Françoise Sagan (pe numele real Françoise Quoirez) este o scriitoare franceză care a cunoscut un mare succes. Născută la 21 iunie 1935, a trăit într-o familie bogată, descendentă din industriaşi şi ingineri din nord, unde banii nu erau o problemă.

Era cea mai mică dintre fraţi: o soră, Suzanne, şi un frate, Jacques, erau cu 11, respectiv 8 ani mai mari decât ea. Şi-a petrecut copilăria în Lot şi Dauphiné, unde tatăl ei a condus o fabrică în timpul războiului. După obţinerea bacalaureatului, Françoise s-a înscris la Sorbona, începând studii superioare pe care le-a întrerupt. Împreună cu fratele ei, îi place să frecventeze cluburile de noapte şi cluburile de jazz din cartierul parizian Saint-Germain-des-Prés.

Françoise împărtăşea cu prietena ei Florence Malraux, fiica scriitorului Andre Malraux, o dragoste fără margini pentru lectură, a citit autori francezi şi străini, clasici sau contemporani (Stendhal, Flaubert, Proust, Rimbaud, Gide, Camus, Sartre, Dostoievski, Faulkner, Hemingway, Joyce, Tennessee Williams ...).

Este autoarea a aproximativ douăzeci de romane, printre care "Un certain sourire", "Aimez-vous Brahms", "La chamade", "Des bleus a l'âme", "Un Orage immobile"..., a mai multor povestiri, piese de teatru, adaptări cinematografice şi scenarii, o biografie a lui Sarah Bernhardt, un jurnal ("Toxic"), memorii, cărţi de interviuri, cântece ş numeroase articole.

Primul său roman, "Bonjour Tristesse", scris în vara anului 1953 şi publicat de Julliard anul următor, în martie, s-a bucurat de succes imediat în librăriile din Franţa, apoi în străinătate.

Considerat licenţios de unii, romanul a stârnit scandal, iar presa a găsit punctul de interes în persoana tinerei autoare, în vârstă de 19 ani, devenită vedetă a literaturii franceze.

În "Bonjour Tristesse", Françoise Sagan descrie hedonismul şi amoralitatea tinereţii, hedonismul şi amoralitatea intelectualilor francezi îndrăgiţi, hedonismul şi amoralitatea Europei postbelice la vârful anilor şaizeci. Moralitatea şi absenţa ei este tema definitorie a romanului: în acest sens, Sagan este mult mai clasicistă decât unii dintre confraţii existenţialişti, precum Sartre şi Camus. (https://www.newyorker.com)

Regizorul Otto Preminger adaptează cartea pentru cinema; filmul a fost lansat pe ecrane în 1958.

Françoise, prinsă de succes şi bani va fi tentată de mesele de joc. De asemenea, frecventează celebrele cluburi de noapte pariziene ale vremii ("Chez Castel", "Chez Régine"). Este pasionată de maşinile sport, iubeşte viteza şi conduce adesea noaptea cu viteză mare pe străzile Parisului.

După un accident de maşină, devine dependentă de drogul care i s-a administrat în spital. A început un tratament de detoxifiere când a părăsit spitalul şi a ţinut un jurnal, "Toxic" (1964).

Deşi independentă financiar şi liberă, suferea de dependenţă de medicamente, alcool şi droguri.

La 24 de ani, Françoise a cumpărat conacul Breuil din Équemauville lângă Honfleur, pentru 8 milioane de franci vechi, după ce a jucat la cazinoul din Deauville. Casa, puţin dărăpănată, este deschisă tuturor prietenilor. Îi place să se distreze, să cheltuiască, "banii trebuie să fie un instrument al libertăţii, nu o garanţie a securităţii" şi este foarte generoasă. "Fără Sagan, viaţa ar fi plictisitoare de moarte", nota într-una dintre cronicile sale (1961-1971), adunate sub titlul "En sixty" (Julliard, 1996), scriitorul şi jurnalistul Bernard Frank, foarte apropiat de Françoise Sagan. (https://www.francoisesagan.fr)

Devine simbolul tinerei libere care trăieşte clipa fără limite; elegant şi modern. Dar literatura este adevărata ei pasiune şi nu se va opri niciodată din citit, scris şi publicat. "Scrisul este singura verificare pe care o am despre mine", i-a mărturisit ea editorului francez Jean-Jacques Pauvert în 1975.

Romanele ei, traduse în cincisprezece limbi, au fost în cea mai mare parte adaptate cinematografic, în special "Aimez-vous Brahms" (1959) adusă pe ecran de Anatole Litvak în 1960, cu Ingrid Bergman, Yves Montand, Anthony Perkins, "La chamade" (1965), adaptat în 1968 de Alain Cavalier, cu Catherine Deneuve, Michel Piccoli.

În 1961, Françoise Sagan a semnat "Manifestul celor 121", împotriva războiului din Algeria. În aprilie 1971, semnează pentru dreptul la avort. "Nu sunt înregistrată la niciun partid politic, dar sunt angajată de stânga. Urăsc să ucid, dacă ar fi un război aş pleca. Sau? Nu ştiu... Dar dacă ar fi o invazie fascistă, aş lupta. Împotriva unei cauze nedemne, aş lupta." (către Jean-Jacques Pauvert - https://www.francoisesagan.fr)

S-a căsătorit cu editorul Guy Schoeller, cu douăzeci de ani mai mare decât ea, în 1958, a divorţat doi ani mai târziu şi s-a căsătorit cu Robert Westhoff, ofiţer al armatei americane, apoi model şi un mare iubitor de muzică. Din unirea lor s-a născut Denis Westhoff, singurul său fiu. Incapabilă să suporte căsătoria, Sagan a divorţat din nou, dar cuplul s-a separat cu adevărat în 1972, la zece ani după naşterea fiului lor. A început o relaţie în 1976 cu stilistul Peggy Roche, care i-a rămas alături până la moarte, în 1991.

Françoise Sagan a fost foarte afectată de această dispariţie, care a coincis şi cu cea a lui Robert Westhoff cu un an mai devreme. Pentru Françoise, anii nouăzeci au fost marcaţi de pierderea celor dragi, între care au fost şi părinţii şi fratele ei.

Grav bolnavă, a murit, pe 24 septembrie 2004, în urma unei embolii pulmonare la spitalul din Honfleur la câţiva kilometri de casa ei din Normandia, ruinată. (surse: https://www.francoisesagan.fr; https://www.newyorker.com; https://www.afsf.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)