Consiliul Afaceri Externe al UE se reuneşte la 18 noiembrie 2024
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reuneşte la 18 noiembrie 2024, la Bruxelles, pe ordinea de zi figurând subiecte precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Georgia, relaţiile UE-SUA, situaţia din Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/.
Consiliul Afaceri Externe va începe la ora 9:30 şi va fi prezidat de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell.
Miniştrii afacerilor externe din UE vor discuta despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, după un schimb de opinii informal, prin videoconferinţă, cu ministrul ucrainean al afacerilor externe, Andrii Sîbiha. La 23 octombrie 2024, Consiliul a adoptat un pachet de asistenţă financiară pentru Ucraina care pune în aplicare angajamentele G7. Pachetul include: asistenţă macrofinanciară cu caracter excepţional sub formă de împrumut de până la 35 de miliarde de euro, precum şi un mecanism pentru canalizarea veniturilor extraordinare provenite din blocarea activelor suverane ruse pentru a ajuta Ucraina să-şi ramburseze împrumuturile.
Pachetul urmăreşte să sprijine Ucraina pentru acoperirea nevoilor sale urgente de finanţare, care au crescut din cauza agresiunii intensificate a Rusiei împotriva Ucrainei. Noua alocare se va aplica începând cu a doua jumătate a anului 2025.
De asemenea, în 8 noiembrie 2024, Consiliul a adoptat o decizie de prelungire a mandatului misiunii de asistenţă militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina) cu încă doi ani, până la 15 noiembrie 2026, cu o alocare bugetară de aproape 409 milioane de euro pentru perioada 14 noiembrie 2024-15 noiembrie 2026. EUMAM Ucraina a fost instituită în 17 octombrie 2022, cu o durată iniţială de doi ani. Până în prezent, EUMAM Ucraina a instruit 63.000 soldaţi, echivalentul a zece brigăzi. Misiunea va instrui încă 15.000 de soldaţi în lunile următoare, numărul total de soldaţi instruiţi ajungând astfel la 75.000 până la sfârşitul iernii 2024/2025, conform https://www.consilium.europa.eu/.
Consiliul va desfăşura un schimb de opinii cu privire la situaţia din Georgia, având în vedere alegerile parlamentare care au avut loc la 26 octombrie. Cu privire la scrutinul parlamentar recent, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a spus la 27 octombrie: "Luăm act de evaluarea preliminară a OSCE şi solicităm Comisiei Electorale Centrale şi altor autorităţi relevante să îşi îndeplinească datoria de a investiga şi a judeca rapid, transparent şi independent neregulile electorale şi acuzaţiile referitoare la acestea.". Georgia a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 şi i s-a acordat statutul de ţară candidată în decembrie 2023. UE şi Georgia cooperează, de asemenea, în contextul Parteneriatului estic, scrie site-ul https://www.consilium.europa.eu/.
Se preconizează că miniştrii UE vor discuta şi despre relaţiile UE-SUA din perspectiva rezultatelor alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din 5 noiembrie 2024. Cu privire la acest subiect, liderii Uniunii au desfăşurat, la Budapesta, în 7-8 noiembrie 2024, o dezbatere strategică despre relaţiile UE-SUA, cu centrare pe relaţiile bilatarele, securitate şi geopolitică şi provocări globale şi cooperare internaţională. "UE este, de asemenea, hotărâtă să facă Europa mai puternică şi mai suverană şi să abordeze provocări precum tranziţia climatică şi digitală.", s-a arătat în cadrul dezbaterii liderilor Uniunii de la Budapesta.
Consiliul va purta o discuţie cu privire la cele mai recente evoluţii din Orientul Mijlociu. Pe acest subiect, liderii UE au condamnat, la Consiliul European din 17 octombrie 2024, în termenii cei mai fermi atacurile iraniene asupra Israelului din 1 octombrie 2024 şi acţiunile destabilizatoare desfăşurate de Iran în Orientul Mijlociu prin intermediul grupărilor teroriste şi armate precum houthi, Hezbollah şi Hamas. Ei au reafirmat dreptul Israelului de a se apăra şi angajamentul UE faţă de securitatea Israelului şi stabilitatea regională, conform https://www.consilium.europa.eu/.
Nu în ultimul rând, Consiliul va desfăşura un schimb de opinii cu privire la situaţia şi evoluţiile recente din Cornul Africii. Prioritate geostrategică pentru UE în Africa, regiunea Cornului Africii a cunoscut evoluţii fără precedent în ultimii ani şi se află în prezent la răscruce. Consiliul a aprobat, în 2011, concluzii în care afirmă angajamentul UE de a da un nou impuls parteneriatului său cu Cornul Africii şi stabileşte o nouă strategie pentru această regiune. În 17-18 februarie 2022, liderii africani şi cei europeni au convenit asupra unei viziuni comune pentru un parteneriat reînnoit, în cadrul Summitului UE-Uniunea Africană. Parteneriatul are drept obiective solidaritatea, securitatea, pacea şi dezvoltarea economică durabilă şi pe termen lung, precum şi prosperitatea pentru cetăţenii Uniunii Africane şi ai Uniunii Europene în prezent şi în viitor, aducând laolaltă oameni, regiuni şi organizaţii.
***
La anterioara reuniune a Consiliului Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene din 14 octombrie 2024, s-a discutat despre sprijinul UE pentru formula de pace a preşedintelui Zelensky şi despre sprijinul militar acordat de UE Ucrainei. Înaltul Reprezentant al UE a precizat că există o logică strategică pentru consolidarea Ucrainei pe plan politic şi militar, cu scopul de a favoriza negocierile de pace. El a mai afirmat că pacea nu poate fi confundată cu capitularea, informează https://www.consilium.europa.eu/.
De asemenea, miniştrii de resort au desfăşurat un schimb informal de opinii, primul de acest tip după Brexit, cu ministrul afacerilor externe, Commonwealth-ului şi dezvoltării al Regatului Unit, David Lammy, pentru a evalua împreună o serie de aspecte externe, de securitate şi de apărare esenţiale în contextul geopolitic actual.
***
Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE) este alcătuit din miniştrii afacerilor externe din toate statele membre ale UE. În funcţie de ordinea de zi, Consiliul îi reuneşte, de asemenea, pe: miniştrii apărării (politica de securitate şi apărare comună), miniştrii competenţi în materie de dezvoltare (cooperarea pentru dezvoltare), miniştrii comerţului (politica comercială comună).
Reuniunile Consiliului Afaceri Externe sunt prezidate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în prezent Josep Borrell Fontelles. Înaltul Reprezentant este sprijinit de Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).
Doar atunci când Consiliul Afaceri Externe discută teme de politică comercială comună, acesta este prezidat de reprezentantul statului membru al UE care deţine preşedinţia Consiliului UE, asigurată prin rotaţie pentru perioade de şase luni.
Consiliul Afaceri Externe se reuneşte, de obicei, cel puţin o dată pe lună, notează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit











