BISERICI ŞI CATEDRALE: Catedrala din Salisbury, Marea Britanie
Catedrala Salisbury din Wiltshire, unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură gotică timpurie, are cea mai înaltă turlă din Marea Britanie (123 de metri), cel mai bine conservat manuscris original "Magna Carta" (1215) şi cel mai vechi ceas mecanic funcţional din întreaga lume (de acest fel), datat în jurul anului 1386, potrivit https://arundells.org/ şi https://www.visitwiltshire.co.uk/.
O catedrală şi un castel au fost ridicate pe locul numit Old Sarum (un deal pe care a fost construit un fort în Epoca fierului, folosit apoi de romani sub numele de Sorviodunum) în urma cuceririi normande a Angliei de către William Cuceritorul, în 1066. În 1075, arhiepiscopul Lanfranc i-a ordonat episcopului Herman să construiască o catedrală - catedrala originală din Salisbury - care a fost terminată de episcopul Osmund în 1091. Noua catedrală a prosperat, preoţii creând un nou ritual de închinare, cunoscut sub numele de "ritul Sarum". Tot aici, preoţii au scris şi legat multe cărţi religioase pentru uz propriu, cărţi care supravieţuiesc şi astăzi. Se crede că părţi din "Domesday Book", un studiu asupra proprietăţii pământului în Anglia, ordonat de rege în 1086, a fost scris de preoţii catedralei de la Old Sarum, se arată pe site-ul oficial https://www.salisburycathedral.org.uk/.
Până în 1217, episcopul şi preoţii primei catedrale din Salisbury s-au confruntat cu paznicii castelului, cu lipsa apei şi vremea furtunoasă. Atunci a fost ales un nou loc în valea râului din apropiere, iar papa Honorius al III-lea a emis un document oficial, o Bulă papală, prin care a fost de acord cu mutarea. Lucrările la noua catedrală au început imediat, iar pietrele de temelie au fost puse la 28 aprilie 1220 de către episcop, alături de nobili locali, inclusiv William şi Ela Longespée, contele şi contesa de Salisbury. Muncitori calificaţi sau necalificaţi au participat la construcţia catedralei, folosind materiale precum piatra, lemnul, plumbul şi sticla. Femeile şi copiii au muncit, în aceeaşi măsură, transportând mărfuri, îngrijind animale şi furnizând mâncare şi băutură. Pe terenul care înconjoară Catedrala (numit "The Close") au fost construite case pentru preoţi. Oraşul Salisbury a crescut şi el odată cu construcţia catedralei.

Capătul de est al catedralei (astăzi numit Capela Treimii şi dominat de o fereastră-vitraliu albastră numită "Prisoners of Conscience") a fost finalizat în 1225. În 1258, catedrala a fost sfinţită în cadrul unei ceremonii speciale. Între cca 1300 şi 1329 a fost ridicat turnul catedralei şi a fost adăugată o turlă ("The Spire"), cu o înălţime de 123 metri, astăzi cea mai înaltă turlă din Marea Britanie. Timpul în catedrală este marcat de ticăitul celui mai vechi ceas mecanic funcţional din lume, ce datează de la 1386 sau chiar mai devreme, realizat la comanda episcopului Erghum. Se crede că mecanismul ceasului este opera ceasornicarilor William of Colchester şi Johannes of Ticineto, care l-au creat între 1386 şi 1387. Ceasul nu are forma atribuită de obicei acestor aparate de măsurare a timpului, fiind un mecanism cu rotiţe şi greutăţi expuse la vedere, conform https://www.oldest.org/ şi https://www.visitwiltshire.co.uk/.

Catedrala Salisbury a devenit un cunoscut loc de pelerinaj, mai ales după 1457, când unul dintre primii episcopi, episcopul Osmund, a fost sanctificat de către Papă. Cei bolnavi veneau la mormântul Sfântului Osmund şi la altarul decorat din catedrală, sperând să fie vindecaţi. În urma reformei Bisericii engleze (1534-1590), când s-a îndepărtat de jurisdicţia Papei şi a declarat că guvernatorul ei suprem era monarhul, regele sau regina Angliei, multe comori ale catedralei, precum altarul Sfântului Osmund, obiecte din metal preţios, veşminte şi imagini religioase, precum şi ritul Sarum, nu au mai putut fi folosite, indică https://www.salisburycathedral.org.uk/.

În 1445 a fost construită o bibliotecă, unde cărţile erau legate de rafturi pentru a nu fi "împrumutate", şi o sală de cursuri în partea de est a complexului. Astăzi, biblioteca conţine sute de cărţi scrise de mână, multe care au fost scrise la prima catedrală din Old Sarum şi mii de cărţi tipărite datând din anii 1400 până în prezent. Cartea de rugăciune comună, prima care a fost scrisă în engleză şi nu în latină, a fost folosită începând din 1549.

În timpul războiului civil englez (1642-1651), Catedrala din Salisbury a suferit foarte puţine pagube fizice. Turnul-clopotniţă a fost incendiat de soldaţii regalişti şi s-au produs unele avarii în corpul mănăstirii, care a fost folosită ca închisoare. Au fost făcute reparaţii la clădire, o familie bogată locală plătind în secret muncitorii. Celebrul arhitect Sir Christopher Wren (1632-1723) a vizitat Catedrala din Salisbury în august 1668 pentru a evalua starea clădirii. În raportul său, el a remarcat că turla se deplasase uşor din poziţia corectă verticală. Pentru a o repara, a recomandat adăugarea de benzi puternice de fier în interiorul acesteia.

În anii 1700, catedrala a fost închisă complet timp de câţiva ani, astfel încât să se poată face reparaţii şi modificări. Prima dată a fost închisă între 1778 şi 1779, scaunele fixe din naos fiind îndepărtate şi a fost modificat spaţiul atribuit corului. Tot în această perioadă, la capătul de est a fost instalat un vitraliu ilustrând pe Moise cu un şarpe din bronz. Modificări mai semnificative au fost făcute de arhitectul James Wyatt (1746-1813) între 1789 şi 1792, când catedrala a fost închisă pentru o perioadă şi mai lungă de timp. Wyatt a condus lucrări extinse pentru a crea un spaţiu deschis, cu mai multă lumină, în întreaga clădire. Catedrala s-a redeschis în septembrie 1792, la ceremonie fiind invitaţi speciali regele George al III-lea şi regina Charlotte.

Începând cu anii 1830, lucrările de restaurare au continuat. Arhitectul Sir George Gilbert Scott (1811-1887) a supravegheat reparaţiile în aripa de vest, iar o nouă orgă, construită de părintele Willis şi plătită de Julia Chafyn Grove a fost instalată în 1876-1877. În anii 1800, John Constable (1776-1837) şi J.M.W. Turner (1775-1851), doi artişti englezi, au pictat Catedrala din Salisbury. Catedrala a fost deschisă regulat pentru vizitatori, pentru prima oară, în 1849.

În timpul Primului Război Mondial, episcopul Frederick Ridgeway a cerut tuturor bisericilor din jurul oraşului Salisbury să sune un clopoţel în fiecare zi, la ora 12.00, pentru a le aminti oamenilor care lucrează la câmp, să se roage pentru siguranţa soldaţilor şi a marinarilor şi pentru pace. În cel de-Al Doilea Război Mondial, sala medievală a catedralei a fost folosită ca adăpost pentru oamenii din oraşul din apropiere, Southampton, ale căror case fuseseră distruse de bombe. Catedrala a scăpat de orice daune provocate de bombe. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, multe dintre comorile Catedralei - ferestre întregi, cărţi şi documente medievale (inclusiv Magna Carta din 1215) - au fost depozitate într-un loc sigur.

În 1950, primii nouă metri ai turnului au fost reconstruiţi şi a fost instalată o nouă cruce. În 1986 a fost lansat un plan cuprinzător de reparaţii, începând cu restaurarea întregului turn şi a turlei. Apelul lansat "Save Our Spire" a finanţat restaurarea turlei şi a inclus un concert grandios cu artiştii Phil Collins, Charlton Heston, Kenneth Branagh şi Placido Domingo, găzduit de prinţul şi prinţesa de Wales. Ulterior, s-au făcut reparaţii pe rând la fiecare secţiune a clădirii. Au existat modificări şi în interiorul catedralei în anii 1900 şi 2000. Catedrala continuă să aibă un rol activ în comunitatea locală. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Salisbury Cathedral/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit











