Ortodoxe
Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului; Sf. Mare Mc. Nichita; Sf. Ier. Visarion, arhiepiscopul Larisei
Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

Greco-catolice
Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci. Sf. m. Nichita Gotul; Sf. Fecioară Maria Îndurerată

Romano-catolice
Duminica a 24-a de peste an
Sf. Fecioară Maria Îndurerată


Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş este sărbătorit în ziua de 15 septembrie.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 28 februarie 1950, canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit al Banatului, şi strămutarea moaştelor sale din biserica Mănăstirii Partoş în catedrala mitropolitană din Timişoara. Canonizarea solemnă a avut loc în zilele de 6-7 octombrie 1956, la Timişoara.

Sfântul Iosif cel Nou s-a născut în oraşul Raguza din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatice, în anul 1568, într-o familie de vlahi. Tatăl său, Ioan, era proprietarul unei corăbii cu care făcea comerţ în apele Mediteranei. Aromânii (numiţi de slavi vlahi sau morlachi, iar de turci karavlahi, adică vlahi negri) erau vestiţi, alături de italienii raguzani şi de veneţieni, nu numai ca navigatori, ci şi ca negustori.

Rămânând orfan de tată la vârsta de 12 ani, tânărul Iacob, numele din botez, a rămas în grija mamei sale Ecaterina, care s-a mutat la Ohrida. A mers la şcoală până la vârsta de 15 ani, când, urmând un îndemn de sus, a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida.

Călugărindu-se de tânăr, a parcurs toate treptele slujirii în Biserică, până ce a fost ales mitropolit al Timişoarei, păstorind între anii 1650-1653.

Din scaunul mitropolitan, ierarhul Iosif s-a retras de bunăvoie la Mănăstirea Partoş, unde a mai trăit câţiva ani, după care s-a mutat la veşnicele locaşuri. Lespedea care-i acoperea mormântul a fost identificată la începutul secolului trecut, având următoarea inscripţie: "Prea Sfinţitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timişoarei".

* Sfântul Mare Mucenic Nichita, adică "Biruitorul", a pătimit martiriul de la goţi în anul 372 pe pământul ţării noastre. Sfântul era de neam grec, din Cilicia, Asia Mică. Părinţii săi au fost aduşi de goţi şi colonizaţi în Dacia după anul 258.

"Fericitul Nichita s-a născut într-un sat din câmpia Dunării (poate Valea Argeşului), la începutul secolului IV, şi a învăţat tainele credinţei în Hristos de la Episcopul Teofil al Sciţiei şi Goţiei (Daciei). Călugărindu-se la una din mănăstirile din sudul Dunării, sau poate în Munţii Buzăului, unde era o mică aşezare monahală cunoscută, tânărul ostaş al lui Hristos, Nichita, a fost hirotonit preot de către acelaşi Teofil şi a ajuns presbiter misionar prin sate, catehizând şi botezând mulţi daco-romani şi goţi". (Vieţile Sfinţilor)

În timpul persecuţiei dezlănţuită de conducătorul goţilor Athanaric împotriva creştinilor, în anul 372 preotul Nichita a fost prins de ostaşi în biserică şi ars de viu în faţa sfântului altar, în ziua de 15 septembrie. Vina lui era că îi îndemna pe creştini să nu jertfească unui idol al goţilor pe care îl purtau într-o căruţă prin sate.

Sfintele sale moaşte, câte au mai rămas din foc, au fost adunate de creştini şi cinstite cu mare evlavie. În anul 451, sfintele sale moaşte au fost duse în Cilicia, şi aşezate într-o biserică din oraşul Mopsuestia, cinstindu-se ca "mare mucenic" în toată Biserica creştină. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; http://mitropolia-banatului.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)