logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

17 octombrie - Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Image

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a decis marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei în data de 17 octombrie.

Prin Rezoluţia 47/196, adoptată la 22 decembrie 1992, Adunarea Generală invită statele să dedice acestei zile prezentarea sau promovarea, după caz, la nivel naţional, a măsurilor concrete cu privire la eradicarea sărăciei. Rezoluţia cheamă, de asemenea, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale să asiste statele, la cererea acestora, în organizarea activităţilor naţionale pentru marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei şi solicită secretarului general să ia, în limita resurselor existente, măsurile necesare pentru a asigura succesul marcării acestei zile de către Organizaţia Naţiunilor. (sursa: https://www.un.org)

Tema aleasă pentru marcarea zilei în anul 2024 este "Încheierea maltratării sociale şi instituţionale acţionând împreună pentru societăţi juste, paşnice şi incluzive".

Sărăcia are dimensiuni multiple, unele vizibile, altele ascunse, dar toate interconectate. Tema din acest an va evidenţia una dintre dimensiunile ascunse a sărăciei, maltratarea socială şi instituţională cu care se confruntă persoanele care trăiesc în sărăcie şi va analiza modalităţi de a acţiona împreună cu privire la Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 16 (ODD 16) pentru a promova societăţi juste, paşnice şi incluzive, arată sursa citată.

 

 

Foto: (c) Adam Davis/EPA 


Oamenii care trăiesc în sărăcie se confruntă cu atitudini negative. Sunt stigmatizaţi, discriminaţi, judecaţi, de exemplu, după aspectul, accentul, adresa lor - sau lipsa acesteia, învinovăţiţi pentru situaţia lor şi trataţi cu lipsă de respect.

Maltratarea socială creează un cadru pentru maltratarea instituţională, cu o combinaţie de atitudini negative, cum ar fi neîncrederea şi lipsa de respect, precum şi controlul politicilor şi practicilor discriminatorii, negând oamenilor drepturile fundamentale ale omului, de exemplu, accesul la asistenţă medicală, educaţie, locuinţă şi dreptul la identitate juridică.

Experienţele zilnice de nedreptate şi dezumanizare subminează stima de sine, distrug capacitatea personală, le neagă oamenilor demnitatea şi şansa de a ieşi din sărăcie. Maltratarea socială şi instituţională reprezintă o pierdere catastrofală a potenţialului uman pentru societate, potrivit www.un.org.

Tema Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei 2023, "Muncă decentă şi protecţie socială: punerea în practică a demnităţii pentru toţi", s-a bazat pe faptul că cei care trăiesc în sărăcia extremă lucrează adesea ore lungi şi istovitoare în condiţii periculoase, nereglementate, dar chiar şi aşa nu pot câştiga suficient pentru a se întreţine în mod adecvat pe ei înşişi şi pe familiile lor. Tema solicita accesul universal la muncă decentă şi protecţie socială ca mijloc de a susţine demnitatea umană pentru toţi oamenii. Totodată, acesta era un îndemn adresat liderilor politici şi factorilor de decizie să folosească demnitatea umană ca busolă călăuzitoare în toate procesele de luare a deciziilor, pentru a asigura promovarea drepturilor fundamentale ale omului şi a justiţiei sociale faţă de urmărirea profiturilor corporative, potrivit www.un.org.

În anul 2022, tema Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei făcea trimitere, de asemenea, la demnitate. Demnitatea fiinţei umane nu este doar un drept fundamental în sine, ci constituie baza tuturor celorlalte drepturi fundamentale. Prin urmare, "demnitatea" nu este un concept abstract: ea aparţine fiecăruia, potrivit sursei citate.
* * *

Alegerea datei privind marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei a avut în vedere ziua de 17 octombrie a anului 1987, când peste o sută de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Trocadéro din Paris, unde a fost semnată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în 1948, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei extreme, ale violenţei şi ale foametei.

Manifestanţii, veniţi la îndemnul preotului catolic Joseph Wresinski, au declarat că sărăcia este o încălcare a drepturilor omului şi au afirmat necesitatea de a se aduna pentru a se asigura că aceste drepturi sunt respectate. Aceste convingeri au fost înscrise pe o piatră comemorativă inaugurată în aceeaşi zi.

Reproduceri ale pietrei comemorative au fost dezvelite în întreaga lume, servind ca loc de adunare pentru a sărbători Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei. O astfel de replică este situată în grădina sediului Naţiunilor Unite şi este locul unde anual au loc ceremonii organizate de Secretariatul Naţiunilor Unite din New York. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 273

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să

Documentare 10-10-2026 08:00

10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)

Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul

Documentare 10-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal

Documentare 10-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie

Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-10-2026 15:14

Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026

Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form

Documentare 09-10-2026 13:49

Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026

Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi

Documentare 09-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa

Documentare 09-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi

Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite

Documentare 09-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)

În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.

Documentare 09-10-2026 09:00

Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)

Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R

Documentare 09-10-2026 08:30

9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)

Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit