25 mai - Ziua limbii slovace
La 25 mai 2025 este sărbătorită în România Ziua limbii slovace, conform Legii nr. 142/2014.
Această zi este marcată prin organizarea de manifestări dedicate acestei sărbători în localitățile în care trăiesc membri ai comunității slovace.
Proiectul legislativ a fost inițiat de Merka Adrian Miroslav, deputat al Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România (UDSCR). Motivarea propunerii legislative a subliniat buna conviețuire a românilor și slovacilor - în secolul al XVIII-lea primul val de slovaci s-a stabilit în România -, dar și importanța păstrării limbii, religiei și obiceiurilor slovacilor, conform www.cdep.ro.
Senatul a adoptat, la 9 septembrie 2014, propunerea legislativă pentru marcarea Zilei limbii slovace la data de 25 mai. Camera Deputaților a aprobat prin vot, la 30 septembrie 2014, textul de propunere legislativă. Decretul pentru promulgarea legii de instituire a Zilei limbii slovace a fost semnat, la 20 octombrie 2014, de președintele României, Traian Băsescu.
La 21 octombrie 2014, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 142/2014, care a fost publicată în Monitorul Oficial la 23 octombrie același an, conform http://www.monitoruljuridic.ro/.
Limba slovacă face parte din ramura indo-europeană a limbilor slave occidentale, alături de polonă, sârba luzaciană și cehă, cu care seamănă cel mai mult din punct de vedere genetic, tipologic și cultural, conform www.unibuc.ro. Folosește alfabetul latin, cuprinde 46 de litere și este limbă oficială la nivelul Uniunii Europene. Primul text coerent atestat în limba slovacă datează din anul 1493, conform https://lingvo.info/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Bjorn Borg, legendă vie a tenisului mondial
Bjorn Borg este unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile. A fost primul jucător care a câștigat 11 titluri de Mare Șlem, a cucerit 66 de titluri de simplu în carieră, a excelat simultan pe zgură și iarbă, și a dominat competițiile profesioniste în anii 1970 și începutul anilor 1980. S-a născut la 6 iunie 1956, la Stockholm
CM2026: Cupa Mondială din 2014, pe scurt
* Cea de-a 20-a ediţie a Cupei Mondiale FIFA la fotbal a fost găzduită, în perioada 12 iunie - 13 iulie 2022, de Brazilia, potrivit fifa.com. * A fost pentru a doua oară când Brazilia a găzduit Cupa Mondială, după ediţia din 1950, precum şi a cincea oară când competiţia a fost organizată î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion Greco-catolice Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni și Cuv. Ilarion cel Nou Romano-catolice Sf. Norbert, ep. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iunie
Este a 157-a zi a anului 2026. Au mai rămas 208 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 00 h 46 m și apune la 10 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 1-5 iunie 2026
Desemnarea de către președintele Nicușor Dan a lui Eugen Tomac pentru funcția de premier, autodetonarea unei drone maritime în Portul Civil Constanța, desfășurarea unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU la cererea României ca urmare a prăbușirii unei drone peste un bloc din Galați, participarea ministrului român de externe la reuniunea ministerială
Săptămâna europeană 1-5 iunie 2026
Comisia Europeană a recomandat mai multor state să pună capăt progresiv controalelor la frontierele interne din Uniunea Europeană (UE) pentru o cooperare regională mai eficientă. Eurodeputații și statele europene au ajuns la un acord pentru a înăspri politica migraționistă a UE. Executivul UE a prezentat Pachetul european privind suveranitatea tehnologică. Preș
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul și producătorul Mark Wahlberg
Actorul american Mark Wahlberg este unul dintre artiștii respectați care au reușit să treacă de la idolul pop adolescent la actor aclamat. Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea din 'The Departed' (2006) și cu recenzii pozitive pentru interpretarea sa din 'The Fighter' (2010), Wahlberg este și un actor de come
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Evenimentul european Green Week este marcat pe 5 iunie la Constanța, cu manifestări ce vin să tragă semnale de alarmă asupra tuturor problemelor ce țin de mediul înconjurător și utilizarea rațională a resurselor, dar mai ales de conservarea ecosistemului marin. La început de sezon estival, organizația neguvernamentală MareNostrum aduce în at
5 iunie - Ziua internațională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (ONU)
Ziua internațională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, termen prescurtat 'IUU fishing', atrage atenția asupra impactului major al activităților IUU asupra oceanelor, economiei și securității alimentare, în contextul în care ONU și FAO susțin cooperarea internațională pentru stoparea acestor practici, potrivit
DOCUMENTAR: 155 de ani de la nașterea marelui istoric savant și om politic Nicolae Iorga (5 iunie)
Marele istoric, savant și om politic Nicolae Iorga, membru titular al Academiei Române și renumit profesor universitar a dominat, prin uriașa sa personalitate, istoriografia românească, fiind '(...) recunoscut ca unul dintre titanii culturii universale', după cum arată istoricul Ioan Scurtu în lucrarea ''Istoria României în anii
5 iunie - Ziua mondială a mediului înconjurător (ONU)
Ziua mondială a mediului înconjurător este marcată anual la 5 iunie, începând din 1973, și reprezintă principalul mijloc al Organizației Națiunilor Unite pentru încurajarea conștientizării și acțiunilor pentru mediu la nivel mondial. Marcată sub coordonarea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), de milioane de oameni din &ici
DOCUMENTAR: 45 de ani de la prima raportare a bolii care avea să fie denumită SIDA (5 iunie)
La 5 iunie 1981, a fost publicată prima raportare a bolii care, un an mai târziu, avea să devină cunoscută sub numele de sindromul imunodeficienței dobândite - SIDA. Această analiză, publicată în Raportul Săptămânal de Morbiditate și Mortalitate al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, este considerată pe scară largă drept pr
5 iunie - Ziua limbii turce
La 5 iunie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua limbii turce, instituită prin Legea 223/2016. Limba turcă este cea mai vorbită limbă turcică, cu 10-15 milioane de vorbitori nativi în sud-estul Europei (majoritatea în Tracia Răsăriteană) și 60-65 de milioane de vorbitori nativi în Asia de Vest (majoritatea în Anatolia). Turca este
Summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru (5 iunie 2026)
Liderii UE și cei din Balcanii de Vest se vor reuni la Tivat, Muntenegru, la 5 iunie 2026, în cadrul unui summit cu tema 'Prosperitatea și stabilitatea comună a UE și a Balcanilor de Vest'. Temele abordate vor fi extinderea, Planul de creștere sau modalități de intensificare a cooperării în materie de politică externă, de securitate și de apărare,
5 iunie - Ziua Învățătorului
În fiecare an, pe 5 iunie, este sărbătorită Ziua învățătorului. Instituită prin Legea nr. 289/2007, această zi reprezintă data nașterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. El a înființat, în București, în 1818, prima școală cu predare în lim












