András István Demeter, propus ministru al Culturii (fișă biografică)
PSD, PNL, UDMR și USR au stabilit în acest sfârșit de săptămână propunerile de miniștri care vor face parte din Guvernul Bolojan. András István Demeter (UDMR) este propus ministru al Culturii.
András István Demeter s-a născut la Târgu Mureș, la 18 mai 1969. Este licențiat în arta actorului de teatru, film și televiziune la Universitatea ''Szentgyörgyi István'' din Târgu Mureș (1992), potrivit biografiei publicate pe https://www.cultura.ro/. A absolvit masteratul european în management cultural 'ECUMEST', la 'Ecole Superieure du Commerce', din Dijon (1999). În perioada 2004-2008 a urmat cursurile Universității TIBISCUS din Timișoara, Facultatea de drept și administrație publică, fiind licențiat în drept, potrivit profilului prezentat pe https://www.romania-actualitati.ro/.
A condus Teatrul de Stat 'Csiky Gergely' din Timișoara în perioada 1993-2005.
În 1989, devine membru fondator al UDMR, până în 1990 îndeplinind și funcția de vice-președinte UDMR Târgu Mureș.
A inițiat și organizat, la Timișoara, festivalul internațional de teatru stradal 'Sărbătorile Saltimbancilor' în perioada 1996-2002, iar în 1998 a fost președinte fondator al Fundației SalTimBanc.
A jucat pe scena Teatrului Național din Timișoara (1999-2001), iar în 2002 a fost distribuit în spectacolul inaugural al noului edificiu al Teatrului Național din Budapesta. A montat spectacole ca regizor: 'La gongul spart' (2001), 'Cafe Molnar' (2004); 'Ferestre' (2005).
Din 1998 până în 2006 a activat ca membru în Senatul Uniunii Teatrale din România (UNITER), potrivit sursei citate anterior.
În 2005-2007 a lucrat la Ministerul Culturii și Cultelor, direcția 'Creație contemporană, diversitate culturală', deținând funcția de director general. Din 2007, a fost reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor în cadrul Comisiei Internaționale de Teatru Francofon, ocupând totodată funcția de secretar de stat în cadrul aceluiași minister. A fost și consilier al ministrului culturii, Kelemen Hunor, în perioada 2009-2010.
A deținut funcția de președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (2010-2012).
A fost membru al Comisiei Radio a EBU și reprezentantul României în Consiliul Danube Media Network, membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune și consilier al președintelui-director general al TVR, Claudiu Săftoiu.
A asigurat managementul Casei de Producție a Televiziunii Române (2013-2020).
A ocupat funcția de Secretar de Stat în Ministerul Culturii (martie 2021 - mai 2023; decembrie 2024- prezent), potrivit https://www.cultura.ro/.
Ca actor, poate fi văzut pe scena Teatrului Maghiar de stat din Cluj, a unor teatre lirice sau în spectacole ale unor companii teatrale independente.
În 1999, a primit premiul 'Kemeny Janos' acordat de EMKE pentru activitatea de management teatral, iar în 2006 a fost distins cu premiul 'Mărul de Aur', acordat de RIPORT. În 2012, Regele Mihai I al României i-a conferit Medalia Regele Mihai pentru Loialitate. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Demeter András István/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)










