Parlamentare2024/ Calendarul alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024
Calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 2024, desfăşurate la data de 1 decembrie, a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1.034 din 21 august 2024. Potrivit calendarului, campania electorală debutează la 1 noiembrie şi se încheie la 30 noiembrie, ora 7.00, conform www.roaep.ro.
Alegerile parlamentare din România se desfăşoară la 1 decembrie 2024, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 şi a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, în baza Hotărârii de Guvern nr. 755 din 4 iulie 2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, în baza Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
Procesul electoral şi perioada electorală
Procesul electoral reprezintă totalitatea acţiunilor şi evenimentelor întreprinse de candidaţi, autorităţile centrale sau locale etc., în perioada electorală.
Perioada electorală este acea perioadă de timp cuprinsă între ziua aducerii la cunoştinţa publicului a datei alegerilor şi data publicării rezultatelor finale în Monitorul Oficial, conform Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
Conform calendarului aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1.034 din 21 august 2024, perioada electorală pentru alegerile parlamentare din acest an a început la 3 septembrie şi se va încheia odată cu publicarea în Monitorul Oficial a rezultatelor alegerilor.
Perioada de precampanie (7 septembrie - 1 noiembrie)
Până la data de 7 septembrie 2024, Autoritatea Electorală Permanentă a putut să comunice Biroului Electoral Central numărul alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi numărul de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor la nivel naţional, precum şi în fiecare circumscripţie electorală.
Până la 10 septembrie, partidele politice, organizaţiile minorităţilor, precum şi alianţele politice au putut depune la Biroul Electoral Central protocoalele de constituire a eventualelor alianţe electorale.
Alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate, au putut să se înregistreze în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul la secţia de votare până la data de 16 septembrie. Înscrierea s-a putut face online, pe site-ul votstrainatate.ro.
Termenul limită până la care partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale au putut depune listele de candidaţi a fost 2 octombrie. De asemenea, până la 4 octombrie, Biroul Electoral Central s-a pronunţat, prin decizii, în sensul admiterii sau respingerii candidaturilor.
Alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate s-au putut înregistra în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă până la 17 octombrie. Înscrierea s-a făcut online pe site-ul votstrainatate.ro. Tot până la 17 octombrie, competitorii electorali au depus listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
19 octombrie a fost data până la care Birourile electorale de circumscripţie au putut admite sau respinge candidaturile pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţiile electorale din ţară.
Până în 22 octombrie, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale au depus semnele electorale la Biroul Electoral Central (BEC). BEC s-a pronunţat asupra admiterii sau respingerii lor până la data de 26 octombrie.
În 28 octombrie, Birourile electorale de circumscripţie au constatat rămânerea definitivă a candidaturilor pentru circumscripţiile electorale din ţară.
La 30 octombrie, preşedintele biroului electoral de circumscripţie a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinul de vot în circumscripţiile electorale din ţară.
Până la 1 noiembrie, Biroul Electoral Central are termen să aducă la cunoştinţa publicului semnele electorale, în timp ce primarii, cu ajutorul prefecţilor, aduc la cunoştinţa publică delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare şi a sediilor acestora.
Tot până la 1 noiembrie, primarii stabilesc şi asigură locurile speciale pentru afişajul electoral.
Campania electorală (1-30 noiembrie)
Campania electorală debutează la 1 noiembrie şi se încheie la 30 noiembrie, ora 7.00.
Până la 16 noiembrie, Regia Autonomă "Monitorul Oficial" imprimă buletinele de vot, compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A trebuie să confecţioneze timbrele autocolante, iar Regia Autonomă "Monetăria Statului" confecţionează ştampilele cu menţiunea "VOTAT".
Până la 21 noiembrie, primarii au obligaţia de a pune la dispoziţia partidelor politice, a alianţelor politice, a alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor a unui extras din Registrul electoral, cuprinzând alegătorii din respectiva unitate administrativ-teritorială, respectiv numele, prenumele, data naşterii şi domiciliul, precum şi secţia de votare la care au fost arondaţi, pe suport electronic sau hârtie.
Cu maximum 3 zile înaintea datei votării, adică până la 28 noiembrie 2024, ora 24.00, are loc depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot, prin corespondenţă, la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă.
Cu o zi înainte de alegeri, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară au obligaţia de a afişa la loc vizibil, la sediul secţiei de votare, câte două exemplare din buletinele de vot, vizate şi anulate de preşedintele biroului electoral de circumscripţie.
Zilele votării
La 30 noiembrie 2024, ora locală 7.00, începe prima zi de votare pentru alegerile parlamentare în străinătate. Votarea în străinătate are loc până la 1 decembrie, ora 21.00.
La 1 decembrie, ora 7.00, începe votarea pentru alegerile parlamentare în ţară.
Alegătorii români din ţară şi din străinătate, care la 1 decembrie, ora 21.00, se află la la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la ora 21.00 se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot continua votarea până la ora 23.59.
După votare (2 decembrie - publicarea rezultatelor în Monitorul Oficial)
În cel mult 48 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 3 decembrie 2024, ora 24.00, competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripţia electorală respectivă pot formula cereri pentru anularea alegerilor dintr-o secţie de votare sau circumscripţie electorală. În cel mult 3 zile de la data înregistrării cererii de anulare a alegerilor, până la 5 decembrie, Biroul Electoral Central are termen de soluţionare a cererilor de anulare a alegerilor.
În termen de 24 de ore de la data aducerii la cunoştinţa publică a deciziei Biroului Electoral Central privind soluţionarea cererii de anulare a alegerilor, până la 6 decembrie, competitorii electorali pot contesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deciziile Biroului Electoral Central privind soluţionarea cererii de anulare a alegerilor. Înalta Curte are ca termen de a decide contestaţiile competitorilor electorali, prin hotărâre definitivă, până la data de 8 decembrie.
Urmează cele două etape de repartizare a mandatelor, de către birourile electorale de circumscripţie (etapa I) şi de către Biroul Electoral Central (etapa II).
În termen de cel mult 48 de ore de la primirea de la Biroul Electoral Central a comunicării referitoare la desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor repartizate centralizat la nivel naţional, birourile electorale de circumscripţie atribuie mandatele de deputat şi senator la nivelul fiecărei circumscripţii electorale.
Apoi, în termen util, Biroul Electoral Central aduce la cunoştinţa publică rezultatele alegerilor, prin publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit











