În urmă cu 125 de ani, la 14 iulie 1900, de ziua națională a Franței, și cu prilejul Expoziției Mondiale de la Paris, era inaugurată ultra-moderna Gare d'Orsay, astăzi Muzeul d'Orsay, situată pe malul stâng al Senei, vizavi de Grădinile Tuileries, notează https://www.musee-orsay.fr/.

Unul dintre proiectele de îmbunătățire a orașului Paris, aparținând lui Napoleon, a fost construirea unei grandioase clădiri administrative guvernamentale de-a lungul Quai d'Orsay, pe locul actualului muzeu. Oricât de grandioasă ar fi fost, noua clădire nu a ieșit în evidență ca celelalte proiecte ale împăratului francez, dintre care amintim doar câteva: Arcul de Triumf, Rue de Rivoli și îmbunătățirile aduse Pieței Vendôme și Pieței Concorde, notează https://www.parisinsidersguide.com/.

Palatul d'Orsay, început în 1810, a fost finalizat abia în jurul anului 1840, când Consiliul de Stat francez și-a mutat birourile acolo. Clădirea era cunoscută pentru frescele pictate de artistul Théodore Chassériau pe scara principală, fragmente din acestea fiind păstrate la Muzeul Luvru. Decenii mai târziu, în timpul revoltelor perioadei Comunei din Paris, Palatul d'Orsay a fost incendiat pe 23 mai 1871, o soartă asemănătoare având și Hotelul de Ville și Palatul Tuileries.

Abia după trei decenii s-a găsit o utilizare a locului abandonat de pe Quai d'Orsay: construirea unei noi gări. Catalizatorul acțiunii a fost Expoziția Universală de la Paris din 1900, care avea să primească zeci de mii de expozanți și milioane de vizitatori, majoritatea sosind cu trenul. Gările din Paris erau situate departe de centrul orașului și de locul expoziției de pe Champs de Mars. Așadar, o nouă gară urma să fie construită pe locul palatului abandonat; liniile care o deserveau urmau să fie extinse de la Gara Austerlitz supraaglomerată și îndepărtată (situată pe Sena, la granița dintre arondismentele 5 și 13). Pentru noile linii au fost săpate tuneluri sub Austerlitz și subteran de-a lungul malurilor Senei. Pentru a evita ca fumul și aburul să umple tunelurile și pentru a evita deteriorarea interiorului noii gări, s-au folosit doar locomotive electrice. Locomotive cu aburi trăgeau trenurile în Gara d'Austerlitz, unde vagoanele erau apoi cuplate la noile locomotive electrice pentru ultima etapă către noua gară.

Noua gară trebuia să se integreze în arhitectura înconjurătoare a Arondismentului 7, oferind în același timp confortul așteptat de la o gară modernă. Arhitectul Victor Laloux (1850-1937) tocmai terminase o gară modernă, dar clasică, în orașul Tours și, pe baza acestei lucrări, a fost selectat să proiecteze noua gară care urma să apară pe Quai d'Orsay. La momentul finalizării sale, în 1900, clădirea avea o fațadă ornamentată în stil Beaux Arts, în timp ce interiorul se mândrea cu o construcție metalică, lifturi pentru pasageri și șine electrice. Tavanele și ferestrele erau înalte, boltite, cu arcade uriașe, având ca și decorații rozete metalice. Un simbol al gării și, astăzi, al Muzeului d'Orsay, este ceasul uriaș instalat pe fațada principală a clădirii. Pentru simetrie, un alt ceas identic a fost instalat pe partea vestică a clădirii, notează https://broaden-horizons.fr/ și https://www.parisinsidersguide.com/.

În 1910, în timpul marilor inundații din Paris, linia de tren a devenit calea prin care râul a inundat o mare parte din cartierul Saint-Germain, apa acoperind șinele gării până la nivelul parterului. Canalizările realizate de inginerul Eugene Belgrand (1810-1878), începând din anii 1850, nu au putut face față volumului enorm de apă.
 

Gare d'Orsay a cunoscut vârful traficului în anii 1920 și 1930, însă pe măsură ce trenurile au crescut în lungime, șinele fixe de 300 de metri din interiorul gării nu au mai putut să le găzduiască. Până în 1939, trenurile nu au mai oprit aici, Gare d'Orsay devenind doar o stație RER și un garaj pentru trenurile urbane. În următoarele patru decenii, Gare d'Orsay a avut diverse întrebuințări: centru de sortare a coletelor în al Doilea Război Mondial, platou de filmare pentru o serie de filme, între care, în 1962, 'The Trial', al lui Orson Welles, și 'The Conformist' în 1970, al lui Bernardo Bertolucci.

În aprilie 1945, Gare d'Orsay a devenit un punct de sosire pentru prizonierii, deportații și muncitorii rechiziționați de STO (Serviciul de Muncă Obligatorie), repatriați din Germania, după cel de-al Doilea Război Mondial. Întâmpinați de voluntari și funcționari publici, aceștia și-au recăpătat identitățile acolo, înainte de a se întoarce acasă. Printr-o selecție de documente inedite anterior, o expoziție a pus în lumină acest episod semnificativ, dezvăluind povești personale aflate în centrul istoriei națiunii. Expoziția intitulată 'Gare d'Orsay in spring 1945. Scene of the return of the rapatriates' a avut loc în perioada 2 aprilie - 15 iunie 2025, se arată pe https://www.musee-orsay.fr/.

Sursa foto: musee-orsay.fr 

Un permis de demolare a fost emis în 1970, pentru a face loc construirii unui hotel modern și a unui centru de convenții, propunere a arhitectului Le Corbusier. Au intervenit atât ministrul lucrărilor publice, Albin Chalandon, dar și cel al culturii, Jacques Duhamel, care au anulat permisele de construire și de demolare. Ideea transformării Orsay într-un muzeu fusese lansată deja de diverși urbaniști și oficiali; în 1973, clădirea a fost inclusă în lista monumentelor istorice, zădărnicind orice planuri viitoare de demolare.

Pe 20 octombrie 1977, în timpul mandatului președintelui Valéry Giscard d'Estaing, a fost dată aprobarea finală pentru transformarea gării într-un muzeu care să găzduiască opere de artă din perioada 1848 și 1914, cu un accent pus pe impresionism. Cu fonduri guvernamentale, clădirea a fost restaurată și remodelată la începutul anilor 1980 de către grupul de arhitectură ACT, care a proiectat muzeul pe trei niveluri: la parter, galeriile au fost distribuite de o parte și de alta a navei centrale, dominată de terasele nivelului median, acestea deschizându-se la rândul lor în galerii expoziționale suplimentare, potrivit https://museedeorsay.weebly.com/.

Muzeul d'Orsay a fost deschis la 1 decembrie 1986.

În 2011, muzeul a suferit renovări semnificative, atât la clădirea în sine, cât și la colecțiile sale, pentru a-și consolida și mai mult poziția de muzeu de artă specializat în secolul al XIX-lea. Au fost deschise noi săli și un spațiu dedicat lui Van Gogh (care conține 24 de piese, inclusiv unele dintre celebrele autoportrete). Punctul culminant al muzeului renovat este Galeria Impresionistă (etajul al cincilea) cu vedere la Sena, ce găzduiește o duzină de săli cu cinci teme distincte: 'Originele Impresionismului', 'Prima expoziție impresionistă (1874)', 'Pictura Parisului modern', 'Impresionismul în jurul anului 1880', 'Sursele secolului XX: Monet și Cézanne după 1900', notează https://www.france.fr/.

Renovările au îmbunătățit, de asemenea, accesibilitatea și confortul vizitatorilor, păstrând în același timp atmosfera de gară a clădirii. La parter, galeriile se află de o parte și de alta a zonei navei centrale, dominate de un alt ceas, auriu, de dimensiuni mai reduse, al gării proiectate de inginerul Laloux. La nivelurile intermediare și superioare, noile săli prezintă expoziții permanente, precum și numeroasele expoziții temporare organizate pe tot parcursul anului. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: musee-orsay.fr