3 decembrie - Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Cu ocazia Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi ("International Day of People with Disability") sunt promovate şi implementate programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate, potrivit site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), www.un.org.
Marcată în fiecare an la 3 decembrie, această zi a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).
Convenţia privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006, şi semnată de 180 de ţări, promovează drepturile şi bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi în vederea implementării Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 şi a altor formate internaţionale de dezvoltare, cum ar fi Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscului de dezastre, Carta privind incluziunea persoanelor cu handicap în acţiunile umanitare, Noua Agendă Urbană şi Agenda de Acţiune de la Addis Abeba privind finanţarea pentru dezvoltare.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi se concentrează pe accederea acestor persoane la dezvoltarea incluzivă, echitabilă şi durabilă, aşa cum se prevede în Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, care se angajează să "nu lase pe nimeni în urmă" şi recunoaşte dizabilitatea ca fiind o problemă esenţială, ce trebuie luată în considerare în implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Problemele specifice persoanelor cu dizabilităţi la care se face referire în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) privesc educaţia, creşterea şi ocuparea forţei de muncă, inegalitatea, accesibilitatea aşezărilor umane etc.
Conform site-ului UNESCO dedicat acestei zile, https://social.desa.un.org, în 2024, tema Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi este: "Amplificarea leadership-ului persoanelor cu dizabilităţi pentru un viitor incluziv şi durabil ".
.jpg)
Sursa foto: social.desa.un.org
Tema se aliniază cu reperele globale esenţiale, inclusiv Pactul pentru Viitor şi Al Doilea Summit Mondial pentru Dezvoltare Socială din 2025, consolidând eforturile de realizare a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. De asemenea, subliniază rolul de lider al persoanelor cu dizabilităţi în promovarea schimbărilor transformatoare şi în promovarea păcii şi dezvoltării care să includă persoanele cu dizabilităţi la toate nivelurile.
Ediţia din acest an va cuprinde un eveniment comemorativ hibrid la sediul Naţiunilor Unite din New York. Segmentul de deschidere, programat între orele 10:00 şi 11:00, va oferi o privire de ansamblu asupra politicii progreselor din agenda globală a persoanelor cu dizabilităţi şi va evidenţia etapele viitoare. Acesta va fi urmat de o discuţie virtuală între orele 11:30 şi 13:15, cu experţi, avocaţi şi lideri ai mişcării pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Obiectivele cheie ale celebrării din acest an includ promovarea leadershipului, îmbunătăţirea incluziunii, creşterea participării la luarea deciziilor şi celebrarea realizărilor persoanelor cu dizabilităţi. Evenimentul va reflecta, de asemenea, asupra provocărilor şi va identifica oportunităţile de a accelera progresul către o societate mai incluzivă, mai menţionează https://social.desa.un.org. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit











