La 16 septembrie este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon. În 1994, Adunarea Generală a ONU a proclamat data de 16 septembrie drept Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon, marcând data semnării, în 1987, a Protocolului de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon (Rezoluţia 49/114), potrivit https://sdg.iisd.org/. Cu acest prilej, toate statele lumii au fost invitate să sărbătorească prin diverse acţiuni în concordanţă cu obiectivul principal al Protocolului şi a Amendamentelor sale, se arată pe site-ul oficial al ONU, https://www.un.org/.

"Montreal Protocol: Advancing Climate Action" este tema zilei în 2024, potrivit https://ozone.unep.org/. Protocolul de la Montreal este considerat de departe un mare succes, care a unit lumea în vederea eliminării treptate a substanţelor care epuizează stratul de ozon, aşezând stratul de ozon pe calea refacerii şi protejând întreaga viaţă de pe Pământ. Tot în această zi este sărbătorită acţiunea Protocolului de Montreal împotriva schimbărilor climatice. Eliminarea treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon s-a dovedit a fi un instrument puternic de acţiune împotriva schimbărilor climatice care a contribuit la încetinirea încălzirii globale, de exemplu, amânând cu 15 ani prima vară arctică fără gheaţă.

În urma Amendamentului de la Kigali (adoptat în 2016, intrat în vigoare în 2019), acţiunea împotriva schimbărilor climatice este şi mai accelerată. Ţările s-au angajat să reducă treptat producţia şi consumul de hidrofluorocarburi (HFC), gaze cu efect de seră puternice care au înlocuit substanţele care epuizează stratul de ozon în diferite sectoare. Dacă Amendamentul va fi pe deplin ratificat şi implementat, încălzirea de până la 0,5°C ar putea fi evitată până în 2100. Echipamentele de răcire reprezintă acum 20% din consumul total de energie electrică şi este de aşteptat să se dubleze până în 2050. Implementarea Amendamentului de la Kigali şi trecerea la echipamente de răcire eficiente din punct de vedere energetic ar putea dubla aceste avantaje. Aproape 80% dintre părţi au ratificat Amendamentul de la Kigali, inclusiv Statele Unite, China şi India - toţi producători sau consumatori importanţi de HFC. Ţările dezvoltate au început să elimine treptat HFC-urile în 2019, iar multe ţări în curs de dezvoltare au început anul acesta, conform https://ozone.unep.org/.

Protocolul de la Montreal (la Convenţia de la Viena pentru protecţia stratului de ozon adoptată şi semnată de 28 de ţări la 22 martie 1985) pentru protejarea stratului de ozon prin eliminarea treptată a substanţelor chimice care îl epuizează, respectiv a clorofluorocarburilor (CFC), a fost semnat la 16 septembrie 1987. Această eliminare treptată include atât producţia, cât şi consumul de substanţe care diminuează stratul de ozon (ODS).

Protocolul de la Montreal a suferit o serie de modificări prin semnarea unor amendamente: Amendamentul de la Londra (1990; intrat în vigoare la 10 august 1992), Amendamentul de la Copenhaga (1992; intrat în vigoare la 14 iunie 1994), Amendamentul de la Montreal (1997; intrat în vigoare la 10 noiembrie 1999), Amendamentul de la Beijing (1999; intrat în vigoare la 25 februarie 2002) şi Amendamentul de la Kigali (adoptat la 15 octombrie 2016 - în vederea eliminării progresive a hidrofluorocarburilor - HFC, gaze cu efect de seră cu potenţial puternic de încălzire climatică şi dăunătoare mediului; a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019), potrivit https://ozone.unep.org/.

România a aderat la Convenţia de la Viena şi la Protocolul de la Montreal prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993. Totodată, a acceptat amendamentele amintite mai sus, inclusiv pe cel adoptat la Kigali în 2016, prin Legea nr.30 din 27 martie 2020, potrivit https://www.cdep.ro/.

Convenţia de la Viena şi Protocolul de la Montreal deveneau, la 16 septembrie 2009, primele tratate din istoria Organizaţiei Naţiunilor Unite, care erau universal ratificate, potrivit https://www.un.org/.

Ozonul este un strat fragil de gaz, format din trei atomi de oxigen, situat în zonele superioare ale atmosferei, în stratosferă, la o altitudine cuprinsă între 19 şi 48 km, cu rolul de a proteja Pământul de razele ultraviolete (UV) ale soarelui. De-a lungul timpului, viaţa pe Pământ s-a adaptat la un anumit nivel de radiaţii UV, creşterea nivelului acestora putând provoca distrugerea treptată a organismelor şi a ecosistemelor.

În 1974, chimiştii Sherwood Rowland şi Mario Molina, de la Universitatea Irvine din California, au publicat un articol care detalia reacţiile asupra stratului de ozon ale gazelor clorofluorocarbonate (CFC) sau freoni, gaze utilizate în mod obişnuit în spray-urile cu aerosoli şi ca lichide de răcire în frigidere. Pe măsură ce ajung în stratosferă, razele UV ale soarelui descompun CFC-urile în substanţe care conţin clor. În 1985, o echipă de oameni de ştiinţă englezi a descoperit o gaură în stratul de ozon peste Antarctica, care a fost ulterior legată de CFC-uri. "Gaura" este, de fapt, o zonă a stratosferei cu concentraţii extrem de scăzute de ozon care reapare în fiecare an la începutul primăverii emisferei sudice (din august până în octombrie). Primăvara aduce lumina soarelui, care eliberează clor în norii stratosferici, arată https://www.nationalgeographic.com/.

Oamenii de ştiinţă, cărora li s-a alăturat şi Paul J. Crutzen, au devenit laureaţi ai Premiului Nobel pentru Chimie, în 1995, o recompensă acordată "pentru munca lor în chimia atmosferică, în special în ceea ce priveşte formarea şi descompunerea ozonului", potrivit https://www.nobelprize.org/. Cercetarea inovatoare a concluzionat că atmosfera are o "capacitate finită de absorbţie a atomilor de clor" din stratosferă. Un atom de clor poate distruge mai mult de 100.000 de molecule de ozon, potrivit Agenţiei SUA pentru Protecţia Mediului, epuizând ozonul mult mai repede decât poate fi înlocuit. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)