Ortodoxe
Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sfinţiţi Mc. Corneliu Sutaşul şi Ciprian, episcopul Cartaginei; Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian

Greco-catolice
Sfinţirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. m. Corneliu Sutaşul

Romano-catolice
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv.


Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim este sărbătorită de Biserică în ziua de 13 septembrie.

Biserica Învierii sau Biserica Sfântului Mormânt este o construcţie ridicată de Sfânta împărăteasă Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), la Ierusalim, pe muntele Golgota, deasupra Sfântului Mormânt.

"După patima cea de bunăvoie a lui Hristos, după înviere şi după înălţarea la ceruri, acel loc sfânt pe care s-a săvârşit mântuirea noastră era urât şi întinat de oamenii cei urâtori de Hristos.

Mai ales Adrian, împăratul necurat (117-138), toate aceste sfinte locuri le-a batjocorit cu necuraţi idoli şi jertfe. Şi mai cu seamă când în locul celei mai frumoase cetăţi a Ierusalimului, cea risipită de Tit (79-81), a zidit cetatea în numele său, numind-o Elia Capitolina, fiindcă el se numea Eliu Adrian, atunci mormântul Domnului a poruncit să-l astupe cu ţărână şi cu pietre, iar pe muntele acela unde Domnul s-a răstignit, a zidit o capişte spurcatei sale zeiţe Venera şi a pus într-însa idol, iar deasupra mormântului celui dumnezeiesc a pus un alt idol al zeiţei. (...) Şi unde era biserica lui Solomon a zidit o capişte idolească şi a poruncit ca nimeni să nu îndrăznească a numi cetatea aceea Ierusalim, ci să o numească Elia.

Acestea toate le-a făcut vrând ca şi pomenirea numelui lui Iisus Hristos să o piardă pe pământ; pentru aceea i-a schimbat numele şi cetăţii în care Hristos a făcut multe semne, şi în locurile unde s-a născut, unde s-a răstignit şi s-a îngropat, a făcut locuinţe idoleşti ca urmaşii să uite cu totul pe Hristos şi locurile acelea, pe care au umblat picioarele lui Hristos, să nu le mai pomenească niciodată". (Vieţile Sfinţilor)

"Însă ticălosul singur a pierit şi locul cel sfânt iarăşi l-a proslăvit Împăratul slavei", pentru că au fost ridicaţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, şi le-a fost pus în inimă sfânta cetate a Ierusalimului ca să o înnoiască şi biserică prea frumoasă să zidească lui Dumnezeu în acel loc şi pe toate sfintele locuri de spurcăciunile idolilor să le curăţească şi să le sfinţească.

Deci, a trimis binecredinciosul împărat Constantin pe sfânta maica sa Elena, cu mulţime de aur la Ierusalim, şi a scris patriarhului Macarie (314-333) ca să adauge sârguinţă pentru zidirea bisericii.

Sfânta Elena a dărâmat construcţiile ridicate de împăratul necredincios, curăţind şi înnoind cetatea. A aflat Crucea pe care a fost răstignit Hristos şi mormântul şi a întemeiat o biserică minunată, îngrădind cu un zid locurile unde S-a răstignit Hristos şi unde S-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Ioan: "Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat" (Ioan 19, 41).

Finalizarea construcţiei şi sfinţirea ei, Sfânta Elena nu le-a mai văzut, căci întoarsă la Roma a trecut în veşnicie.

În urma definitivării lucrărilor de construcţie, care au durat zece ani, împăratul Constantin cel Mare a invitat episcopii din toate ţările în Ierusalim, la sfinţirea bisericii.

"Şi era multă mulţime de arhierei adunaţi, din Vithinia, din Cilicia şi Cappadocia, din Siria şi Mesopotamia, din Finicia şi Arabia, din Palestina, din Egipt, Africa, Thivania şi din Persia a venit un episcop. Şi credincioşi, mulţime fără de număr, din toată lumea s-a adunat, încât hotarele Ierusalimului nu-i încăpeau pe ei. Şi s-a sfinţit Biserica Învierii lui Hristos în luna septembrie în 13 zile şi tot Ierusalimul s-a înnoit, la treizeci de ani ai împărăţiei lui Constantin". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul şi întocmai cu apostolii împărat Constantin cel Mare a hotărât în acea zi, împreună cu sfinţii părinţi, ca sfinţirea Bisericii Învierii din Ierusalim să fie sărbătorită de toate bisericile din toată lumea, în fiecare an.

* Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul a fost unul din centurionii împăratului Tiberiu (14-37) din cohorta "Italica" din oraşul Cezareea Palestinei.

Corneliu era un om bun şi milostiv aşa cum se arată în Faptele Apostolilor: "Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaş, din cohorta ce se chema Italica. Cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui şi care făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fap. Ap. 10 ; 1, 2).

"Corneliu este cel dintâi din păgâni care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos; iar după botezul său a părăsit toate cele păgâneşti şi a mers în urma lui Petru şi a fost pus episcop de dânsul". (Vieţile Sfinţilor)

După primirea sfântului botez, Corneliu l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit episcop. A fost prins în oraşul Schepsia de către senatorul Dimitrie, care l-a obligat să jertfească idolilor. Arătându-şi în faţa acestuia puterea rugăciunii sale la adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Dimitrie s-a botezat împreună cu familia sa şi alte 277 de persoane.

"A petrecut Sfântul Cornelie în acea cetate vreme îndelungată, dezrădăcinând spinii necredinţei din inimile omeneşti şi semănând sămânţa bunei credinţe. Şi, în scurtă vreme a adus la Hristos toată cetatea şi pe oarecare bărbat cinstit, anume Evnomie, pe care l-a făcut preot. Apoi, plin fiind de zile, a sosit la fericitul său sfârşit, de care fiind înştiinţat mai înainte de vreme, se nevoia la rugăciune cu osârdie, gătindu-se mai înainte spre calea pe care avea să meargă la Dumnezeul său". (Vieţile Sfinţilor)

Aşa, Sfântul Corneliu a plecat la Domnul în pace.

"Iar dregătorul Dimitrie cu Evantia soţia sa, cu fiul Dimitrie, cu Evnomie preotul şi cu toţi credincioşii, plângând mult deasupra părintelui şi învăţătorului lor şi aprinzând lumânări şi cântând cântări deasupra mormântului, l-au îngropat pe el cu cinste aproape de capiştea cea căzută a lui Die. Şi în toate zilele credincioşii mergeau la mormântul lui, cădelniţau cu tămâie şi se rugau şi multe tămăduiri se da bolnavilor de la mormântul lui" (Vieţile Sfinţilor).

* Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop era originar din satul Silvaşul de Sus. Părăsind casa părintească s-a călugărit de tânăr la Mănăstirea Prislop.

După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc mai depărtat, unde şi-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de "chilia" sau "casa sfântului". Acolo şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post, până când viaţa i-a fost curmată de nişte vânători, care l-au împuşcat fără voie.

Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în secolul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop.

* Sfântul Sfinţit Mucenic Gordian şi Sfinţii Mucenici Macrobie, Ilie, Valerian, Zotic şi Lucian au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei împăratului roman Liciniu.

Sfinţii Macrobie şi Gordian erau doi tineri de prin părţile Asiei Mici, care slujeau la curtea împăratului Liciniu. Dar, într-o zi aflându-se că sunt creştini, au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.

Aici a avut loc judecarea şi execuţia Sfinţilor Zotic, Lucian şi Ilie, care au refuzat să se lepede de credinţa creştină. La acestea au fost nevoiţi să asiste şi cei doi sfinţi exilaţi de Liciniu.

În urmă, Macrobie şi Gordian au primit şi ei mucenicia, fiind condamnaţi la moarte prin ardere în foc. Ultimul dintre cei prăznuiţi în această zi, Sfântul Mucenic Valerian, a murit plângând pe mormintele fraţilor săi de credinţă. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Monahismul ortodox românesc", vol. II, 2016; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)