O PERSONALITATE PE ZI: Filosoful şi scriitorul Francois Marie Arouet Voltaire
Filosoful şi scriitorul Voltaire (François-Marie Arouet) s-a născut la 21 noiembrie 1694, la Paris. La 16 ani a devenit scriitor. A scris versuri pline de duh, batjocorind autorităţile regale.
Arout a adoptat pseudonimul de Voltaire în 1718, după încarcerarea la Bastilia. Originea pseudonimului este neclară. Este o anagramă a frazei Li Arovet (formată din ''Le Jeune'' (în franceză, ''tânărul'') şi numele Arouet în ortografie latinizată), ca şi o anagramă a numelui oraşului familiei sale, Airvault, din regiunea Poitou.
Voltaire a urmat colegiul iezuit Louis le Grand (Ludovic cel Mare), menţionează britannica.com. Aici şi-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiştilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început dreptul, pe care nu avea să-l termine, fiind interesat mai mult de discuţiile intelectualilor, scriitorilor şi aristocraţilor ce aveau loc în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemniţat în 1717 pentru 11 luni la Bastilia. Fiind ameninţat de o nouă arestare în Franţa, s-a refugiat între 1726 şi 1729 în Anglia, unde a fost influenţat de empirismul lui John Locke şi de deism.
La întoarcerea sa la Paris, a pus în scenă mai multe drame fără succes şi renumita lucrare "Zaire" (1732). În 1734 a publicat "Scrisori filosofice", un reper în istoria gândirii. Scrisorile, denunţând religia şi guvernul, au provocat un scandal care l-a forţat să fugă de la Paris. Şi-a stabilit reşedinţa în palatul doamnei du Châtelet, cu care a trăit şi a călătorit până la moartea ei, în 1749, menţionează site-ul citat.

În 1750, Voltaire a mers la Berlin la invitaţia lui Frederic cel Mare al Prusiei. Trei ani mai târziu, după o ceartă cu regele, a plecat şi s-a stabilit la Geneva, Elveţia. După cinci ani, opiniile sale puternice au forţat o altă mutare şi a cumpărat o proprietate la Ferney, Franţa, la graniţa cu Elveţia. Până atunci era o celebritate, renumită în toată Europa. Vizitatori de seamă veneau de pretutindeni să-l vadă şi să discute despre munca lui cu el. Voltaire s-a întors la Paris la 10 februarie 1778 pentru a regiza piesa ''Irene''. Sănătatea i s-a deteriorat brusc şi la 30 mai s-a stins din viaţă.

"Candide" (1759), romanul comic puternic anti-romantic, este cea mai citită opera a lui Voltaire în zilele noastre. Printre alte scrieri ale sale se numără: "Oedipe" (1718), "Eriphile" (1732), "Elémens de la philosophie de Newton" (1738), "Mérope" (1743), "La princesse de Navarre" (1745), "Zadig " (1747), "Nanine" (1749), "Le siecle de Louis XIV" (1751), "Micromégas" (1752), "L'Orphelin de la Chine" (1755), "Poeme sur le désastre de Lisbonne" (1756), "The Russian Empire under Peter the Great" (1763), "Traité sur la tolerance" (1763), "Dictionnaire philosophique" (1764), "Essai sur les moeurs" (1756). AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Voltaire/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 august
Este a 220-a zi a anului 2026. Au mai rămas 145 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 10 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 00 h 39 și apune la 17 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 3-7 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 3-7 august 2026: Reuniunea miniștrilor de interne ai UE pe tema crizei migranților din Ceuta; Uniunea Europeană a anunțat că va acorda Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro în beneficii din activele rusești înghețate; Comisia Europeană a finalizat etapele juridice finale pentru
Retrospectiva evenimentelor interne 3-7 august 2026
Discuțiile și măsurile luate în contextul stării de alertă energetică (31 iul - 31 aug), adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative privind integritatea (jalon PNRR), precum și contestarea ei la CCR, adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative a Strategiei naționale privind biodiversitatea (jalon PNRR), lansarea de către AUR
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul George Enescu
George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, evidențiază pagina muzeului care îi poartă numele - https://www.georgeenescu.ro/. A început să c&a
7 august - Ziua internațională a berii
Ziua internațională a berii este celebrată în fiecare an în prima vineri din luna august. În 2026, această zi este marcată la 7 august. Sărbătoarea a fost fondată în 2007 în Santa Cruz, California, de antreprenorul american Jesse Avshalomov și un grup de prieteni. De la un eveniment local, Ziua internațională a berii a devenit o manifestare glob
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 7 august, începe cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care propune, timp de 17 zile, peste 100 de evenimente în Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea. Primul weekend marchează începutul unui maraton cultural care va continua până pe 23 august și va reuni, în cele patru orașe gaz
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 august
Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor Greco-catolice Cuv. m. Dometie Persul Romano-catolice Ss. Sixt al II-lea, pp. și îns., m.; Caiet
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 august
Este a 219-a zi a anului 2026. Au mai rămas 146 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 09 m și apune la 20 h 33 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 16 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Festivalul Naadam din Mongolia
Înscris în 2010 pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, Festivalul național Naadam este celebrat în fiecare an între 11 și 13 iulie în Mongolia, potrivit https://ich.unesco.org/. Festivalul se concentrează pe trei jocuri tradiționale: cu
6 august - Ziua minerului
La 6 august este marcată anual Ziua minerului, în această zi fiind comemorați minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din august 1929. Totodată, cu acest prilej, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit. Greva muncitorilor mineri de la Lupeni a izbucnit la 5 august 1929 din cauza nerezolvării conflict
6 august - Ziua Hiroshima
La 6 august, în fiecare an, este marcată Ziua Hiroshima, prin organizarea Ceremoniei Memoriale a Păcii, în fața monumentului funerar din Parcul Memorial al Păcii. Evenimentul anual, care are loc între orele 8.00 - 8.50 (ora Japoniei), este dedicat sutelor de mii de oameni care au murit în bombardamentele atomice din 1945, ce au distrus orașele Hiroshi
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland (6-9 august)
Între 6 și 9 august 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland, ce se desfășoară în inima Transilvaniei, pe teritoriul istoric cunoscut drept Țara Ovăzului (Haferland), arată haferland.ro. Evenimentul, dedicat culturii, tradițiilor și patrimoniului sașilor













