logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 decembrie

Imagine din galeria Agerpres

Ortodoxe
Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni

Greco-catolice
Sf. ep. Spiridon al Trimitundei

Romano-catolice
Sf. Fecioară Maria de la Guadalupe; Ss. Epimah şi Alexandru, m.


Sfântul Ierarh Spiridon, episcop al Trimitundei, este sărbătorit de Biserică în ziua de 12 decembrie.

Sfântul Spiridon s-a născut din părinţi simpli, "era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa". (Vieţile Sfinţilor)

În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, şi-a întemeiat familie şi a avut copii. "El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini". (Vieţile Sfinţilor)

Nu după mulţi ani, murindu-i soţia, slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. Şi atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul.

Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, din Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337).

Sfântul Spiridon a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, mărturisind credinţa în dumnezeirea lui Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie.

Cuvântarea ţinută în faţa adunării de ierarhi a fost întărită de gestul său minunat: a luat o cărămidă şi, făcând asupra ei semnul crucii cu mâna dreaptă, a strâns-o în cealaltă mână şi din cărămidă s-au văzut ieşind: focul, care s-a ridicat în văzduh, apa, care a curs pe pământ şi în mâna Sfântului Spiridon a rămas lutul, închipuindu-se astfel, prin mijlocirea celor create, adevărul despre Sfânta Treime, cea într-o fiinţă.

Despre Sfântul Spiridon se arată că era foarte atent la cuvintele Sfintei Scripturi, neschimbând niciun cuvânt din cele scrise în cărţile sfinte, care păstrau adevărul.

Odată, s-a întâmplat ca în mijlocul unui sinod local, la care participau şi Sfântul Spiridon, şi episcopul Trifilie, cel din urmă, cunoscut ca un mare cărturar, a fost rugat de ierarhii participanţi ca să spună un cuvânt de învăţătură. Şi ţinând o cuvântare a ajuns la cuvintele lui Hristos spuse către slăbănog: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta" (Marcu, 2, 11). Dar Trifilie nu a spus aşa, ci în loc de pat a zis culcuş, adică: "Scoală-te şi-ţi ia culcuşul tău".

Auzind Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a întrebat pe vorbitor dacă se socoteşte mai bun decât Hristos, de se ruşinează de cuvintele Lui.

"Atâta dar şi mila lui Dumnezeu erau peste cuviosul acesta, încât în vremea secerişului, în arşiţa soarelui, sfântul său cap se arăta plin de rouă răcoroasă, ce se pogora de sus, care lucru s-a arătat în anul cel din urmă al vieţii sale. Căci ieşind împreună cu secerătorii la seceriş - pentru că era smerit şi lucra cu mâinile sale, nemândrindu-se de înălţimea dregătoriei - şi secerând holda sa, deodată, în ceasul cel mai cumplit al arşiţei, s-a rourat capul lui, precum odinioară lâna lui Ghedeon; de care lucru toţi s-au minunat şi s-au mirat". (Vieţile Sfinţilor)

După aceasta toţi perii capului său s-au schimbat, unii s-au făcut galbeni, alţii negri, iar alţii albi; singur Dumnezeu ştie pentru ce s-a făcut aceea şi ce însemna. Iar sfântul, pipăind capul cu mâna sa cea dreaptă, a spus celor ce erau acolo, cum că s-a apropiat vremea despărţirii sale de trup şi-i povăţuia pe toţi la fapte bune, dar mai mult spre dragostea lui Dumnezeu şi către aproapele.

Trecând nu multe zile, sfântul şi dreptul său suflet l-a dat în mâinile Domnului său, Căruia cu adâncă cuvioşie şi cu dreptate i-a slujit toată viaţa sa; apoi a fost îngropat cu slavă în biserica Sfinţilor Apostoli, în Trimitunda.

Astăzi, sfintele sale moaşte se află în biserica ce i-a fost închinată din insula Corfu, unde Sfântul este mult cinstit pentru marile minunile care nu încetează. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)

Afisari: 110

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să

Documentare 10-10-2026 08:00

10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)

Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul

Documentare 10-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal

Documentare 10-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie

Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-10-2026 15:14

Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026

Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form

Documentare 09-10-2026 13:49

Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026

Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi

Documentare 09-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa

Documentare 09-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi

Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite

Documentare 09-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)

În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.

Documentare 09-10-2026 09:00

Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)

Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R

Documentare 09-10-2026 08:30

9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)

Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit