Podul Rialto sau Ponte de Rialto, una dintre dintre cele mai emblematice construcţii ale Veneţiei, era considerat a opta minune a lumii în anul 1594, la doar câţiva ani după construirea sa, între 1588 şi 1591. A fost timp de câteva secole singurul pod ce traversa Marele Canal sau Canalazzo, cum îl numesc veneţienii.

Conectând districtele San Marco şi San Polo, a fost reconstruit de mai multe ori de la prima sa construcţie ca ponton din lemn, în 1173, notează lucrarea ''Bridges: A History of the World's Most Spectacular Spans'', Judith Dupre (Running Press, 2017).

Costul acestei construcţii a depăşit 250.000 de ducaţi, o mulţime de bani, după cum scria Francesco Sansovino în ghidul său publicat la Veneţia la acea vreme, aminteşte un articol publicat pe https://bestveniceguides.it/.

Rialto a fost un centru al comerţului internaţional, un emporiu cosmopolit, dar şi un centru de schimb intelectual. În secolul al XV-lea, la Rialto a fost instituită o şcoală de filosofie. În ghidul său despre Veneţia, Francesco Sansovino menţionează cum pictori, muzicieni şi meşteri dădeau lecţii tinerilor în piaţa Rialto. În plus, nu mai puţin de trei librării erau amplasate pe podul vechi, Rialto reprezentând şi o dovadă a supremaţiei pe care Veneţia o avea în tipărirea cărţilor, evidenţiază sursa citată.

Vechiul pod de lemn este înfăţişat în pictura memorabilă a lui Vittore Carpaccio realizată pentru Scuola di San Giovanni Evangelista şi expusă în prezent în Galeriile Accademia. Deşi iniţial se numise "Nicolo Barattieri", noul pod a devenit mândria întregii Veneţii şi a devenit cunoscut sub numele de "Ponte di Rialto" sau "Ponte de Rialto", potrivit https://www.historyofbridges.com/.

După lungi cautări, arhitectul Antonio da Ponte a fost ales să creeze actualul pod de piatră, cu o lungime de 31,8 metri al cărui arc se ridică la 6,4 metri deasupra Canalului Mare. Două rampe duc la un portic central, iar pe ambele părţi ale porticului, rampele acoperite găzduiesc magazine. Ingineria podului a fost considerată foarte îndrăzneaţă, dar construcţia şi-a sfidat criticii şi a devenit o emblemă arhitecturală şi una dintre atracţiile principale din Veneţia.

Podul Rialto a fost folosit în timpul vizitelor ducale la bisericile din piaţa Rialto în timpul sărbătorilor solemne: Miercurea Cenuşii şi Joia Mare. Procesiunile de stat treceau pe sub podul Rialto pentru a escorta vizitatorii importanţi, care erau găzduiţi la palatul Fondaco dei Turchi, cunoscut în Renaştere drept Palatul ducelui de Ferrara. La fel ca Palatul Dogilor, clădirile din Rialto se aflau sub administrarea Oficiului pentru sare (Magistratura del Sale), care furnizau venituri mari Republicii Veneţiene.

În zilele noastre, Podul Rialto atrage anual milioane de turişti care îl traversează, reprezentând o operă de artă arhitecturală şi o importantă moştenire renascentistă. Imaginea podului este reprezentată în nenumărate picturi, suveniruri turistice şi lucrări istorice. Producţiile cinematografice filmate din Veneţia nu ratează aproape niciodată acest pod. Între acestea, se numără şi filmul James Bond din 2006 "Casino Royale". AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.britannica.com