Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin

Greco-catolice
Sf. m. Varvara; Sf. Ioan Damaschinul

Romano-catolice
Ss. Ioan Damaschin, pr. înv. *; Varvara, fc. m.; Fer. Adolf Kolping


Sfânta Mare Muceniţă Varvara este pomenită în calendarul creştin ortodox la 4 decembrie.

Sfânta Varvara a fost fiica unui aristocrat roman, pe nume Dioscor, şi a trăit în timpul împăratului roman Maximian Daia (305-311), în cetatea Iliopoli.

Tatăl său a zidit pentru ea, fiind foarte frumoasă, un loc înalt pe care a ridicat case frumoase în care fiica sa să locuiască şi să nu fie văzută.

În palatul său, Sfânta Varvara, privind spre cer şi luând seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, le întreba pe însoţitoarele sale: "Cine le-a făcut pe acestea?". La fel, căutând şi la frumuseţea de pe pământ, la verdeaţa câmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: "A cui mână a zidit toate acestea?".

Aşa Sfânta Varvara a cunoscut singură pe adevăratul Dumnezeu şi a început să-i dispreţuiască pe zei, închipuirile lor considerându-le drept lucruri făcute de mâini omeneşti. Ea căuta adeseori spre cer, ziua şi noaptea, şi din zidiri se sârguia să îl cunoască pe Ziditor.

"Sfânta Varvara, luminată fiind cu botezul, mai mult s-a aprins cu dragostea lui Dumnezeu şi se îndeletnicea în post şi în rugăciuni, ziua şi noaptea, slujind Domnului său, căruia i s-a făcut mireasă". (Vieţile Sfinţilor)

Tatăl său, când a văzut că Sfânta Varvara rămâne credincioasă acelui Dumnezeu în Treime închinat, Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, a predat-o autorităţilor romane, care dezlănţuiseră prigoana împotriva creştinilor.

După ce a fost mult chinuită, a fost purtată în batjocura mulţimii prin cetate, găsindu-şi sfârşitul chiar în mâinile tatălui său, care a ucis-o cu sabia. Mergând spre locul de osândă, Sfânta Muceniţă Varvara s-a rugat lui Dumnezeu pentru cei care o vor pomeni-o şi îşi vor aduce aminte de pătimirile sale cele multe şi cumplite, ca ei să nu sufere de boală năpraznică şi moartea neaşteptată să nu-i răpească.


* Sfântul Cuvios Ioan Damaschin s-a născut în Damasc, la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului VII, într-o familie nobilă şi bogată care conducea administraţia fiscală a Siriei.

După capitularea Damascului în faţa arabilor, la 4 septembrie 635, familia Sfântului Ioan a rămas în sfera conducătoare a statului, acum ocupată de către califii arabi.

Sfântul Ioan a avut aşadar parte de o educaţie aleasă pe care a primit-o alături de fratele său adoptiv, Cosma.

În urma morţii tatălui său, Sfântul Ioan a ocupat mai departe dregătoria rezervată familiei sale. După declanşarea prigoanei împotriva creştinilor, care nu mai puteau să ocupe funcţii înalte în stat, Sfântul Ioan a ales să-şi păstreze credinţa sacrificând rangul şi situaţia socială pentru Mântuitorul Hristos.

Şi-a împărţit averea la săraci şi la biserici, a dat libertate robilor săi şi s-a retras împreună cu fratele său la Mănăstirea Sfântului Sava.

Patriarhul Ioan V al Ierusalimului (706-735 sau 745), pentru a-l avea mai aproape, l-a hirotonit preot şi l-a însărcinat să predice în Biserica Învierii din Ierusalim.

Sfântul Ioan Damaschin s-a făcut cunoscut prin marea sa înţelepciune. Este autor de lucrări prin care condamnă iconoclasmul (lupta împotriva icoanelor), susţinut de Leon Isaurul (717-740).

Se ştie că în urma unor intrigi pornite din Constantinopol de către iconoclaşti, Sfântului Ioan Damaschin i-a fost tăiată mâna dreaptă.

"Deci s-a tăiat dreapta lui Ioan; dreapta aceea care făcea puterea celor dreptcredincioşi, pentru Dumnezeu; dreapta aceea care, prin scrisorile sale, mustra pe cei ce ocărăsc pe Domnul şi în loc de a o întinde în cerneala cu care scria, pentru cinstirea sfintelor icoane, s-a udat chiar cu sângele său". (Vieţile Sfinţilor)

După tăiere, mâna a fost spânzurat-o în târg, în mijlocul cetăţii. Spre seară, slăbind de durere, Sfântul Ioan a cerut mâna sa tăiată să o îngroape.

Cu mâna tăiată, Sfântul Ioan s-a aşezat înaintea icoanei Maicii Domnului, o zestre de mare preţ a familiei sale şi a început a se ruga să fie vindecat.

După rugăciune îndelungată, Sfântul Ioan a adormit şi a avut un vis în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a uitat la el, cu ochi milostivi şi luminoşi, zicând: "Iată mâna ta este sănătoasă".

Când s-a trezit din somn, Sfântul Ioan a văzut că mâna sa era nevătămată.

În semn de recunoştinţă pentru minunea făcută de Maica Domnului prin icoana sa, Sfântul Ioan Damaschin a lipit pe icoană o mână din argint, o "jertfă" care dă impresia că Maica Domnului are o a treia mână.

Această icoană a Maicii Domnului mai este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului "cu trei mâini" sau Icoana Maicii Domnului "Trihirussa".

Icoana originală se află în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos.

Sfântul Ioan Damaschin, pe lângă istoria luptei sale împotriva iconoclaştilor, este cunoscut şi ca dogmatist şi imnograf. Este autorul unei scrieri cuprinsă în volumul al IV-lea al "Filocaliei", intitulată "Cuvânt minunat şi de suflet folositor". Lucrarea sa rezumă principalele aspecte ale vieţii ascetice.

Sfântul Ioan Damaschin a trecut la cele veşnice la Mănăstirea Sfântul Sava, în anul 749. (surse: Vieţile Sfinţilor - paginiortodoxe.tripod.com; Dogmatica - Introducere; Sf. Ioan Damaschin, Traducere de pr. D. Fecioru, 1993; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)