29 octombrie - Ziua mondială a psoriazisului
Ziua mondială a psoriazisului (World Psoriasis Day) se marchează în fiecare an la 29 octombrie. Este o zi dedicată persoanelor care sunt afectate de psoriazis sau de artrită psoriazică, fiind marcată în prezent în peste 70 de ţări, scriu site-urile www.worldpsoriasisday.com şi https://ifpa-pso.com.
Evenimentul este marcat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Psoriazis (IFPA), un for internaţional fondat în 1971 şi format din organizaţii de psoriazis din diferite ţări ale lumii, care se reunesc pentru a dezbate probleme importante care afectează comunităţile bolnavilor de psoriazis.
Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Psoriazis (IFPA) s-a reunit, pentru prima dată, în luna iulie 2004, când a decis stabilirea unei zile dedicate persoanelor afectate de psoriazis, începând chiar cu anul în curs, la data de 29 octombrie, potrivit site-ului oficial dedicat acestei zile, www.worldpsoriasisday.com.
Ziua mondială a psoriazisului atrage atenţia pacienţilor, cadrelor medicale, dar şi populaţiei, în general, asupra implicaţiilor pe care le presupune această maladie şi asupra severităţii ei. Manifestările prilejuite de această zi au ca scop facilitarea accesului bolnavilor la un tratament adecvat.
Tema pentru anul 2024 este "Family", făcându-se trimitere la faptul că cei care trebuie să facă faţă provocărilor bolii psoriazice merită sprijin ferm. Acest lucru nu se referă doar la provocările cu care se confruntă persoana cu boală psoriazică, ci şi cei din familie. Ca parte a angajamentului de a creşte gradul de conştientizare şi înţelegere, este nevoie de crearea de resurse care detaliază efectele bolii psoriazice asupra economiei familiei, vieţii profesionale, vieţii sociale, relaţiilor etc, arată organizatorii pe site-ul https://ifpa-pso.com.
Tot în 2024, a avut loc cea de-a 7-a Conferinţă mondială pentru Psoriazis şi Artrită Psoriazică, în perioada 27-29 iunie 2024, la Stockholm, Suedia, mai indică https://conference.ifpa-pso.com/.
În 2023, tema Zilei mondiale a psoriazisului a fost "Access for All.", pledându-se pentru ideea că persoanele cu boală psoriazică trebuie să aibă acces la tratamentul potrivit la momentul potrivit. În prezent, tratamentele pentru această afecţiune sunt avansate, iar cercetarea în îngrijirea holistică este în continuă evoluţie, conform site-ului https://ifpa-pso.com.
Europa este regiunea cu cea mai mare prevalenţă a bolii psoriazice la nivel global, aproximativ 6,4 milioane persoane suferind de această boală, menţionează site-ul https://lastmile.foleon.com.
Psoriazisul este o afecţiune cutanată cronică, caracterizată printr-o evoluţie accelerată a celulelor pielii. În mod normal, celulele pielii se regenerează în 28-30 de zile, însă, în cazul psoriazisului, acest proces are loc în trei-şase zile. Această accelerare are drept consecinţă apariţia unor plăci tegumentare îngroşate, de culoare roz, acoperite cu cruste alb-sidefii, conform site-ului Societăţii Române de Dermatologie, www.srd.ro.
Psoriazisul nu este contagios, dar se extinde, putând afecta şi alte organe. Fiind o afecţiune cu debut la orice vârstă şi incidenţă egală pe sexe, psoriazisul presupune existenţa unor leziuni eritemato-scuamoase tipice localizate pe scalp şi pe zonele de extensie (coate, genunchi). Deşi cei mai mulţi pacienţi prezintă forme uşoare care pot fi tratate topic, 15-25% din cazuri sunt moderate şi severe, determinând un disconfort fizic crescut, un stres psiho-social sever şi, în final, un impact negativ asupra calităţii vieţii pacientului, mai notează site-ul www.srd.ro.
Artrita psoriazică este un tip de artrită ce apare la aproximativ 15% dintre pacienţii cu psoriazis. Această formă de artrită poate afecta orice încheietură, iar simptomele variază de la persoană la persoană. Cercetătorii au demonstrat faptul că inflamarea îndelungată a articulaţiilor poate duce la distrugerea articulaţiilor respective. Tratamentele existente sunt eficiente pentru majoritatea pacienţilor, informează site-ul Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, https://www.apaa.ro/. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Lansarea tratamentului topic de ultimă generaţie pentru psoriazisul scalpului, eveniment desfăşurat la resedinţa ambasadorului Regatului Danemarcei, Bucureşti, 11 noiembrie 2010.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 august
Este a 220-a zi a anului 2026. Au mai rămas 145 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 10 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 00 h 39 și apune la 17 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 3-7 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 3-7 august 2026: Reuniunea miniștrilor de interne ai UE pe tema crizei migranților din Ceuta; Uniunea Europeană a anunțat că va acorda Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro în beneficii din activele rusești înghețate; Comisia Europeană a finalizat etapele juridice finale pentru
Retrospectiva evenimentelor interne 3-7 august 2026
Discuțiile și măsurile luate în contextul stării de alertă energetică (31 iul - 31 aug), adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative privind integritatea (jalon PNRR), precum și contestarea ei la CCR, adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative a Strategiei naționale privind biodiversitatea (jalon PNRR), lansarea de către AUR
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul George Enescu
George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, evidențiază pagina muzeului care îi poartă numele - https://www.georgeenescu.ro/. A început să c&a
7 august - Ziua internațională a berii
Ziua internațională a berii este celebrată în fiecare an în prima vineri din luna august. În 2026, această zi este marcată la 7 august. Sărbătoarea a fost fondată în 2007 în Santa Cruz, California, de antreprenorul american Jesse Avshalomov și un grup de prieteni. De la un eveniment local, Ziua internațională a berii a devenit o manifestare glob
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 7 august, începe cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care propune, timp de 17 zile, peste 100 de evenimente în Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea. Primul weekend marchează începutul unui maraton cultural care va continua până pe 23 august și va reuni, în cele patru orașe gaz
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 august
Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor Greco-catolice Cuv. m. Dometie Persul Romano-catolice Ss. Sixt al II-lea, pp. și îns., m.; Caiet
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 august
Este a 219-a zi a anului 2026. Au mai rămas 146 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 09 m și apune la 20 h 33 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 16 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Festivalul Naadam din Mongolia
Înscris în 2010 pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, Festivalul național Naadam este celebrat în fiecare an între 11 și 13 iulie în Mongolia, potrivit https://ich.unesco.org/. Festivalul se concentrează pe trei jocuri tradiționale: cu
6 august - Ziua minerului
La 6 august este marcată anual Ziua minerului, în această zi fiind comemorați minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din august 1929. Totodată, cu acest prilej, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit. Greva muncitorilor mineri de la Lupeni a izbucnit la 5 august 1929 din cauza nerezolvării conflict
6 august - Ziua Hiroshima
La 6 august, în fiecare an, este marcată Ziua Hiroshima, prin organizarea Ceremoniei Memoriale a Păcii, în fața monumentului funerar din Parcul Memorial al Păcii. Evenimentul anual, care are loc între orele 8.00 - 8.50 (ora Japoniei), este dedicat sutelor de mii de oameni care au murit în bombardamentele atomice din 1945, ce au distrus orașele Hiroshi
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland (6-9 august)
Între 6 și 9 august 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland, ce se desfășoară în inima Transilvaniei, pe teritoriul istoric cunoscut drept Țara Ovăzului (Haferland), arată haferland.ro. Evenimentul, dedicat culturii, tradițiilor și patrimoniului sașilor













