La 18 decembrie 1979, Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. A intrat în vigoare ca tratat internaţional la 3 septembrie 1981, potrivit https://www.ohchr.org.

Până la a zecea aniversare a Convenţiei, în 1989, aproape 100 de naţiuni au fost de acord să respecte prevederile Convenţiei.

Potrivit Biroului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, Convenţia a reprezentat punctul culminant după 30 de ani de muncă a Comisiei Naţiunilor Unite pentru Statutul Femeii, un organism înfiinţat în 1946 pentru a monitoriza situaţia femeilor şi pentru a promova drepturile femeii. Activitatea Comisiei a fost esenţială pentru a scoate la lumină toate domeniile în care femeilor li se refuză egalitatea cu bărbaţii. Aceste eforturi pentru promovarea femeii au dus la mai multe declaraţii şi convenţii, dintre care Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei este documentul central şi cel mai cuprinzător.

Între tratatele internaţionale privind drepturile omului, Convenţia ocupă un loc important în aducerea a jumătate din populaţia lumii, reprezentată de femei, în centrul preocupărilor legate de drepturile omului. Spiritul Convenţiei îşi are rădăcinile în obiectivele Naţiunilor Unite: reafirmarea credinţei în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în drepturile egale pentru bărbaţi şi femei. Prezentul document explică semnificaţia egalităţii şi modul în care aceasta poate fi atinsă. Procedând astfel, Convenţia a stabilit nu numai o declaraţie internaţională a drepturilor femeilor, ci şi o agendă de acţiune a ţărilor pentru a garanta exercitarea acestor drepturi.

În preambulul său, Convenţia recunoaşte în mod explicit că "discriminarea extinsă a femeilor continuă să existe" şi subliniază că o astfel de discriminare "încalcă principiile egalităţii în drepturi şi respectării demnităţii umane". Aşa cum este definită în articolul 1, discriminarea este înţeleasă ca "orice distincţie, excludere sau restricţie făcută pe baza sexului... în domeniul politic, economic, social, cultural, civil sau în orice alt domeniu". Convenţia confirmă în mod pozitiv principiul egalităţii prin cerinţa statelor părţi să ia "toate măsurile adecvate, inclusiv în legislaţie, pentru a asigura dezvoltarea şi avansarea deplină a femeilor, cu scopul de a le garanta exercitarea şi stăpânirea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pe bază de egalitate cu bărbaţii" (articolul 3).

Convenţia acoperă trei dimensiuni ale situaţiei femeilor. Drepturile civile şi statutul juridic al femeii sunt tratate în detaliu. În plus, şi spre deosebire de alte tratate privind drepturile omului, Convenţia se preocupă şi de dimensiunea reproducerii umane, precum şi de impactul factorilor culturali asupra relaţiilor de gen.

Statutul juridic al femeii primeşte cea mai largă atenţie. Preocuparea faţă de drepturile fundamentale de participare politică nu a scăzut de la adoptarea Convenţiei cu privire la drepturile politice ale femeii în 1952. Prin urmare, prevederile acesteia sunt reiterate în articolul 7 din prezentul document, prin care femeilor li se garantează dreptul de vot, să ocupe funcţii publice şi să exercite funcţii publice. Aceasta include drepturi egale pentru femei de a-şi reprezenta ţările la nivel internaţional (articolul 8).

Convenţia privind naţionalitatea femeilor căsătorite - adoptată în 1957 - este integrată în articolul 9 care prevede statutul femeilor, indiferent de starea lor civilă. Prin urmare, Convenţia atrage atenţia asupra faptului că deseori statutul juridic al femeilor a fost legat de căsătorie, făcându-le dependente de naţionalitatea soţului lor.

Articolele 10, 11 şi, respectiv, 13 afirmă drepturile femeilor la nediscriminare în educaţie, angajare şi activităţi economice şi sociale.

În plus, se acordă o atenţie deosebită situaţiei femeilor din mediul rural, ale căror dificultăţi şi contribuţii economice vitale, aşa cum se menţionează în articolul 14, merită o atenţie sporită în planificarea politicilor.

Articolul 15 afirmă egalitatea deplină a femeilor în materie civilă şi afaceri, cerând ca toate instrumentele care vizează restrângerea capacităţii juridice a femeii "să fie considerate nule".

În cele din urmă, în articolul 16, Convenţia revine asupra problemei căsătoriei şi relaţiilor familiale, susţinând drepturi şi obligaţii egale ale femeilor şi bărbaţilor în ceea ce priveşte alegerea soţului, rolul de părinte, drepturile personale şi stăpânirea proprietăţii.

Pe lângă problemele legate de drepturile civile, Convenţia acordă o atenţie importantă drepturilor reproductive ale femeilor. Încă din Preambul se afirmă că "rolul femeii în procreare nu ar trebui să fie o bază pentru discriminare". Legătura dintre discriminare şi rolul reproductiv al femeii este o chestiune de preocupare recurentă în Convenţie. De exemplu, în articolul 5, se pledează pentru "o înţelegere adecvată a maternităţii ca funcţie socială", cu o responsabilitate pe deplin împărtăşită pentru creşterea copiilor de către ambele sexe. În consecinţă, prevederile privind protecţia maternităţii şi îngrijirea copilului sunt proclamate drept drepturi esenţiale şi sunt încorporate în toate domeniile Convenţiei, fie că se referă la ocuparea forţei de muncă, dreptul familiei, nucleul sănătăţii sau educaţia. Obligaţia societăţii se extinde la oferirea de servicii sociale, în special facilităţi de îngrijire a copiilor, care permit indivizilor să îmbine responsabilităţile familiale cu munca şi participarea la viaţa publică. Sunt recomandate măsuri speciale de protecţie a maternităţii, dar acestea "nu trebuie considerate discriminatorii'' (articolul 4).

Convenţia iterează, de asemenea, dreptul femeilor la alegere privind reproducerea. Este singurul tratat privind drepturile omului care menţionează planificarea familială. Statele părţi sunt obligate să includă sfaturi privind planificarea familială în procesul educaţional (articolul I O.h) şi să elaboreze coduri familiale care să garanteze drepturile femeilor "de a decide în mod liber şi responsabil cu privire la numărul şi distanţa dintre copiii lor şi de a avea acces la informaţii, educaţie şi mijloace care să le permită exercitarea acestor drepturi" (articolul 16.e).

A treia direcţie generală a Convenţiei vizează lărgirea înţelegerii conceptului de drepturi ale omului, deoarece acordă recunoaştere formală influenţei culturii şi tradiţiei asupra restrângerii femeilor în exercitarea drepturilor lor fundamentale. Aceste influenţe se conturează în stereotipuri, obiceiuri şi norme care dau naştere multitudinii de constrângeri juridice, politice şi economice asupra progresului femeii. În această direcţie, preambulul Convenţiei subliniază "că o schimbare a rolului tradiţional al bărbaţilor, precum şi a rolului femeii în societate şi în familie este necesară pentru a obţine egalitatea deplină a bărbaţilor şi femeilor". Statele părţi sunt, aşadar, obligate să depună eforturi pentru modificarea modelelor sociale şi culturale de conduită individuală pentru a elimina "prejudecăţile, obişnuinţele şi alte practici care se bazează pe ideea de inferioritate sau superioritate al fiecăruia dintre sexe sau pe roluri stereotipe pentru bărbaţi şi femei" (articolul 5). Şi articolul 1O.c. impune revizuirea manualelor, a programelor şcolare şi a metodelor de predare în vederea eliminării conceptelor stereotipe din domeniul educaţiei. În cele din urmă, modelele culturale care definesc domeniul public ca fiind lumea bărbaţilor şi sfera domestică ca domeniul femeilor sunt puternic vizate în toate prevederile Convenţiei care afirmă responsabilităţile egale ale ambelor sexe în viaţa de familie şi drepturile lor egale în ceea ce priveşte educaţia şi ocuparea forţei de muncă.

Astfel, Convenţia oferă un cadru cuprinzător pentru contestarea diferitelor forţe care au creat şi susţinut discriminarea bazată pe sex. Implementarea Convenţiei este monitorizată de Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW). Mandatul Comitetului şi administrarea tratatului au fost definite în articolele 17-30 din Convenţie. Comitetul este compus din 23 de experţi numiţi de guverne şi aleşi de statele părţi ca persoane "cu o înaltă reputaţie morală şi competenţă în domeniul reglementat de Convenţie". Din 1982, 151 de experţi au fost membri ai Comitetului.

De la 1 ianuarie 2008, responsabilitatea pentru serviciile Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor a fost transferată Biroului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din Geneva. Comitetul este condus de un preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un raportor. Membrii acestui organism îndeplinesc un mandat de doi ani şi sunt eligibili pentru realegere "cu condiţia ca principiul rotaţiei să fie respectat", notează https://www.ohchr.org/. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Suzana Cristache Drăgan,editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.ohchr.org/en/what-are-human-rights