Jack Cardiff a fost unul dintre cei mai onoraţi şi admiraţi cameramani ai secolului XX, primul director de imagine care a primit un Oscar onorific (2000) pentru munca sa desfăşurată de-a lungul vieţii. Cardiff a inventat noi moduri de a folosi camera pentru a crea capodopere.

S-a născut pe 18 septembrie 1914, în Great Yarmouth. El şi-a descris copilăria ca fiind foarte fericită, iar părinţii săi ca fiind destul de iubitori. Ei au jucat în music hall în calitate de comedianţi, aşa că Jack a crescut în atmosfera teatrală creată de viaţa părinţilor. Tatăl său a avut o interpretare alături de Charles Chaplin.

Jack Cardiff, 1929.

Părinţii săi având apariţii ocazionale în filme, tânărul Jack a apărut în unele dintre producţiile în care aceştia au jucat, precum "My Son, My Son" (1918), la vârsta de 4 ani, apoi a avut rolul principal în "Billy's Rose" (1922), jucând tot alături de părinţi săi. Au urmat apariţiile sale din "The Loves of Mary", "Queen of Scots" (1923), "Tip Toes" (1927). La 15 ani, a început să lucreze ca asistent de cameră şi director de producţie pentru British International Pictures, potrivit www.imdb.com.

Jack a fost un director de producţie sau cea ce el ar numi un "gopher general", pentru "The Informer" (1929), în care a apărut şi tatăl său.

A lucrat pentru Alfred Hitchcock în timpul filmărilor pentru "The Skin Game" (1931). Până în 1936, Cardiff a ajuns să fie operator de imagine la Denham Studios, până când compania Technicolor l-a angajat pe baza a ceea ce le-a spus în interviu despre utilizarea luminii de către maeştri pictori, fiind şi un punct de cotitură în cariera sa. A devenit operator de imagine pentru primul film Technicolor filmat în Marea Britanie, "Wings of the Morning" (1937). În cele din urmă, i s-a oferit postul complet de director de imagine de către Michael Powell pentru "A Matter of Life and Death" (1946), lucrând în alb şi negru pentru prima dată în unele secvenţe.

Următoarea lui colaborare a fost la "Black Narcissus" (1947), unde a recunoscut influenţa pictorilor Vermeer şi Caravaggio şi utilizarea umbrei de către aceştia. A câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună imagine color pentru acest film, pentru culoarea şi lumina luxuriantă, pe care le-a creat.

Cardiff a început să regizeze filme la sfârşitul anilor 1950. Făcuse o încercare eşuată de a regiza cu ajutorul lui Errol Flynn, care dorea să facă un film despre legenda lui William Tell, dar producţia a rămas fără bani la jumătatea filmărilor în Elveţia, potrivit www.npr.org.

A fost unul dintre singurii fotografi în care Marilyn Monroe a avut încredere pentru a o face să arate frumoasă. A făcut multe fotografii cu ea în timpul filmărilor pentru "The Prince and the Showgirl" (1957). El la fotografiat, de asemenea, pe Sylvester Stallone în timpul filmărilor pentru "Rambo: First Blood Part II" (1984).

20th Century-Fox i-a oferit un contract de cinci ani ca regizor, începând cu "Intent to Kill" (1958), urmată de două producţii independente: "Beyond This Place" (1959) şi "Scent of Mystery" (SUA, 1960), potrivit www.screenonline.org.uk. Cardiff a continuat să filmeze încă 21 de filme, de la "Moartea pe Nil" a Agathei Christie până la al doilea "Rambo". Regizorul Thelma Schoonmaker descrie modul în care utilizarea luminii de către Cardiff într-o scenă din "Black Narcissus" l-a influenţat pe regizorul Martin Scorsese.

A regizat "Sons and Lovers" (1960), unul dintre cele mai apreciate proiecte ale lui Cardiff, care i-a adus un Oscar regizorului Freddie Francis, şi "Young Cassidy" (1965), nominalizat la BAFTA, bazat pe autobiografia lui Sean O'Casey, pe care Cardiff l-a preluat de la John Ford, când acesta din urmă s-a îmbolnăvit după trei săptămâni de filmări, potrivit www.screenonline.org.uk.

A continuat să regizeze alte filme în anii 1960, inclusiv succesul comercial "Dark of the Sun" (1968), dar, în cea mai mare parte, a lucrat pentru alţi regizori ca director de imagine, foarte căutat în anii 1970 şi nu numai. Printre misiunile sale mai exotice se numără "The Long Ships" (Marea Britanie/Iugoslavia, 1964), o epopee nordică captivantă, şi "The Mercenaries" (1968), o aventură africană semnată de Wilbur Smith.

După ce a regizat două filme cu buget redus, "Penny Gold" (1973) şi "The Mutations" (1974), şi-a reluat fostul său rol de director de imagine. A continuat să lucreze aproape până la moartea sa.

A fost membru al American Society of Cinematographers (care i-a oferit, în 1994, Premiul Internaţional pentru realizarea remarcabilă) şi numit "Fellow" al British Film Institute, ca recunoaştere pentru contribuţia sa remarcabilă la cultura filmului. A fost numit OBE (Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic) în lista de onoare de Anul Nou a Reginei din 2000 pentru serviciile sale în domeniul cinematografiei şi a primit un premiu pentru întreaga viaţă, la cea de-a 73-a ediţie a Premiilor Academiei, potrivit https://www.imdb.com. Jack Cardiff a publicat o autobiografie, "Magic Hour" (cu o prefaţă de Martin Scorsese), în 1996.

Cardiff a petrecut 90 de ani în industria cinematografică. Ca director de fotografie, a lucrat cu regizori precum Michael Powell, Alfred Hitchcock şi John Huston. Martin Scorsese, care îi era un mare fan, a spus că toate acele filme cu regizori iluştri au un aspect care îi aparţine în mod unic lui Cardiff. Munca lui Jack Cardiff este revizuită în filmul documentar "Cameraman: The Life and Work of Jack Cardiff" (2010) şi în piesa de teatru "Prism a lui Terry Johnson" (2017). AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: Cameraman: The Life and Work of Jack Cardiff/Facebook