășească munca și să celebreze aspectele creative ale fotografiei. Este o oportunitate de a prezenta frumusețea și diversitatea lumii prin intermediul imaginilor. Totodată, fotografia joacă un rol crucial în documentarea istoriei, culturii și vieții de zi cu zi. Ziua mondială a fotografiei subliniază importanța conservării acestor înregistrări vizuale pentru generațiile viitoare. Este o zi în care fotografii și pasionații de fotografie din întreaga lume se reunesc, își împărtășesc pasiunea pentru fotografie și se angajează în discuții despre semnificația și direcțiile viitoare ale acesteia.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Evenimentul crește, deopotrivă, gradul de conștientizare cu privire la aspectele tehnice ale fotografiei, impactul acesteia asupra societății și considerațiile etice din jurul creării de imagini. Este, de asemenea, o șansă de a educa oamenii cu privire la importanța alfabetizării vizuale și a povestirii prin intermediul imaginilor. Ziua mondială a fotografiei servește ca o reamintire a puterii fotografiei de a inspira, informa și conecta oamenii din întreaga lume.
La 19 august 1839, pictorul de recuzită pentru teatru Louis Jacques Mande Daguerre (1787-1851) anunța un procedeu inovativ de realizare a fotografiei, numit 'dagherotipie', la o reuniune a Academiei Franceze de Științe din Paris. Procedeul a fost perfecționat de Louis Daguerre, împreună cu inventatorul Nicéphore Niépce (1765-1833). Cu câțiva ani înainte, în 1826, Niépce a captat o imagine, cunoscută sub numele 'Point de vue du Gras', realizată printr-un proces numit 'heliografie' și care este considerată cea mai veche fotografie din lume, potrivit https://www.worldphotographyday.com/.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
'Dagherotipia' era un proces direct pozitiv, care crea o imagine extrem de detaliată pe o foaie de cupru placată cu un strat subțire de argint, fără a se utiliza un negativ. Procesul necesita o atenție deosebită. Placa de cupru trebuia mai întâi curățată și lustruită până când suprafața arăta ca o oglindă. Apoi, placa era sensibilizată într-o cutie închisă, cu iod, până când căpăta un aspect galben-rozaliu. Placa, ținută într-un suport rezistent la lumină, era apoi transferată pe cameră. După expunerea la lumină, placa era developată deasupra vaporilor de mercur fierbinte până când apărea o imagine. Pentru a fixa imaginea, placa era scufundată într-o soluție de tiosulfat de sodiu sau sare și apoi armonizată, în ceea ce privea culoarea, cu clorură de aur, potrivit https://www.loc.gov/.
Timpii de expunere pentru primele 'dagherotipuri' variau de la trei la cincisprezece minute, ceea ce făcea procesul aproape impracticabil pentru portretistică. Modificările aduse procesului de sensibilizare, împreună cu îmbunătățirea lentilelor fotografice, au redus curând timpul de expunere la mai puțin de un minut. Deși 'dagherotipurile' erau imagini unice, ele puteau fi copiate prin 'redagherotipizarea' originalului. Copiile au fost produse și prin litografie sau gravură. Portretele bazate pe 'dagherotipuri' au apărut în periodice populare și în cărți. James Gordon Bennett, redactorul-șef al New York Herald, a pozat pentru 'dagherotipul' său în studioul lui Brady. O gravură, bazată pe acest 'dagherotip', a apărut ulterior în Democratic Review.
Fotografii americani au profitat rapid de această nouă invenție, capabilă să surprindă o 'asemănare fidelă'. 'Dagherotipiștii' din orașele mari invitau celebrități și personalități politice în studiourile lor, în speranța de a obține lucrări fidele, pentru a le expune în vitrinele și în zonele de recepție. Aceștia încurajau publicul să le viziteze galeriile, care erau ca niște muzee, în speranța că acesta va dori să fie fotografiat. Până în 1850, existau peste 70 de studiouri de 'dagherotipie' numai în orașul New York. Popularitatea 'dagherotipiei' a scăzut la sfârșitul anilor 1850, când 'ambrotipul', un proces fotografic mai rapid și mai puțin costisitor, a devenit disponibil. Câțiva fotografi contemporani au reînviat procesul.
Din 2022, Ziua mondială a fotografiei se desfășoară în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei - o celebrare mondială a fotografiei pe parcursul a două săptămâni, care începe cu o săptămână înainte de Ziua mondială a fotografiei, în 2025, pe 12 august, și se desfășoară o săptămână după aceea, până pe 26 august.
Îndemnul Zilei mondiale a fotografiei este acela de a distribui cele mai bune fotografii pe rețelele de socializare, care să poarte eticheta #World PhotographyDay. De asemenea, cele mai bune fotografii pot fi postate pe această pagină a evenimentului, menționând locul unde au fost făcute. Pentru fotografii profesioniști, se recomandă prezentarea de fotografii noi folosind eticheta #WorldPhotographyWeek, urmărindu-se crearea unui eveniment destinat comunității globale pentru a ajuta la evidențierea muncii extraordinare depuse de acești fotografi.
Încă de la începutul secolului al XIX-lea, fotografia a devenit un mediu tot mai important de exprimare și apreciere personală pentru oameni din întreaga lume. O fotografie are capacitatea de a surprinde un loc, o experiență, o idee, un moment în timp. Din acest motiv, se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Fotografiile pot transmite un sentiment mai repede și uneori chiar mai eficient decât cuvintele. O fotografie poate face privitorul să vadă lumea așa cum o vede fotograful. Fotografiile transcend chiar și trecerea timpului - o fotografie de acum o sută de ani poate fi apreciată astăzi așa cum a fost atunci. O fotografie făcută mâine poate fi apreciată la fel peste o sută de ani.
Ideea unei zile globale pentru celebrarea fotografiei a fost propusă de profesorul de fotografie O.P. Sharma din India în 1988. El a continuat ideea, contactând diferite grupuri de fotografie pentru a se coordona, iar ca urmare a muncii sale asidue, prima celebrare a Zilei mondiale a fotografiei a avut loc în 1991. Timp de mai mulți ani, Ziua mondială a fotografiei a constat, în principal, în evenimente față în față organizate, inițial, în India, care au început încetul cu încetul să se extindă, potrivit https://www.worldphotographyday.com/.
În 2005 a început să se impună în mediul online, iar din 2010 a fost promovată pentru o perioadă sub titlul de 'Ziua mondială a fotografiei' de antreprenorul Korske Ara din Australia, unde interesul pentru acest concept a continuat să crească. Producătorul John Morzen din America de Nord s-a alăturat cauzei, iar prin munca, supravegherea și sârguința sa din ultimul deceniu, Ziua mondială a fotografiei a crescut până la modul în care a devenit recunoscută la nivel mondial și este sărbătorită și astăzi. În prezent, Ziua mondială a fotografiei este marcată anual în întreaga lume cu evenimente, ateliere, plimbări având ca scop realizarea de fotografii și, cel mai important, de oameni care își împărtășesc fotografiile și ce înseamnă acestea pentru ei. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
16 septembrie - Ziua internațională pentru cardiologia intervențională (ONU)
Bolile cardiovasculare (BCV) acoperă un grup de afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge, reprezentând principala cauză de deces la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Se estimează că decesele provocate de BCV reprezintă aproximativ 32% din totalul deceselor la nivel global. Dintre acestea, 85% sunt cauzate de infarctul miocardic și
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea noii clădiri a Operei Metropolitane din New York (16 septembrie 1966)
La 16 septembrie 1966 a fost inaugurată noua clădire a Operei Metropolitane din New York (Metropolitan Opera House), situată în celebrul complex cultural Lincoln Center, potrivit metopera.org. A fost un moment important pentru viața culturală americană, marcând mutarea uneia dintre cele mai prestigioase instituții lirice ale lumii într-un sediu modern, dota
16-22 septembrie: Săptămâna europeană a mobilității
Săptămâna europeană a mobilității este o inițiativă a Comisiei Europene, prin care, în fiecare an, între 16 și 22 septembrie, se încearcă găsirea de soluții inovatoare la problemele actuale de mobilitate urbană, potrivit http://ec.europa.eu/. Tema aleasă în 2025, 'Mobility for
16 septembrie - Ziua internațională a științei, tehnologiei și inovației pentru Sud (ONU)
Ziua internațională a științei, tehnologiei și inovației pentru Sud este marcată la 16 septembrie pentru a sublinia că avansarea științei, tehnologiei și inovării este esențială nu numai pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), ci și pentru crearea unei lumi mai echitabile, mai participative și mai incluzive, potrivit
Discursul președintei Comisiei Europene privind starea Uniunii - SOTEU (16 septembrie)
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă la 16 septembrie 2025, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, discursul privind starea Uniunii Europene (SOTEU - State of the European Union). În fiecare an, discursul privind starea Uniunii este rostit de președintele Comisiei Europene în fața Parlamentului European, cu scop
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 septembrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim; Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina și Ludmila Greco-catolice Sf. m. Eufimia Romano-catolice Ss. Corneliu, pp. m. și Ciprian, ep. m.; Ludmila, m. Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 septembrie
Este a 259-a zi a anului 2026. Au mai rămas 106 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 56 m și apune la 19 h 25 m. Luna răsare la 12 h 53 m și apune la 21 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Tomy Lee Jones
Tommy Lee Jones, născut la 15 septembrie 1946, în San Saba, Texas, SUA, este un actor american cunoscut mai ales pentru portretizările sale seci și tăcute ale unor oficiali ai forțelor de ordine, militari și cowboy. Când tatăl său a acceptat un loc de muncă în străinătate, Jones a rămas în Statele Unite, după ce a obținut o bursă de fotbal american ca
DOCUMENTAR: Violonistul Alexandru Tomescu împlinește 50 de ani (15 septembrie)
Alexandru Tomescu este unul dintre cei mai apreciați violoniști români ai generației sale, care a câștigat dreptul de a cânta (în 2007) la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702, unul dintre cele mai valoroase instrumente muzicale aflate în patrimoniul României, inclus în categoria Tezaur. A concertat pe patru continente și &i
DOCUMENTAR: Carmen Bunaciu, multiplă campioană la înot, împlinește 65 de ani (15 septembrie)
Multipla campioană la înot Carmen Bunaciu, sportiva care a obținut prima medalie din istoria natației românești la un Campionat Mondial, s-a născut la 15 septembrie 1961, în Sibiu, orașul unde a făcut și primii pași în sportul care a consacrat-o. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) din București. Și-a început
DOCUMENTAR: Cineastul Oliver Stone împlinește 80 de ani (15 septembrie)
William Oliver Stone este un regizor, scenarist și producător american, renumit pentru filmele sale ambițioase și adesea controversate care explorează teme precum războiul, politica și istoria. Veteran al Războiului din Vietnam, el a câștigat premii Oscar pentru 'Midnight Express' (cel mai bun scenariu adaptat) și pentru regie, cu filmele 'Platoon' și &
15 septembrie - Ziua internațională de conștientizare a limfomului
Ziua internațională de conștientizare a limfomului se marchează anual, pe 15 septembrie, și are ca scop creșterea nivelului de informare cu privire la cancerul sistemului limfatic, conform site-ului https://www.lymphomacoalition.org. Ziua a fost marcată pentru prima dată în 2004. Inițiativa
15 septembrie - Ziua internațională a democrației (ONU)
Cu ocazia Zilei internaționale a democrației din 2026, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a subliniat 'importanța reunirii oamenilor din toate segmentele societății pentru a îmbogăți procesul decizional, a consolida încrederea și a clădi societăți mai pașnice, mai incluzive și mai reziliente', transmite pagina
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 septembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului; Sf. Mare Mc. Nichita; Sf. Ier. Visarion, arhiepiscopul Larisei Greco-catolice Sf. m. Nichita Gotul; Sf. Fecioară Maria Îndurerată Romano-catolice Sf. Fecioară Maria Îndurerată
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 septembrie
Este a 258-a zi a anului 2026. Au mai rămas 107 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 19 h 27 m. Luna răsare la 11 h 45 m și apune la 21 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













