Ortodoxe
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama

Greco-catolice
Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Boromeu

Romano-catolice
Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic


Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox la 4 noiembrie.

Sfântul Ioanichie s-a născut în Bitinia din părinţi creştini, în vremea împăratului iconoclast Leon al-IV-lea Kazarul (775-780), fiul împăratului Constantin Copronim (741-775), susţinător şi el al ereziei iconoclaste.

"Deşi nu era dat la învăţătura cărţii, mai mult decât toţi cei ce învăţau, a înţeles ce este viaţa, căci căuta poruncile Domnului. Drept aceea, fiind povăţuit de Duhul Sfânt, era foarte îmbunătăţit, blând, smerit, răbdător şi foarte ascultător". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Ioanichie a fost deprins cu nevoinţele ascetice încă din copilărie, înlesnite şi de viaţa lui singuratică de păstor. De tânăr a fost luat la oaste, unde, timp de 24 de ani, a făcut dovada unui mare curaj.

Mai întâi a fost şi el adept al ereziei iconoclaste (distrugerea icoanelor), care atunci tulbura toată biserica. Dar pe când se întorcea dintr-o campanie militară i-a ieşit în cale un monah înainte văzător care l-a chemat pe nume şi i-a spus: "O, fiule Ioanichie, dacă te numeşti creştin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai credinţa cea dreaptă!". (Vieţile Sfinţilor)

Uimit, a înţeles că acela este plin de Duhul lui Dumnezeu şi, cu ochii mai înainte văzători, a ştiut tot despre dânsul şi îndreptându-se din înşelare, Sfântul Ioanichie a ales să-şi ispăşească păcatul printr-o viaţă închinată lui Dumnezeu, rugându-se ziua şi noaptea. La început a stat în mai multe mănăstiri, iar mai pe urmă a ales viaţa de sihastru.

După multă vreme a voit să meargă în Efes, la biserica unde a slujit Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, pentru închinare şi rugăciune. Când a sosit în Efes şi s-a apropiat de biserică i s-au deschis de la sine uşile lăcaşului şi, intrând înăuntru, s-a rugat, închinându-se şi sărutând icoana Sfântului Evanghelist Ioan. Apoi ieşind din biserică, uşile s-au închis singure în urma sa, iar el s-a întors din nou în muntele în care vieţuia.

Sfântul Ioanichie, prin asceză şi rugăciune, s-a învrednicit de mari daruri, vindeca suferinţele trupeşti şi sufleteşti şi alunga demonii. A fost martor al biruinţei dreptei credinţe împotriva iconoclasmului prin alegerea în scaunul de la Constantinopol a patriarhului ortodox Metodie, în anul 843.

De la Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare a rămas rugăciunea: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!".

A trecut la cele veşnice la vârsta de 94 de ani, în ziua de 4 noiembrie, moaştele sale făcându-se izvor de binecuvântare şi alinare a suferinţelor. Pe când murea Cuviosul Ioanichie, părinţii cei ce vieţuiau în muntele Olimpului au văzut un stâlp de foc înălţându-se spre cer, căruia îi mergeau înainte îngerii, deschizându-i uşile raiului. Aşa au cunoscut că Părintele Ioanichie trecea la odihna cerească. (sursă: Vieţile Sfinţilor - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu)