Exponent de seamă al gândirii existențialiste, romancier, dramaturg și critic literar, Jean-Paul Sartre s-a născut la 21 iunie 1905, în Paris, potrivit nobelprize.org.

Între 1924 și 1929, a studiat la Școala Normală Superioară din Paris, fiind atras în special de psihologie, sociologie și filosofie. Aici a întâlnit-o pe Simone de Beauvoir, între cei doi înfiripându-se o prietenie ce avea să dureze o viață. Devine interesat de opera filosofică a compatriotului său Henri Bergson.

În 1931, Sartre a devenit profesor de filosofie și a predat la diferite licee din Le Havre, Laon și Paris. Un an mai târziu, a obținut o bursă din partea Institutului Francez pentru a studia, la Berlin, concepțiile filosofice ale lui Edmund Husserl și Martin Heidegger.

Între 1937 și 1939, a predat la prestigiosul Liceu Pasteur din capitala Franței. Odată cu sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Sartre își câștigă existența ca scriitor independent.

Primele texte publicate de Sartre au fost, în bună măsură, studii psihologice: 'L'Imagination' ('Imaginația', 1936), 'Esquisse d'une theorie des emotions' ('Schiță pentru o teorie a emoțiilor', 1939) și 'L'Imaginaire: psychologie phenomenologique de l'imagination' ('Imaginarul: psihologie fenomenologică a imaginației', 1940). În ciuda profunzimii analizei realizate, aceste lucrări au fost în mare parte ignorate de publicul de specialitate, cu atât mai mult de cel larg.

Lucrurile aveau să se schimbe brusc, odată cu publicarea primului său roman, 'La Nausee' ('Greața', 1938) și a colecției de povestiri 'Le Mur' ('Zidul', 1938). În aceste scrieri apar primele trăsături ale gândirii existențialiste. În 'Greața' este exprimată o anumită atitudine față de lume, unde individul se vede confruntat cu absurditatea evenimentelor, sentimentul său fundamental fiind 'dezgustul' față de existență, potrivit 'Dicționarului de filosofie Larousse' (Ed. Univers Enciclopedic, 1998).

Principiile filosofiei existențialiste a lui Jean-Paul Sartre sunt expuse în monumentala operă 'L'Etre et le neant' ('Ființa și neantul', 1943).

Cheia de boltă a filosofiei sale este că existența precede esența. Fiecare om mai întâi există și de abia apoi își conturează o identitate definitorie, în funcție de acțiunile sale. Ceea ce sunt este permanent remodelat prin acțiunile mele: numai după moarte sunt posibile judecăți finale referitoare la felul de om care am fost.

Existențialismul gânditorului francez este încununat de o morală care se vrea umanistă, expusă în 'L'existentialisme est un humanism' ('Existențialismul este un umanism', 1946). Valorile morale fundamentale sunt, pentru Sartre, 'angajarea' și 'responsabilitatea'.

În 1960, Sartre a publicat o altă lucrare complexă de filosofie, 'Critique de la raison dialectique' ('Critica rațiunii dialectice'). Aici expune concepția sa despre filosofia istoriei, parțial influențată de ideile germanului Karl Marx (1818-1883).

În octombrie 1964, lui Jean-Paul Sartre i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru literatură, 'pentru opera sa bogată în idei și străbătută de dorința de libertate și adevăr, operă care a exercitat o mare influență asupra epocii noastre', conform www.nobelprize.org. Sartre nu l-a acceptat, explicând că 'Am refuzat întotdeauna distincțiile oficiale. (...) Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum'.

A fost primul scriitor din istorie care a refuzat din proprie inițiativă prestigiosul premiu și, până în prezent, singurul. În 1945, Sartre refuzase cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză, Legiunea de Onoare, potrivit lefigaro.fr.

Faimoase sunt și piesele de teatru semnate de Sartre, în special 'Les Moushes' ('Muștele', 1943) și 'Huis Clos' ('Fără ieșire', 1947).

În domeniul criticii literare, a scris studii ample despre Baudelaire și Jean Genet. O autobiografie axată pe primii ani de viață, intitulată 'Les Mots' ('Cuvintele'), a apărut în 1964.

La începutul anilor '50, și-a declarat anumite simpatii pentru marxism și Uniunea Sovietică, fapt ce i-a cauzat pierderea unor prieteni apropiați precum Andre Gide și Albert Camus. A condamnat categoric, însă, reprimarea violentă a revoltei anti-comuniste din Ungaria, 1956. După evenimentele din august 1968 din Cehoslovacia, gânditorul francez s-a distanțat total de politica statelor comuniste, chiar dacă nu și-a abandonat complet convingerile de stânga.

În ultimii 20 de ani ai vieții, sănătatea lui Sartre a fost într-un declin permanent, în mare parte din cauza ritmului său frenetic de lucru. A suferit de hipertensiune și, în 1973, a rămas aproape orb.

Jean-Paul Sartre a încetat din viață la 15 aprilie 1980, în urma unei embolii pulmonare. Peste 50 de mii de oameni, mulți veniți din afara Franței, au luat parte la ceremoniile funerare, potrivit histoiredumonde.net. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.britannica.com