La 10 noiembrie 2024, Armata Română sărbătoreşte Ziua Artileriei Române.

În anul 1843, la 10 noiembrie, domnul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu (1842-1848) a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198, înfiinţarea primei baterii de artilerie, document ce consfinţeşte constituirea artileriei ca armă distinctă în Armata Română.

Primele baterii de artilerie în Ţara Românească şi în Moldova au fost organizate, în perioada 1843-1850, şi au fost înfiinţate turnătorii proprii în Munţii Apuseni, potrivit volumului "Calendarul Tradiţiilor Militare" (2010). În timpul conflictului ruso-turc, în luptele de la Brăila, Gura Ialomiţei, Vadul Silistrei, Ostrov, au fost utilizate, între 1853-1854, bateriile de artilerie din Ţara Românească şi din Moldova.

Au fost achiziţionate din Austria, în 1857, tunuri, obuziere, chesoane şi cai cu harnaşamentul necesar, pentru constituirea unei baterii de artilerie mobile. După 1859, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră, în Moldova, şi două în Ţara Românească, una ecvestră şi una pedestră. Cele două baterii din Ţara Românească au format primul divizion de artilerie al Armatei Române, la comanda căruia s-a aflat colonelul Scarlat Ciocârlan. La 21 decembrie 1860, potrivit unui decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele patru baterii s-au constituit în primul Regiment de artilerie al Armatei Române moderne.

Evoluţia acestei arme s-a realizat prin adoptarea unor documente care au vizat organizarea, dotarea, reglementarea şi instrucţia. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 254 s-au centralizat atelierele, fabricile de pulbere, capsulăria etc. din diferite părţi ale ţării, sub denumirea de "Direcţia stabilimentelor de materiale ale artileriei", organizată la 23 noiembrie 1861, pe trei secţii: Pirotehnie, Arsenalul de construcţii al armatei şi Fabrica de pulbere. În septembrie 1860, a fost publicat, în "Monitorul Oastei", primul regulament de trageri pentru artileria română, intitulat "Teoria dării" şi întocmit de maiorul George Manu. "Legea organizării puterii armate", publicată în decembrie 1860, prevedea constituirea, în Armata Română, a Corpului de Artilerie, compus din Statul major al armei şi Unităţile de artilerie. Nucleul statului major al artileriei a luat fiinţă în 1862, după unificarea ministerelor de război din ambele Principate, centralizându-se evidenţa personalului şi a muniţiei. A fost înfiinţat, în octombrie 1862, Inspectoratul Armelor Speciale, care avea ca sarcină conducerea instrucţiei în unităţile de artilerie şi supravegherea activităţii productive, inspectorat desfiinţat în septembrie 1875, când a luat fiinţă Inspectoratul Artileriei, sub conducerea colonelului George Manu.

Unităţile de artilerie au fost divizate în artileria de câmp, artileria de munte, artileria de cetate şi artileria antiaeriană, care a luat fiinţă la 15 august 1916, momentul constituirii Corpului Apărării Antiaeriene.

Armata Română dispunea de 294 baterii de artilerie, înaintea declanşării Primului Război Mondial. În 1939, Armata Română dispunea de capacitatea de a mobiliza 31 de brigăzi şi 79 de regimente de artilerie. La 3 septembrie 1939, Marele Stat Major a emis ordinul pentru sporirea efectivelor până la nivelul celor de război. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc unificarea marilor unităţi revenite de pe front cu marile unităţi de recruţi, cu subunităţile şi unităţile de marş, realizându-se mari unităţi operative. În perioada 1948-1960, însemnătatea artileriei a crescut în cadrul marilor unităţi de arme întrunite, iar în anul 1965, ponderea avea să fie de 1,5 ori mai mare faţă de perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

La 1 septembrie 1948, a fost înfiinţat Comandamentul Artileriei. Începând cu anul 1949, o parte semnificativă a armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc care dispuneau de caracteristici superioare.

În 1961, au luat fiinţă unităţile de rachete cu diferite destinaţii, iar între 1956-1965, artileria a fost dotată cu armament nou, au fost sporite şi diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eşaloanelor, au intrat în dotare, alături de autotunurile şi tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc şi rachetele antitanc dirijate. AGERPRES/(Documentare-Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)