PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul și filosoful francez Jean-Paul Sartre
Exponent de seamă al gândirii existențialiste, romancier, dramaturg și critic literar, Jean-Paul Sartre s-a născut la 21 iunie 1905, în Paris, potrivit nobelprize.org.
Între 1924 și 1929, a studiat la Școala Normală Superioară din Paris, fiind atras în special de psihologie, sociologie și filosofie. Aici a întâlnit-o pe Simone de Beauvoir, între cei doi înfiripându-se o prietenie ce avea să dureze o viață. Devine interesat de opera filosofică a compatriotului său Henri Bergson.
În 1931, Sartre a devenit profesor de filosofie și a predat la diferite licee din Le Havre, Laon și Paris. Un an mai târziu, a obținut o bursă din partea Institutului Francez pentru a studia, la Berlin, concepțiile filosofice ale lui Edmund Husserl și Martin Heidegger.
Între 1937 și 1939, a predat la prestigiosul Liceu Pasteur din capitala Franței. Odată cu sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Sartre își câștigă existența ca scriitor independent.
Primele texte publicate de Sartre au fost, în bună măsură, studii psihologice: 'L'Imagination' ('Imaginația', 1936), 'Esquisse d'une theorie des emotions' ('Schiță pentru o teorie a emoțiilor', 1939) și 'L'Imaginaire: psychologie phenomenologique de l'imagination' ('Imaginarul: psihologie fenomenologică a imaginației', 1940). În ciuda profunzimii analizei realizate, aceste lucrări au fost în mare parte ignorate de publicul de specialitate, cu atât mai mult de cel larg.
Lucrurile aveau să se schimbe brusc, odată cu publicarea primului său roman, 'La Nausee' ('Greața', 1938) și a colecției de povestiri 'Le Mur' ('Zidul', 1938). În aceste scrieri apar primele trăsături ale gândirii existențialiste. În 'Greața' este exprimată o anumită atitudine față de lume, unde individul se vede confruntat cu absurditatea evenimentelor, sentimentul său fundamental fiind 'dezgustul' față de existență, potrivit 'Dicționarului de filosofie Larousse' (Ed. Univers Enciclopedic, 1998).
Principiile filosofiei existențialiste a lui Jean-Paul Sartre sunt expuse în monumentala operă 'L'Etre et le neant' ('Ființa și neantul', 1943).
Cheia de boltă a filosofiei sale este că existența precede esența. Fiecare om mai întâi există și de abia apoi își conturează o identitate definitorie, în funcție de acțiunile sale. Ceea ce sunt este permanent remodelat prin acțiunile mele: numai după moarte sunt posibile judecăți finale referitoare la felul de om care am fost.
Existențialismul gânditorului francez este încununat de o morală care se vrea umanistă, expusă în 'L'existentialisme est un humanism' ('Existențialismul este un umanism', 1946). Valorile morale fundamentale sunt, pentru Sartre, 'angajarea' și 'responsabilitatea'.
În 1960, Sartre a publicat o altă lucrare complexă de filosofie, 'Critique de la raison dialectique' ('Critica rațiunii dialectice'). Aici expune concepția sa despre filosofia istoriei, parțial influențată de ideile germanului Karl Marx (1818-1883).
În octombrie 1964, lui Jean-Paul Sartre i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru literatură, 'pentru opera sa bogată în idei și străbătută de dorința de libertate și adevăr, operă care a exercitat o mare influență asupra epocii noastre', conform www.nobelprize.org. Sartre nu l-a acceptat, explicând că 'Am refuzat întotdeauna distincțiile oficiale. (...) Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum'.
A fost primul scriitor din istorie care a refuzat din proprie inițiativă prestigiosul premiu și, până în prezent, singurul. În 1945, Sartre refuzase cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză, Legiunea de Onoare, potrivit lefigaro.fr.
Faimoase sunt și piesele de teatru semnate de Sartre, în special 'Les Moushes' ('Muștele', 1943) și 'Huis Clos' ('Fără ieșire', 1947).
În domeniul criticii literare, a scris studii ample despre Baudelaire și Jean Genet. O autobiografie axată pe primii ani de viață, intitulată 'Les Mots' ('Cuvintele'), a apărut în 1964.
La începutul anilor '50, și-a declarat anumite simpatii pentru marxism și Uniunea Sovietică, fapt ce i-a cauzat pierderea unor prieteni apropiați precum Andre Gide și Albert Camus. A condamnat categoric, însă, reprimarea violentă a revoltei anti-comuniste din Ungaria, 1956. După evenimentele din august 1968 din Cehoslovacia, gânditorul francez s-a distanțat total de politica statelor comuniste, chiar dacă nu și-a abandonat complet convingerile de stânga.
În ultimii 20 de ani ai vieții, sănătatea lui Sartre a fost într-un declin permanent, în mare parte din cauza ritmului său frenetic de lucru. A suferit de hipertensiune și, în 1973, a rămas aproape orb.
Jean-Paul Sartre a încetat din viață la 15 aprilie 1980, în urma unei embolii pulmonare. Peste 50 de mii de oameni, mulți veniți din afara Franței, au luat parte la ceremoniile funerare, potrivit histoiredumonde.net. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.britannica.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)











