Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca s-a înfiinţat ca instituţie de stat la 17 septembrie 1919, sub numele de Conservatorul de Muzică din Cluj, în contextul procesului de modernizare a învăţământului românesc după război, potrivit paginii de internet a Academiei, www.amgd.ro.

Învăţământul artistic instituţionalizat din Cluj datează însă din 1819, an în care a fost înfiinţat Conservatorul Maghiar de Muzică, unde cursurile s-au desfăşurat în limbile germană şi maghiară.

Înfiinţarea conservatorului, la 17 septembrie 1919, sub denumirea Conservatorul de Muzică din Cluj, a marcat etapa modernă a învăţământului superior muzical din Transilvania, mai notează sursa citată. Primul ei rector a fost dirijorul şi compozitorul Gheorghe Dima (1847-1925), care a condus instituţia din 1919 până la moartea sa, în 1925.

În 1931, Conservatorul devine "Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj". În 1950, Academia de Muzică a fost redenumită în "Conservatorul de Muzică", denumire pe care a purtat-o până în 1990.

Începând cu anul 1990, Conservatorul îşi schimbă denumirea, după numele primului ei rector, devenind astfel Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.

Catedrele deschise în 1919 în cadrul Conservatorului erau: Teorie şi solfegii, Armonie, Contrapunct-compoziţie, Canto, Pian, Vioară, Violoncel, Dicţiune şi declamaţie. Ulterior au fost introduse şi alte discipline: Solfegiu, Contrabas, Instrumente de suflat (corn, trombon, trompetă şi fagot), Teoria instrumentelor, Teoria formelor muzicale, Estetică, Istoria muzicii, Muzică de cameră, Acustică, Orchestră.

În 1922 s-a mai înfiinţat o secţie pentru pregătirea profesorilor de muzică, devenită facultate începând cu anul 1933.

Printre profesorii care au contribuit la renumele instituţiei se numără doi membri ai Academiei Române: compozitorii Sigismund Toduţă şi Cornel Ţăranu.

În 1971, prin contribuţia lui Sigismund Toduţă, la Conservatorul din Cluj-Napoca s-au deschis studiile doctorale în muzicologie.

Totodată, în 1992, s-a instituit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima". Au fost distinse cu acest titlu personalităţi marcante ale vieţii muzicale româneşti şi mondiale, precum: Mariana Nicolesco, Iannis Xenakis, György Kurtág, Krzysztof Penderecki, Yehudi Menuhin, Robert Levin, Christoph Bossert, Pascal Bentoiu, Ştefan Niculescu, David Ohanesian, Paolo Bosisio, Ioan Hollender.

În 1984, s-a lansat Concursul Gheorghe Dima, care reprezintă una dintre cele mai importante competiţii şi evenimente artistice din România.

Din 2012, Academia este condusă de rectorul Vasile Jucan. Academia cuprinde, în prezent, Facultatea de Interpretare Muzicală, Facultatea Teoretică, cărora i se adaugă şi o extensie la Piatra Neamţ. Oferta educaţională a Academiei cuprinde studii de licenţă, master, doctorat, învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă, cursuri de perfecţionare/postuniversitare.

***
Compozitorul şi dirijorul Gheorghe Dima s-a născut la Braşov, la 28 septembrie 1847. A făcut studii de canto la Baden şi la Viena, studii de armonie la Graz, apoi studii la Conservatorul din Leipzig (1872-1874, 1878-1880), potrivit volumului ''Muzicieni români. Compozitori şi muzicologi'' (autor Viorel Cosma, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1970).

A fost pentru o scurtă perioadă interpret la operele din Klagenfurt şi Zurich (1873-1874). Revenit în ţară în 1874, a fost profesor de muzică la Liceul ''Andrei Şaguna'' (1874-1878) şi dirijor al ''Reuniunii române de gimnastică şi cântări'' (1875-1879, 1899-1914) din Braşov; dirijor şi director muzical al ''Reuniunii române de muzică'' din Sibiu (1880-1899); dirijor al Societăţii ''Hermannstadter Mannergesang Verein'' (1885-1888) şi profesor de muzică la Şcoala civilă de fete ''Astra'' din Sibiu (1892-1899); profesor de ansamblu coral, dirijor de ansamblu coral, director al Conservatorului de muzică din Cluj (1919-1925), în prezent Academia de Muzică ''Gheorghe Dima'' Cluj-Napoca.

A susţinut numeroase conferinţe şi prelegeri, a cules, a prelucrat şi a publicat folclor. A colaborat cu articole în ''România musicală'', ''Luceafărul'' din Sibiu, ''Gazeta Transilvaniei'' din Braşov. A tradus în limba română librete de operă, texte de cantate, oratorii, lieduri.

De asemenea, a scris lucrări didactice, printre care ''Curs elementar de cântare pentru usul şcoalelor medii'' (1914), pentru ridicarea nivelului învăţământului muzical secundar. Personalitate artistică polivalentă, unul dintre primii maeştri ai polifoniei corale româneşti, compozitor liric prin excelenţă, Gh. Dima a desfăşurat o activitate muzicală variată în calitate de dirijor, pianist acompaniator, interpret de lieduri, dar mai ales de compozitor: lucrări corale religioase (''Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur'', ''Cântări liturgice'', ''Cântări bisericeşti'', ''Cântări funebrale''); piese corale şi prelucrări de folclor (''Imn festiv'', ''Cântece populare şi melodii vechi româneşti''); muzică vocală - lieduri (''Lieder und Gesange''); muzică vocal-simfonică (baladele ''Mama lui Ştefan cel Mare'', pe versurile lui D. Bolintineanu; ''Hora'', pe versurile lui V. Alecsandri; cantata ''Salvum'').

Prin opera sa, a încercat să clasicizeze arta naţională, alcătuind un alt limbaj sonor, considerând că stilul românesc poate fi exprimat nu numai prin motive folclorice, modelul său în domeniul liedului fiind preluat de majoritatea compozitorilor din prima jumătate a secolului XX.

A fost distins cu Premiul I al Asociaţiei ''Mozart-Stiftung'' din Salzburg (1880), pentru promovarea creaţiei compozitorului austriac W. A. Mozart, şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române (7 iun. 1919). A murit la Cluj, la 4 iunie 1925. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.anmgd.ro