Ortodoxe
Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin și Rim

Greco-catolice
Sf. cuv. Eftimie cel Mare

Romano-catolice
Ss. Fabian, pp. m.; Sebastian, m.


Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 20 ianuarie.

Cuviosul Eftimie cel Mare s-a născut în vremea împăratului Grațian (375-383), în Melitene (Armenia Mică). Părinții Sfântului Eftimie erau creștini, iubitori de Dumnezeu, de neam mare și bogați.

'Eftimie, cetățeanul cel ceresc, era fiu al împăraților care se numeau Pavel și Dionisia, care erau oameni de bun neam și împodobiți cu toată fapta bună cea după Dumnezeu; având ca patrie și locuință Melitine, Mitropolia cea vestită a armenilor'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Eftimie a fost singurul copil pe care l-au avut Pavel și Dionisia, părinții săi, după multă vreme și după multă rugăciune. A primit o educație creștină desăvârșită și, trecând prin toate treptele bisericești, a fost hirotonit preot al biserici din Melitene. După aceea, a fost numit exarh al mănăstirilor din jurul cetății. A fost însărcinat cu această ascultare pentru că din copilărie era iubitor al vieții monahale.

Dorind o viață de liniște, Sfântul Eftimie a plecat însă la Locurile Sfinte. Din Ierusalim a mers apoi la purtătorii de Dumnezeu părinți, care viețuiau în pustie, așezându-se în cele din urmă într-o chilie din apropierea lavrei Sfântului Hariton din Faran, la câțiva kilometri de Ierusalim. Acolo a trăit cinci ani.

'Acest mare părinte Eftimie, povățuindu-l Sfântul Duh, a venit în Ierusalim la 29 de ani ai vârstei sale, închinându-se Sfintei Cruci și Sfintei Învieri, cum și la celelalte cinstite locuri; apoi, mergând la purtătorii de Dumnezeu părinți, cei de prin pustie, și învățând fapta bună și petrecerea fiecăruia și într-al său suflet pecetluind-o, a venit la lavra Fara, - ce se afla de șase stadii de la sfânta cetate; iubitor de liniște, a rămas într-o chilie pustnicească, afară din lavră, neavând nimic de ale acestui veac, pentru că a învățat a lucra împletituri, ca să nu îngreuneze pe cineva, ci mai vârtos dintr-ale sale osteneli să dea celui ce are trebuință'. (Viețile Sfinților)

După această perioadă, s-a retras pentru liniște în diferite locuri. În jurul său s-au adunat mulți frați și intenționa, datorită numărului mare de ucenici, să înființeze o lavră după modelul celei din Faran (de tip idioritmic). Locul era însă abrupt, iar părinții nu puteau să vină noaptea la biserică; astfel, a întemeiat o mănăstire cu viață de obște (monahism cenobitic).

Monahii viețuitori într-un așezământ cenobitic locuiesc în chilii separate, nu au avere personală, se roagă împreună, muncesc împreună, mănâncă împreună la trapeză și fac ascultare, supunându-se starețului (stareței) sau egumenului (egumenei) mănăstirii.

Sfântul Eftimie a fost un mare apărător al dreptei credințe, împotriva ereziilor lui Nestorie și Eutihie, condamnate de sinoadele ecumenice III (Efes, 431) și IV (Calcedon, 451). A reușit să o aducă din nou la ortodoxie pe împărăteasa Evdochia, soția lui Teodosie al II-lea (408-450), care era de partea ereziei monofizite (susținută de Eutihie).

A murit la vârsta de 97 de ani, în timpul împăratului Leon I Tracul (457-474), lăsând în urma sa mulțime de ucenici. (sursa: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)