logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

16 octombrie - Ziua mondială a alimentaţiei (ONU)

Image

Ziua mondială a alimentaţiei este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an.

Tema din acest an, "Dreptul la hrană pentru o viaţă mai bună şi un viitor mai bun", evidenţiază importanţa diversităţii, nutriţiei, accesibilităţii, precum şi a siguranţei şi durabilităţii alimentelor, sporind gradul de conştientizare cu privire la modul în care o mai mare diversitate de alimente nutritive ar trebui să fie disponibile în câmpurile noastre, plasele de pescuit, pieţele şi pe mesele noastre, în beneficiul tuturor, potrivit www.fao.org.

Ziua mondială a alimentaţiei 2024 are în vedere găsirea de soluţii pentru asigurarea că toţi oamenii au acces adecvat şi regulat la alimente diverse, sigure şi nutritive, fără a lăsa pe nimeni în urmă, arată sursa citată.

 


Peste 2,8 miliarde de oameni din lume nu îşi pot permite o dietă sănătoasă. Dietele nesănătoase sunt cauza principală a tuturor formelor de malnutriţie - subnutriţie, deficienţe de micronutrienţi şi obezitate, care există acum în majoritatea ţărilor şi care traversează clasele socio-economice. Totodată, astăzi, prea mulţi oameni suferă de foame şi nu îşi pot permite diete sănătoase. Persoanele mai vulnerabile sunt adesea forţate să se bazeze pe alimente de bază sau pe alimente mai puţin costisitoare care pot fi nesănătoase, în timp ce alţii suferă de indisponibilitatea alimentelor proaspete sau variate, le lipsesc informaţiile de care au nevoie pentru a alege o dietă sănătoasă sau pur şi simplu o fac din comoditate, menţionează www.fao.org.

Foamea şi malnutriţia sunt agravate şi mai mult de crize prelungite care sunt determinate de o combinaţie de conflicte, evenimente meteorologice extreme şi şocuri economice. Sistemele agroalimentare, în ansamblu, sunt vulnerabile la dezastre şi crize, în special la impactul schimbărilor climatice, dar, în acelaşi timp, generează poluare, degradează solul, apa şi aerul şi contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră şi la pierderea biodiversităţii. Prin transformarea sistemelor agroalimentare, există un potenţial mare de a atenua schimbările climatice şi de a sprijini mijloace de trai paşnice, rezistente şi incluzive pentru toţi, potrivit www.fao.org.

 

 

Foto: (c)  Mahmoud Issa/REUTERS 


În 2023, marcarea Zilei mondiale a alimentaţiei a prilejuit un apel global pentru importanţa apei pentru hrană. Apa este esenţială pentru viaţă şi acoperă aproximativ 71% din suprafaţa Pământului. Doar 2,5% din această apă este însă proaspătă, potrivită pentru băut, agricultură şi majoritatea utilizărilor industriale, potrivit www.fao.org.

Apa este o forţă motrice pentru oameni, economii şi natură şi fundamentul hranei noastre. Într-adevăr, agricultura reprezintă 72% din extragerile globale de apă dulce, dar, ca toate resursele naturale, apa dulce nu este infinită. În prezent, 2,4 miliarde de oameni trăiesc în ţări cu stres hidric, preciza sursa citată. Aproximativ 600 de milioane de oameni care depind, cel puţin parţial, de sistemele alimentare acvatice suferă de efectele poluării, degradării ecosistemelor, practicilor nedurabile şi schimbărilor climatice, potrivit www.fao.org.

 

 

Foto: (c)  Rizek Abdeljawad/REUTERS 


Decizia de a marca Ziua mondială a alimentaţiei la 16 octombrie a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), care s-a desfăşurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 octombrie reprezintă ziua înfiinţării FAO, în 1945, la Quebec (www.fao.org). Adunarea Generală a ONU a ratificat această decizie la 5 decembrie 1980 şi a cerut guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, naţionale şi locale să celebreze în fiecare an Ziua mondială a alimentaţiei, care a fost marcată pentru prima dată în 1981.

Scopul instituirii acestei zile este acela de a creşte gradul de conştientizare asupra problemelor alimentare ce pot apărea pe termen lung, de a promova solidaritatea naţională şi internaţională în lupta împotriva foametei, a malnutriţiei şi a sărăciei, de a încuraja o atenţie sporită asupra producţiilor agricole, de a promova un transfer de cunoştinţe, dar şi de echipamente către ţările în curs de dezvoltare, mai ales în sprijinul micilor fermieri, de a încuraja cooperarea economică şi tehnică între ţările în curs de dezvoltare în domenii precum agricultură, silvicultură, piscicultură, nutriţie şi dezvoltare rurală.

În România a fost instituită, la aceeaşi dată, prin Legea nr. 47/2016, Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare.

Proiectul de lege privind instituirea zilei de 16 octombrie - Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare, a fost adoptat de Camera Deputaţilor la 2 martie 2016, acesta fiind adoptat de Senat la 11 martie 2015.

Legea a fost promulgată prin Decretul 339/2016, în 29 martie 2016.

Potrivit Legii nr. 47 din 30 martie 2016 privind instituirea zilei de 16 octombrie - Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi zilei, luând în considerare culoarea galbenă drept culoare specifică a zilei. (sursa: https://www.cdep.ro/) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO)/Facebook

 

Afisari: 383

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să

Documentare 10-10-2026 08:00

10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)

Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul

Documentare 10-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal

Documentare 10-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie

Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-10-2026 15:14

Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026

Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form

Documentare 09-10-2026 13:49

Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026

Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi