SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 decembrie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic şi Onisifor
Duminica a 27-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 27 dR. Sf. cuv. Patapie
Romano-catolice
Duminica a 2-a din Advent
Sf. Narcisa, fc.
Sfântul Cuvios Patapie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 8 decembrie.
S-a născut în cetatea Teba de pe malul Nilului, în Egipt, din părinţi evlavioşi. Şi "venind în vârstă desăvârşită, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi, lăsând casa, părinţii şi prietenii, s-a făcut monah". (Vieţile Sfinţilor)
Alegând viaţa pustnicească, Sfântul Patapie s-a retras în ţinuturile deşertice ale Egiptului.
Sfântul Patapie se făcuse vestit în Egipt pentru faptele sale bune, fiind căutat şi lăudat de oameni. Pentru aceasta a părăsit pustia şi a plecat la Constantinopol, unde "făcându-şi o colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetăţii, s-a închis într-însa şi se odihnea acolo, ca în pustie, neştiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care ştie pe cei ce sunt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetată rugăciune". (Vieţile Sfinţilor)
"Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stând pe vârful muntelui, aşa şi omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvârşită sfinţenie. Pentru că Dumnezeu preamăreşte pe cei ce-L preamăresc pe El şi descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său şi pentru folosul altora". (Vieţile Sfinţilor)
Deci şi acest desăvârşit întru sfinţenie, Sfântul Cuvios Patapie, care era înzestrat cu mari haruri, tămăduind prin rugăciune pe cei aflaţi în suferinţe, a fost descoperit celor bolnavi.
Sfântul Patapie, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a săvârşit în pace, încredinţând Domnului duhul său. (sursă: Vieţile Sfinţilor - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A încetat din viață compozitorul Florian Lungu (fișă biografică)
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, pe 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani. ''A murit Florian Lungu, una dintre vocile emblematice ale jazzului rom&acir
Vizite ale președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în România (2021-2026)
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are, la 9 noiembrie, întrevederi cu președintele Nicușor Dan, și cu premierul Luca Niculescu, în contextul vizitei sale în regiu
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Alexandrina Halic
Alexandrina Halic este o actriță și regizoare română, interpretă principală și una dintre prezențele emblematice ale Teatrului 'Ion Creangă' din București. Este renumită pentru rolurile sale pline de candoare, capacitatea de a trece de la personajele clasice la cele contemporane, precum și pentru integrarea în arta teatrală a elementelor de teatru radiofo
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea cineastului spaniol Vicente Aranda (9 noiembrie)
Vicente Aranda, regizor, scenarist și producător de film, a fost unul dintre membrii fondatori ai așa-numitei 'Școli de Film de la Barcelona' - un grup de cineaști catalani activi în anii '60, preocupați de modul în care cinematografia surprindea evenimente neașteptate din viața cotidiană, adoptând un stil specific culturii pop, potrivit
9-15 noiembrie - Săptămâna internațională a științei și păcii (ONU)
Organizația Națiunilor Unite dedică săptămâna dintre zilele de 9 și 15 noiembrie 2026 științei și păcii, celebrând contribuția științei și tehnologiei la promovarea păcii. Săptămâna internațională a științei și păcii încurajează intensificarea schimburilor academice pe o temă de importanță universală, contribuind totodată la o mai bună
DOCUMENTAR: Marina Warner, romancieră, istoric și mitografă, împlinește 80 de ani (9 noiembrie)
Romancieră, istoric și mitografă, Marina Warner și-a început cariera scriind despre artă și literatură, devenind ulterior una dintre cele mai respectate voci în domeniul mitologiei și al criticii culturale, notează site-urile https://mythlok.com/ și https://
9 noiembrie - Ziua internațională de combatere a fascismului și antisemitismului
La 9 noiembrie este marcată Ziua internațională de luptă împotriva fascismului și antisemitismului. Marcarea acestei zile are loc la inițiativa rețelei UNITED (reunește peste 500 de organizații membre), care luptă pentru combaterea rasismului, fascismului și oricăror forme contemporane de discriminare și antisemitism, potrivit
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, la Palatul Cotroceni (9 noiembrie)
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată pe 9 noiembrie la Palatul Cotroceni, aduce în prim-plan oamenii, proiectele și parteneriatele din învățământul tehnologic dual din România. Organizată de Asociația Hands Across România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în parteneria
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 9 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Nectarie de la Eghina Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor și Porfirie; Sf. Cuv. Matrona Duminica a 24-a după Rusalii Greco-catolice Sf. m. Onisifor și Porfirie; Sf. cuv. Matroana și Teoctista din Lesbos Romano-catolice Sfințirea Bazilicii din Lateran
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 noiembrie
Este a 313-a zi a anului 2026. Au mai rămas 52 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 16 h 55 m. Luna răsare la 07 h 21 m și apune la 16 h 30 m. Lună Plină la 09 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Scenaristul Richard Curtis
Richard Curtis s-a născut la 8 noiembrie 1956, în Noua Zeelandă, dar a studiat la Harrow și Oxford, unde l-a cunoscut pe Rowan Atkinson, alături de care a cunoscut succesul la BBC cu serialul de comedie 'Not the Nine O'Clock News'. Tot la Oxford a cunoscut-o și pe Helen Fielding, creatoarea personajului Bridget Jones, arată www.imdb.com. Ulte
8 noiembrie - Ziua internațională a radiologiei
Ziua internațională a radiologiei este marcată în fiecare an la 8 noiembrie, dată care reprezintă descoperirea razelor X de către Wilhelm Roentgen, în 1895. Marcarea acestei zile este o inițiativă a Societății Europene de Radiologie, a Societății Radiologice a Americii de Nord și a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a crește gradul de
8 noiembrie - Ziua martirilor români de la Beliș
La 8 noiembrie este marcată Ziua martirilor români de la Beliș, potrivit Legii nr. 138/2020. În 30 iunie 2020, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege prin care Horea, Cloșca și Crișan au fost declarați martiri și eroi ai națiunii române și, totodată, a stabilit marcarea la 8 noiembrie a Zilei mart
DOCUMENTAR: 80 de ani de la înființarea Institutului de Endocrinologie 'C. I. Parhon' (8 noiembrie)
Institutul de Endocrinologie 'C.I. Parhon' din București s-a înființat la 8 noiembrie 1946, purtând numele savantului C.I Parhon, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei discipline medicale în plan național și internațional. Institutul s-a înființat la data menționată, prin Decretul-lege nr. 895/1946 emis de regele
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (8 noiembrie)
Soborul Sfinților îngeri se sărbătorește în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua lună după martie, întâia lună de la zidirea lumii, spre închipuirea numărului cetelor îngerești, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Aceste nouă cete s












