Palatul Regal din Bruxelles este reşedinţa administrativă şi principalul loc unde îşi desfăşoară activitatea regele Belgiei, locul unde acesta lucrează zilnic împreună cu personalul său, conform site-ului https://www.monarchie.be/.

În biroul său din Palatul Regal din Bruxelles, regele Belgiei îi primeşte pe reprezentanţii instituţiilor politice, pe oaspeţii străini (şefi de stat, ambasadori), precum şi alţi oaspeţi. În trecut acest palat a fost folosit drept locuinţă de mulţi regi, dar în prezent familia regală a Belgiei locuieşte în Castelul Regal de la Laeken, situat la periferia Bruxelles-ului. Palatul Regal din Bruxelles cuprinde şi săli de recepţie unde se organizează diverse activităţi ale regelui şi familiei regale (întâlniri de lucru şi mese rotunde, recepţii, concerte, etc). În faţa palatului se află Parcul Bruxelles, de care îl desparte o piaţă - Place des Palais sau Paleizenplein.

Din anul 1965 este stabilită tradiţia de a deschide publicului Palatul Regal din Bruxelles în fiecare vară, după sărbătoarea naţională din 21 iulie până în septembrie, se aminteşte pe site-ul citat mai sus.

Pe terenul unde se află în prezent Palatul Regal din Bruxelles, a existat în Evul Mediu Palatul Coudenberg, ridicat pe dealul Coudenberg în a doua jumătate a secolului XI - prima jumătate a secolului XII, şi care era reşedinţa ducelui de Brabant. De-a lungul secolelor acest palat a fost reconstruit şi extins, dar în 1731 a fost distrus de un incendiu devastator, în urma căruia au rămas doar ruine.

După incendiu, curtea s-a mutat la Palatul Orange-Nassau. Din lipsă de fonduri, vechiul palat a rămas la stadiul de ruine pentru mai bine de 40 de ani. Abia în 1775, ruinele vechiului palat au fost îndepărtate, iar între 1775 şi 1782 pe locul acestora a fost construită o piaţă în stil neoclasic. Construcţia Palatului Regal din Bruxelles a început spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. Palatul este o combinaţie a stilurilor arhitecturale neobaroc şi neoclasic.

În 1815, potrivit hotărârilor Congresului de la Viena, Olanda, Belgia şi Luxemburg au format Regatul Ţărilor de Jos Unite. În urma revoluţiei din august 1830, Belgia şi-a proclamat independenţa. Potrivit Constituţiei din 1831, Belgia devine monarhie constituţională. Rege a devenit Leopold I din dinastia Saxa-Coburg (1831-1865), care a primit acest palat. În perioada domniei sale, Leopold I a adus puţine modificări şi îmbunătăţiri palatului.

Fiul său, regele Leopold al II-lea (1865-1909), a decis mărirea suprafeţei şi redecorarea palatului. Interiorul maiestuos cu proporţiile sale impunătoare a fost proiectat de Alphonse Balat pentru regele Leopold al II-lea, se mai menţionează pe https://www.monarchie.be/. Actuala faţadă a Palatului Regal din Bruxelles a fost construită abia după 1900, tot la iniţiativa regelui Leopold al II-lea, după noile planuri ale arhitectului Henri Maquet.

În hol şi la scara principală, pereţii deschişi la culoare şi coloanele de piatră, marmura albă a scării vaste, marmura verde a rampei, aurirea, oglinzile şi bovindourile, Minerva realizată din marmură contribuie la armonia întregului ansamblu.

Anticamera mare datează din perioada Regatului Ţărilor de Jos Unite, la urcarea pe tron a regelui Wilhelm I (1815-1830). Pe friza care împodobeşte contururile încăperii este descrisă istoria politică a perioadei, iar portretele prinţului Leopold de Saxa-Coburg (viitorul Leopold I) şi al soţiei sale, prinţesa Charlotte de Wales, sunt realizate de pictorul englez George Dawe (1781-1829).

Sala Empire este situată în partea cea mai veche a Palatului. Aceasta era sala de bal a reprezentantului imperial austriac. Aurirea şi basoreliefurile reprezentând îngeri care dansează şi cântă atestă stilul de la sfârşitul Vechiului Regim. Sala a fost mărită în timpul domniei lui Wilhelm I. Figurile feminine aflate deasupra oglinzilor datează din această perioadă şi sunt opera lui Jean-Louis Van Geel. Un covor Kerman, oferit regelui Leopold al II-lea de către Muzaffar al Din Shah al Persiei în timpul unei vizite de stat în Belgia în 1900, a fost plasat în mijlocul încăperii cu anumite ocazii. Această sală este folosită până în zilele noastre pentru diverse ceremonii, de exemplu, aici sunt primiţi ambasadorii atunci când îşi prezintă regelui acreditările.

Micul Salon Alb şi Marele Salon Alb, împreună cu Sala Empire, au constituit apartamentul ministrului austriac. Decoraţiunile originale din secolul al XVIII-lea au fost păstrate intacte. Mobila stil Empire, un cadou de nuntă oferit de regele francez Louis-Philippe fiicei sale, regina Louise-Marie, şi regelui Leopold I, poartă încă tapiţeria originală din tapiserie Beauvais.

Scara veneţiană reprezintă o parte a palatului care a fost renovată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub supravegherea arhitectului Alphonse Balat. Picturile mari în ulei sunt realizate de Jean-Baptiste van Moer (1819-1884). Camera Mică este decorată cu portrete ale reginei Louise-Marie şi ale părinţilor ei, regele Louis-Philippe şi regina Marie-Amélie de Bourbon.

Sala Goya îşi datorează numele tapiseriilor ''Dansul'', ''Băieţelul orb'' şi ''Purtătorul de apă''. Aceste tapiserii au fost ţesute la Madrid pe baza unui desen al lui Francisco de Goya (1746-1828) şi au fost oferite regelui Leopold I de către regina Isabella a II-a a Spaniei.

Sala Coburg are picturi care îl reprezintă pe regele Leopold I şi membri ai familiei Coburg: părinţii lui Leopold I, ducele Francisc de Saxa-Coburg-Saalfeld şi Augusta Reuss-Ebersdorf; părinţii reginei Victoria a Angliei, Edward, duce de Kent şi Victoria de Saxa-Coburg, care era sora lui Leopold I, de asemenea portretul prinţului Friedrich Josias de Saxa-Coburg, unchi al regelui Leopold I, şi un portret oficial al reginei Louise-Marie.

Sala Ludovic al XVI-lea, ca şi Sala Albastră şi Sala Mareşalilor, datează din vremea regelui Wilhelm I. Camera Ludovic al XVI-lea a fost folosită ca anticameră la acea vreme. Alături de portretele membrilor familiei regelui Leopold I sunt câteva tablouri din colecţia sa privată. Reprezentarea primei sale soţii (decedată), ''Alegoria morţii Prinţesei Charlotte'', este opera portretistului şi istoricului Arthur William Devis (1762-1822). Lucrarea intitulată ''Lakei'', de Michaël Borremans, a fost adăugată în Sala Ludovic al XVI-lea în 2010.

Sala cu pilaştri a fost iniţial o sală de aşteptare, fiind apoi transformată într-o sală de mese pentru înalţi demnitari. Fotoliile în stil Empire fac parte din mobilierul folosit de Napoleon Bonaparte şi Josephine de Beauharnais. Harpa a fost probabil folosită de regina Louise-Marie. Portretul regelui Leopold I, care datează din 1846, a fost pictat de Franz-Xaver Winterhalter.

Sala Mareşalilor a fost iniţial sala de audienţă a regelui Wilhelm I al Ţărilor de Jos. A fost renovată în 2010 şi acolo au fost instalate lucrări ale lui Borremans. Ceasul aflat aici este o lucrare remarcabilă a celebrului astronom şi ceasornicar Liersois. Este format din cadrane diferite care arată, printre altele, data, ziua săptămânii, luna şi semnele zodiacului.

Sala Tronului a fost construită în perioada domniei regelui Leopold al II-lea, şi este decorată în centru cu patru basoreliefuri de Auguste Rodin, reprezentând activităţile economice care simbolizează provinciile belgiene.Parchetul din stejar şi lemn exotic, ca şi candelabrele din bronz şi aurite conferă un aspect monumental şi de prestigiu Sălii Tronului.

Sala de marmură este situată în partea din spate a Palatului. Îşi datorează caracterul impunător utilizării din abundenţă a marmurei verzi precum şi portretelor călăreţilor. Portretele lui Godfroy de Bouillon şi Carol al V-lea aparţin artistului Louis Gaillait (1870-1887) şi se referă la originile istorice ale statului belgian. Această cameră a fost iniţial sala de mese a regelui Leopold al II-lea. Bucătăriile principale ale palatului sunt situate în pivniţele de sub Sala de marmură, dar cuptoarele, acum vechi de peste un secol şi jumătate, nu mai sunt în folosinţă.

Galeria mare, o sală de gală, a fost construită sub domnia regelui Leopold al II-lea. Această sală este ideală pentru a găzdui cine şi recepţii până în zilele noastre. Picturile pe tavan de Charles-Léon Cardon (1850-1921) reprezintă diferitele momente ale zilei. Artistul a fost influenţat de maeştrii pictori ai Luvrului şi ai palatului Versailles.

Sala cu oglinzi, a cărei construcţie a început sub domnia lui Leopold al II-lea, evocă Congo. Regele Leopold al II-lea a dobândit în 1885, ca proprietate personală, Congo, care a fost colonie belgiană între 1908-1960. Pereţii sunt decoraţi cu marmură şi cupru. În perioada domniei regelui Albert I (1909-1934) au fost finalizate lucrările cu oglinzi pe pereţi, care au fost iniţial destinate să prezinte scene alegorice care evocau Africa. În 2002, Jan Fabre a oferit ocazia de a crea o operă de artă în acest spaţiu. El a acoperit tavanul şi unul dintre cele trei candelabre cu aproape un milion şi jumătate de scarabei bijuterie. Această lucrare a fost intitulată ''Raiul plăcerii''. Sala este folosită în mod regulat pentru a găzdui evenimente.

Sala Gânditorului îşi datorează numele ceasului cu o reproducere din bronz a ''Il Pensieroso'' (''Gânditorul'') a lui Michelangelo, care decorează şemineul. Acest spaţiu este folosit pentru expunerea pe catafalc în cazul decesului unui membru al familiei regale.

Pe locul fostului palat distrus în incendiul din 1731 au avut loc cercetări arheologice. Rămăşiţele vechiului palat şi ale clădirii adiacente au fost excavate extensiv sub nivelul actual al solului şi păstrate cu o acoperire parţială din beton. Acestea pot fi vizitate prin intermediul Muzeului BELvue, care oferă o prezentare excelentă a acestui sit istoric. AGERPRES/(Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: pbase.com