1 octombrie - Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice (ONU)
În fiecare an la 1 octombrie este marcată Ziua internaţională a persoanelor vârstnice în vederea promovării drepturilor acestora, dar şi a unei imagini pozitive a îmbătrânirii, prin incluziune socială, lipsită de discriminare.
Instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluţiei nr. 45/106, această zi ai fost iniţiată în 1982 prin elaborarea unui plan internaţional de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă, adoptat de către Adunarea Mondială privind Îmbătrânirea şi aprobat de către Adunarea Generală a ONU, potrivit www.un.org.
Planul internaţional de acţiuni privind îmbătrânirea a fost adoptat în 2002, cu prilejul celei de-a doua Adunări Mondiale privind Îmbătrânirea, cu scopul de a răspunde provocărilor cu care se confruntă populaţia vârstnică în secolul al XXI-lea şi pentru promovarea dezvoltării unei societăţi pentru toate vârstele. Ulterior, printr-o serie de rezoluţii, Adunarea Generală a ONU şi Consiliul Economic şi Social au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. Astfel, în cadrul guvernelor statelor lumii au fost înfiinţate departamente specializate pe acest gen de probleme.
Numărul persoanelor în vârstă s-a triplat de la aproximativ 260 de milioane în 1980 la 761 de milioane în 2021. La nivel mondial, potrivit ONU, populaţia de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde în 2030 şi la 1,6 miliarde în 2050. La nivel european, speranţa de viaţă atinge, în 2050, valoarea medie de 81 de ani la femei şi 75 de ani la bărbaţi. Uniunea Europeană, în ansamblu, se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei. Potrivit prognozelor, până în anul 2080, aproape 30% dintre cetăţeni vor avea vârsta de 65 de ani sau peste acest prag. Mai mult, se estimează că procentul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani va depăşi 12% din populaţia totală, după cum arată un studiu demografic publicat în anul 2015 de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit http://ec.europa.eu/ şi www.un.org.
Şi în România, segmentul populaţiei vârstnice va înregistra o tendinţă accelerată de creştere, potrivit aceluiaşi studiu. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste această vârstă reprezentau 10,3% din totalul populaţiei, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%. Conform raportului INSSE de la 1 ianuarie 2021, în România trăiesc peste 3,8 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8, în ianuarie 2020, la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, în ianuarie 2021.
Fenomenul îmbătrânirii populaţiei implică necesitatea acordării unei atenţii sporite nevoilor speciale şi problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în ceea ce priveşte riscul sărăciei şi excluziunii sociale. În ţara noastră, persoanele vârstnice sunt beneficiare ale măsurilor de protecţie socială susţinute de sistemul de asigurări sociale care acoperă riscul de bătrâneţe prin pensii, şi de măsurile de asistenţă socială pentru situaţii de dificultate sau vulnerabilitate individuală, ca dizabilitatea, situaţiile de dependenţă, sărăcia, conform www.mmuncii.ro. Persoanele vârstnice dependente - care şi-au pierdut autonomia funcţională fizică, psihică, intelectuală - beneficiază, conform Legii nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, de servicii sociale de îngrijire şi asistenţă acordate la domiciliu, în centre de zi şi centre rezidenţiale - cămine pentru persoane vârstnice.
În vederea combaterii fenomenelor de izolare socială a vârstnicilor sau de singurătate, în ţara noastră a fost înfiinţată, în anul 2015, Asociaţia Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor, cu sprijinul Fundaţiei Principesa Margareta a României şi "Les petits freres de Pauvres" (Franţa). Prin mobilizarea voluntară aceasta contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice, la conştientizarea şi responsabilizarea membrilor societăţii civile şi a instituţiilor publice, precum şi la schimbarea percepţiei, atitudinii şi comportamentului societăţii asupra persoanelor de vârsta a treia, notează site-ul asociaţiei www.niciodatasingur.ro.
Cea de-a 30-a aniversare a Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice a fost marcată, în anul 2020, în contextul pandemiei COVID-19 care a produs temeri şi suferinţe persoanelor în vârstă din întreaga lume, fiind evidenţiată contribuţia forţei de muncă din domeniul sănătăţii în general, la sănătatea persoanelor în vârstă în special, potrivit www.un.org..
În 2024, această zi este sărbătorită având drept temă "Îmbătrânirea cu demnitate: importanţa consolidării sistemelor de îngrijire şi sprijin pentru persoanele în vârstă din întreaga lume". Aceasta se concentrează asupra îmbătrânirii populaţiei care este o tendinţă globală majoră ce remodelează societăţile din întreaga lume. Speranţa de viaţă la naştere depăşeşte 75 de ani în jumătate din ţările lumii, cu 25 de ani mai mult decât în 1950. Până în 2030, se estimează că persoanele în vârstă vor depăşi numărul tinerilor la nivel global. Această schimbare demografică a transformat în mod semnificativ peisajul îngrijirii, cuprinzând o gamă largă de nevoi pentru sprijin. Pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, cererea de servicii complete de asistenţă medicală, îngrijire şi asistenţă socială a crescut substanţial, în special pentru persoanele în vârstă cu diferite afecţiuni precum demenţa, conform https://www.un.org/en/observances/older-persons-day. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi











