O PERSONALITATE PE ZI: Episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos (1888-1975)
Evlaviosul episcop Chesarie Păunescu, care a păstorit Episcopia Constanţei şi Dunării de Jos timp de 29 de ani, a fost una dintre cele mai luminoase figuri de ierarhi români din a doua jumătate a secolului trecut.
Fiu de părinţi credincioşi, Toma, învăţător, şi Iordana, care provenea dintr-o familie preoţească, din satul Dobroteşti, comuna Amărăştii de Sus, judeţul Dolj, a fost ales şi chemat de mic să slujească Biserica lui Hristos.
Pe băncile şcolii, ca elev la Seminarul inferior din Râmnicu Vâlcea şi la Seminarul Central din Bucureşti (1901-1907), iar apoi ca student la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1907-1911), tânărul Cezar (numele din botez) s-a distins prin conduita ireproşabilă şi prin sârguinţa sa la învăţătură.
După această perioadă în care reflectează asupra rostului vieţii pământeşti, ignorând deşertăciunea celor trecătoare, se hotărăşte să îmbrăţişeze viaţa monahală.
A intrat în cinul monahal în anul 1914, fiind tuns în monahism la Episcopia Huşilor, pe seama Mănăstirii Dobrovăţ. Numele de Chesarie, la tunderea în monahism, i-a fost dat de patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948), pe atunci episcop al Huşilor.
Devine apoi arhimandrit de scaun şi venerabil slujitor al Catedralei episcopale din Huşi, până în vara anului 1929. Mărturisesc cei care l-au cunoscut, precum şi ucenicii săi, că arhimandritul Chesarie era un călugăr distins, corect, smerit, iubitor de rugăciune şi nelipsit de la slujbele bisericii. Respecta cu sfinţenie porunca ascultării, programul slujbelor şi rânduiala pravilei de chilie, ca şi sfaturile duhovnicului său, el însuşi fiind un duhovnic iscusit. Slujea cu multă evlavie cele sfinte şi avea darul duhovniciei, încât mulţi veneau la el să-şi mărturisească păcatele.
În anul 1929, arhimandritul Chesarie este numit director al Seminarului Monahal de la Cernica, apoi stareţ al acestei mănăstiri. Timp de peste zece ani a crescut şi a format sute de seminarişti, monahi din toate mănăstirile ţării, dintre care unii au ajuns apoi ierarhi distinşi, stareţi, duhovnici şi slujitori buni la centrele eparhiale şi prin mănăstiri.
În anul 1942 este numit director al Seminarului Central din Bucureşti. Aici, ca şi la Cernica, formează numeroşi tineri, viitori preoţi şi slujitori ai Bisericii lui Hristos, făcându-şi întru toate datoria de preot, profesor şi pedagog duhovnicesc.
La începutul anului 1944, arhimandritul Chesarie Păunescu a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi hirotonit episcop al Constanţei şi apoi al Dunării de Jos, ascultare pe care o duce cu mare demnitate şi dăruire pentru Biserica lui Hristos. Peste un sfert de veac a păstorit bunul păstor turma cea cuvântătoare, a hirotonit sute de preoţi, a restaurat şi înnoit zeci de biserici, a făcut vizite canonice prin oraşe şi parohii de ţară şi a mângâiat multe suflete zdrobite.
Virtuţile care au încununat creştetul şi sufletul venerabilului episcop Chesarie au fost acestea: multă evlavie şi corectitudine la săvârşirea sfintelor slujbe bisericeşti, milostenie deosebită faţă de săraci, de ţărani, de elevii lipsiţi, de toţi cei în nevoi şi suferinţe. Multă grijă duhovnicească pentru rugăciunea individuală, pentru călugări şi preoţi lipsiţi, pentru bisericile sărace, pentru oricine îi bătea în uşă şi îi cerea ajutor material sau moral.
Ultimii doi ani ai vieţii sale, episcopul Chesarie i-a trăit la Episcopia Dunării de Jos ca un adevărat sihastru, în totală retragere, în tăcere şi smerenie, în rugăciune, post, milostenie şi aşteptare cu nădejde a mutării sale la cele veşnice.
Încărcat de zile şi împodobit cu multe fapte bune, la 30 octombrie 1975, evlaviosul episcop Chesarie Păunescu şi-a dat sufletul cu pace în mâinile marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind înmormântat alături de catedrală.
Din faptele şi cuvintele sale de învăţătură:
- Dintre celelalte virtuţi, episcopul Chesarie iubea cel mai mult rugăciunea, pe care o făcea după rânduială călugărească la chilie, fiind totodată nelipsit de la slujbele bisericii. Apoi postea foarte mult, ştiind că rugăciunea fără post nu ajunge cu uşurinţă la tronul Preasfintei Treimi. Vorbea puţin, citea mult, dădea sfaturi părinteşti tuturor cu dragoste şi miluia cu bucurie pe fiecare. Purta haine simple şi nu căuta laudă şi cinste de la nimeni. Ştia să vorbească scurt şi înţelept, ştia să mângâie pe cei loviţi de necazuri şi să rabde cu bărbăţie toate. Astfel împlinea cu faptele sale cuvintele Domnului, Care zice: "Cuvântul vostru să fie dres cu sare" (Matei 5, 13), ca şi cuvântul rostit de Sfântul Ciprian al Cartaginei: "Noi nu vorbim frumos, dar trăim frumos".
- Altă dată spunea: "Fericirea personală a noastră depinde întotdeauna de fericirea generală. Tot aşa şi mântuirea noastră depinde totdeauna de raportul dintre noi şi semenii noştri, de cât bine le-am făcut, câtă dragoste le-am arătat".
- Pentru creşterea copiilor învăţa pe credincioşi: "De la Pruncul Iisus să ne întoarcem la pruncii noştri. Ei sunt speranţa noastră, sunt binecuvântarea lui Dumnezeu pentru întărirea familiei şi a viitorului lumii. Hristos locuieşte în fiecare copil şi ne cere să avem grijă de el. De aceea, ca familia sfântă, ca păstorii, ca magii şi ca cei care i-au fost Lui de sprijin, să purtăm grijă de copiii noştri. Ei au nevoie de dragostea noastră, a părinţilor, de munca şi de jertfa noastră, spre a-i pregăti pentru viaţă, ca să fie buni creştini şi folositori societăţii, iar noi să le servim drept exemplu de trăire". (surse: "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011; https://www.revistabor.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Călăuză ortodoxă.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit











