Ortodoxe
Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Calistrat şi Epiharia

Greco-catolice
Sf. m. Calistrat şi cei împreună cu el; Sf. Vincenţiu de Paul

Romano-catolice
Sf. Vincenţiu de Paul, pr.


Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost aşezat în rândul sfinţilor, prin trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de prăznuire la 27 septembrie. Canonizarea sa a fost proclamată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 20-21 iunie 1992.

Ierarhul Martir Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească. A fost, pe rând, egumen al mănăstirii Snagov, episcop de Vâlcea şi mitropolit al Ţării Româneşti. În acelaşi timp, a fost şi un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog şi autor al celebrelor Didahii (o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). La insistenţele Porţii Otomane, a fost exilat în anul 1716. Şi-a dat viaţa ca un martir pentru credinţa creştină, fiind ucis de ostaşii care îl escortau pe drumul exilului.

Sfântul Antim (Andrei din botez) a fost, de tânăr, luat în robie de către turci şi dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.

În 1689 a fost adus de către Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714) în Ţara Românească. Aici a învăţat limbile română şi slavonă, precum şi meşteşugul tiparului. În 1691 i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care au fost imprimate nenumărate cărţi de cult, dar şi laice.

A urcat treptat în ierarhia bisericii: a fost mai întâi numit stareţ al Mănăstirii Snagov, în vara anului 1694 (1694-1701), apoi a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705 (1705-1708), iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei.

Sfântul Antim Ivireanul este şi ctitorul mănăstirii cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor" din Bucureşti - Mănăstirea Antim - pe care a ridicat-o între anii 1713-1715 şi pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură şi sculptură din ţara noastră.

Din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Ţării Româneşti), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostaşii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Mariţa, în apropiere de Adrianopol.

La câţiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, care a fost reabilitat.

* Sfântul Mucenic Calistrat a trăit în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305).

Soldat, din Cartagina, Africa, Sfântul Mucenic Calistrat era creştin din familie creştină căci: "tatăl lui învăţase de la moşul lui, cel cu numele Neocor, care în vremea patimilor celor de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos se aflase în Ierusalim, pe vremea lui Ponţiu Pilat, slujind în oaste şi, după ce văzuse toate minunile cele ce s-au făcut la moartea şi la învierea Domnului, a crezut în Dânsul". (Vieţile Sfinţilor)

În corpul de oaste din care făcea parte, doar el singur era creştin. Ceilalţi camarazi ai săi erau închinători la idoli şi l-au denunţat că se roagă şi cheamă numele lui Iisus Hristos.

Chemat în faţa comandantului, Sfântul Calistrat a fost înştiinţat de faptul că tovarăşii săi îl învinuiesc pentru credinţa sa.

"Deci, oare, pentru aceasta mă clevetesc aceştia pe mine", a spus Sfântul Calistrat, "că cinstesc pe unul adevăratul Dumnezeu, iar nu pe dumnezei mincinoşi? S-ar fi căzut lor să mă clevetească, de m-ar fi ştiut că nu slujesc bine în rândurile ostaşilor, sunt fricos, sau că fug de faţa vrăjmaşului. De ar fi fost aşa, apoi puteau să grăiască împotriva mea înaintea ta, voievodule, şi ţie ţi se cădea să asculţi nişte clevetiri ca acestea. Dar, în niciunul din aceste cazuri neştiindu-mă vinovat, pentru ce asculţi pe clevetitori şi la judecată mă aduci pe mine, numai pentru această singură vină, că dogmele mele nu se aseamănă cu ale voastre?". (Vieţile Sfinţilor)

Şi totuşi pentru credinţă a fost torturat şi, urmare a chinurilor sale în care nu a apostaziat, Sfântul Calistrat a fost pus într-un burduf şi aruncat în mare. Într-un fel minunat, a ieşit însă nevătămat din mare, iar 49 de soldaţi aflaţi printre privitori au crezut că Dumnezeul Sfântului Calistrat, care din adâncul mării l-a izbăvit pe el, este Viu şi Adevărat. Pe aceştia i-au urmat alţi 135 de ostaşi.

Sfântul Calistrat împreună cu cei 49 de soldaţi, primii mărturisitori, a fost ucis în temniţă de ceilalţi ostaşi, la hotărârea comandantului. (surse: http://manastireaantim.ro; vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)