Scriitorul și disidentul, Paul Goma, s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învățători români, potrivit site-ului www.paulgoma.com.

După cedarea Basarabiei fostei URSS, Paul Goma s-a mutat cu familia în România. Fiind elev la Liceul ''Gheorghe Lazăr'' din Sibiu, a fost exmatriculat, pentru că susținuse în școală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. A reușit totuși să termine Liceul ''Radu Negru'' din Făgăraș, în 1953. În 1954 a început Institutul de Literatură și critică literară 'Mihai Eminescu' din București. În perioada studenției a fost arestat și condamnat (martie 1957) la doi ani de închisoare corecțională, pentru ''tentativă de organizare de manifestație ostilă'', ca urmare a solidarizării cu evenimentele din Ungaria, din noiembrie 1956, și a protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca limbă obligatorie în școli. A fost eliberat în 1958, după o perioadă de detenție la închisoarea Malmaison (București), Penitenciarul Jilava și Gherla.

După anii de închisoare, în 1958, a fost trimis în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu, în satul Lățești, raionul Fetești, unde a stat până în 1962.

O perioadă a fost muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist, tehnician, iar în iunie 1965, și-a reluat studiile la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care însă le-a abandonat, mai scrie sursa citată.

În urma invadării Cehoslovaciei, în august 1968, a devenit membru al Partidului Comunist Român (PCR). În 1971, a fost însă exclus din PCR, ca urmare a publicării integrale a romanului ''Ostinato'', în RFG, după ce în țară fusese supus cenzurii.

  În ianuarie 1977, a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, apoi o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceaușescu și, pe 8 februarie, o scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad, semnată de peste 420 de persoane. Pentru aceste trei scrisori, prin care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului și care au fost difuzate de Radio Europa Liberă și de presa occidentală, a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate, dar eliberat la intervențiile din Occident, informează site-ul https://www.iiccmer.ro/.

La 14 aprilie 1977, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR), al cărei membru era din august 1968.

În noiembrie 1977, lui Paul Goma i-a fost retrasă cetățenia română, astfel încât scriitorul a plecat în Franța, unde s-a și stabilit definitiv împreună cu familia. Goma a refuzat, în 1980, oferta de a primi cetățenia franceză.

După Revoluția română din 1989, a început să publice din cărțile sale și în România. A scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) în limba română, care au fost traduse și în limbile franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană.

Ca scriitor, a debutat, în decembrie 1966, în revista ''Luceafărul'', cu povestirea ''Cum bate toba'', continuând să colaboreze la diferite reviste, precum ''Gazeta literară'', ''Viața românească'', ''Ateneu''. A debutat editorial, în august 1968, cu volumul de proză scurtă ''Camera de alături''.

Romanul următor, ''Ostinato'' - mărturie ficțională despre închisorile din România -, refuzat de editurile românești, a fost publicat în Germania (1971) și în Franța. Volumul a fost receptat pozitiv, motiv pentru care Eugen Ionescu l-a numit pe Paul Goma ''Soljenițîn al României'. Și volumele ulterioare, ''Ușa'' (''Die Tur'', 1972), ''Gherla'' (1976), ''Dans le cercle'' (1977), ''Garde inverse'' (''Garda inversă'', 1979), ''Le tremblement des hommes'' (1979), ''Les chiens de mort'' (1981), ''Chassee-croise'' (1983), ''Bonifacia'' (1986), ''Le calidor'' (1987) aveau să fie foarte bine primite.

Exilat la Paris, după ce i s-a retras cetățenia română, Paul Goma și-a publicat majoritatea volumelor, inițial, în franceză sau germană. Astfel, ''Le Tremblement... '', cu titlul original în română, ''Culoarea curcubeului '77 - Cutremurul oamenilor'', a fost republicat în iunie 1990, de Editura Humanitas. A continuat cu ''Patimile după Pitești'' (1990), ''Ura noastră cea de toate zilele'' (1992), ''Sabina'' (1993), ''Roman intim'' (1994), ''Scrisuri. 1972-1998'' (2000), care cuprinde articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri publicate în perioada menționată în subtitle, se mai arată pe www.paulgoma.com.

A colaborat și la numeroase reviste din străinătate (''Contrapunct'', ''Ethos'', ''Limite'') și din țară (''Orizont'', ''Viața românească'', ''Vatra''). Seria ''Jurnalelor'' semnate de Paul Goma a început în 1997, când au apărut primele trei volume. A urmat apoi al patrulea volum, ''Jurnal de apocrif'', iar ultimele două, care acoperă perioada 1999-2003, au fost publicate în 2004. Tot în 2004, a fost publicată controversata lucrare ''Săptămâna roșie sau Basarabia și evreii'', iar la începutul anului 2005, ''Culoarea curcubeului '77. Cod Bărbosul'', cuprinzând mai multe documente din dosarele sale de Securitate. Cartea ''Arta fugii. O copilărie în Transilvania'', în care povestește despre anii formării sale, i-a apărut în Italia, în 2008.

Paul Goma a făcut parte pentru foarte puțin timp (opt zile) din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, înființată de Președinția României, în aprilie 2006.

Potrivit unui comunicat al Uniunii Scriitorilor din 22 noiembrie 2011, Paul Goma făcea parte din Uniunea Scriitorilor, conform unor hotărâri din 1990, reconfirmate de Consiliul Uniunii, în noiembrie 2011.

Într-o adresă a Ministerului român de Interne, din 21 octombrie 2011, Paul Goma figura la această dată cu statutul de cetățean român. În aprilie 2013, scriitorul a primit și cetățenia Republicii Moldova.

La 24 septembrie 2015, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat simpozionul internațional 'Paul Goma - 80 de ani', care s-a centrat pe rolul jucat de scriitorul anticomunist în revitalizarea exilului românesc și a luptei pentru drepturile omului în timpul regimului comunist.

A murit în noaptea din 24 spre 25 martie 2020, la spitalul La Pitié Salpetriere din Paris, unde era internat, în urma infectării cu coronavirus. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.historia.ro