Cunoscută sub numele de "regina fado-lui", Amália Rodrigues a fost o cântăreaţă şi actriţă portugheză, cunoscută mai ales pentru interpretările ei pasionale şi romantice, dar obsedant de tragice în interpretările fado, forma tradiţională de cântec din Lisabona.

S-a născut la Lisabona, Portugalia, într-o familie săracă şi numeroasă. Amália da Piedade Rodrigues a fost înscrisă în registrul civil pe data de 23 iulie 1920. Ea ştiind că evenimentul se petrecuse "la vremea cireşelor", ulterior şi-a ales ca dată a naşterii 1 iulie 1920, potrivit www.museudofado.pt/en/fado/. În 1929, Amália a început să studieze la Şcoala Tapada da Ajuda.

Încă din copilărie a dat dovadă de talent muzical, deşi în 1939, la 19 ani, şi-a făcut debutul ca şi cântăreaţă de fado la Retiro da Severa, unde a cântat timp de şase luni, apoi s-a mutat la Solar da Alegria şi Café Mondego, devenind vedeta principală a distribuţiei. Termenul fado pare că ar proveni din cuvântul latin "fatum" (soartă, destin). Când Amália Rodrigues a debutat ca profesionistă, în 1939, acest tip de muzică abia depăşise un secol de existenţă şi avea o tradiţie popular-urbană. Muzica şi versurile combinau influenţe multiple, atât populare, cât şi culte. Odată cu apariţia radioului, fado-ul a cunoscut o răspândire naţională, iar prin Amália a devenit cunoscut în întreaga lume.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a efectuat lungi turnee în Spania şi Brazilia şi a obţinut în 1945 primul mare succes muzical cu piesa 'Ai Mouraria'. După care, Rodrigues şi-a început cariera de actorie cu filmul "Capas Negras" din 1947, urmat de cel mai cunoscut film al ei, "Fado" (1947), precum consemnează collections.libraries.indiana.edu.

În 1949, la invitaţia lui António Ferro, a cântat la Paris şi Londra. În 1950 a călătorit în Madeira şi în străinătate pentru a participa la o serie de spectacole la Berlin, Roma, Trieste, Dublin, Berna şi Paris. În 1950, în timp ce cânta la spectacolele internaţionale, ea a prezentat melodia ''April in Portugal'' publicului internaţional, sub titlul său original ''Coimbra''. În 1952, a cântat în New York City pentru prima dată, la La Vie en Rose, timp de 14 săptămâni la rând. A cântat în Statele Unite alături de Nat King Cole, din 1952. În aceeaşi perioadă a realizat un album intitulat "Abbey Road", în studiourile londoneze ce aveau să cunoască faima mondială datorită grupului Beatles. A realizat trei albume folclorice, anticipând curentul "world music".

În anii 50 şi 60, Amália a devenit exponentul maxim al muzicii populare portugheze şi astfel, principalul lor ambasador pentru filmele ei de mare succes (inclusiv ''Sangue Toureiro'', de altfel, primul film portughez filmat color), precum şi pentru LP-urile ei, potrivit https://www.imdb.com/ 

Pe măsură ce faima ei a crescut, ea a început să extindă graniţele tradiţionale ale fado-ului, încorporând ritmurile spaniole şi mexicane în cântecele ei şi folosind poezia contemporană ca sursă pentru versurile ei. Succesul Amaliei a fost de netăgăduit, transformând-o într-un fel de ambasador al Portugaliei, datorită contribuţiilor mari pe care le-a adus atât fado-ului, cât şi extinderii influenţei portugheze.

Printre melodiile ei binecunoscute se numără: "Foi Deus", "Barco Negro", "Cançao do Mar", "Nem as Paredes Confesso", "Lisboa, Nao Sejas Francesa", "Arranjuez, mon amour' (versiunea franceză a "Concierto de Aranjuez" a lui Joaquín Rodrigo), "Vou Dar de Beber a Dor" şi "Com que Voz", printre multe altele.

A realizat, în 1970, acasă la ea, înregistrări la care au participat artişti brazilieni ai muzicii şi cuvântului - "Vinicius de Moraes şi Ary dos Santos". În 1974, a creat o exemplară fuziune între fado şi jazz, împreună cu saxofonistul american Don Byas (discul intitulat "Amália & Don Byas"). Între albumele sale de referinţă, se numără: "Busto" (1962), "Fado Portuguęs" (1965), "Vou Dar de Beber e Dor" (1968), "Amália no Japăo" (1970), "Com que Voz" (1970), "Um Amor de Amália" (1976), "Lágrima" (1983), "The Art of Amália Rodrigues" (1998). La vârsta de 60 de ani, a participat la Festivalul Newport 1980, acompaniată de o orchestră dirijată de Alvaro Cassuto. În 1980 a debutat şi în calitate de compozitoare.

Primul ei concert solo în Portugalia, după 10 ani, a avut loc pe 19 aprilie 1985, la Coliseu dos Recreios din Lisabona, apoi repetat la Porto Coliseu o săptămână mai târziu, pe 26 aprilie 1985, obţinând un record de audienţă. În 1989, pentru cei 50 de ani de carieră artistică, preşedintele Portugaliei Mário Soares a onorat-o, pe scenă, cu Marea Cruce a Ordinului de Santiago (cea mai înaltă onoare a Portugaliei). Papa Ioan Paul al II-lea a primit-o, la Roma, în audienţă privată. În ultimii ei ani, Amália a primit nenumărate decoraţii şi onoruri atât în interiorul cât şi în afara Portugaliei.

Anii 1980 şi 1990 au adus întronizarea ei ca o legendă vie. În decembrie 1994 a susţinut ultimul său concert, la vârsta de 74 de ani, în cadrul concertelor de la Lisabona.

Amália Rodrigues, regina fadou-lui, a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 6 octombrie 1999. Ziarele au scris la vremea respectivă "Portugalia şi-a pierdut Vocea". Basilica da Estrela, monument baroc edificat în secolul al XVIII-lea, s-a dovedit neîncăpătoare pentru miile de portughezi ce au venit să-şi ia rămas bun de la Amália. La 8 iulie 2001, trupul neînsufleţit al cântăreţei de fado Amalia Rodrigues a fost transferat în Panteonul naţional din Lisabona, devenind prima femeie din cadrul monumentului rezervat marilor nume din istoria portugheză. AGERPRES (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: Fundação Amália Rodrigues/Facebook