Ortodoxe
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia; SF. Cuv. Iosif Isihastul

Greco-catolice
Sf. cuv. Moise Etiopianul; Sf. Augustin

Romano-catolice
Ss. Augustin, ep. înv.; Florentina, fc.


Sfântul Cuvios Moise Etiopianul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 august.

Avva Moise Arapul sau Moise Etiopianul a fost unul dintre marii Părinţi ai pustiei Egiptului.

În tinereţe, Moise a fost un tâlhar vestit din părţile Egiptului. De neam etiopian, negru la faţă, el a fost rob la un stăpân, care, pentru obiceiul lui cel rău şi pentru multele feluri de ucideri, l-a gonit de la el; iar Moise, plecând, s-a alăturat tâlharilor. Văzându-l ei că este tare cu trupul şi aspru la obicei, l-au pus mai mare peste ei.

Deci, Moise, făcând tâlhării şi jafuri împreună cu tovarăşii săi, mult sânge a vărsat şi a săvârşit multe fapte necurate şi ruşinoase, făcându-se vestit prin răutatea sa şi înfricoşat tuturor.

Această parte a vieţii lui nu este trecută cu vederea, tocmai spre a pune în valoare întoarcerea pe care a avut-o: "Aceasta se povesteşte despre dânsul, ca şi îndreptarea lui să fie arătată, adică ce fel de viaţă a avut şi în ce fel de pocăinţă şi plăcere de Dumnezeu a venit; căci şi greşelile sfinţilor ce au fost mai înainte nu se tăinuiesc, spre preamărirea milostivirii lui Dumnezeu, prin care se scot vrednici din nevrednici şi din păcătoşi se fac drepţi". (Vieţile Sfinţilor)

Deci înainte de a merge în pustia sketică, Sfântul Moise fusese tâlhar, unul renumit pentru răutăţile şi crimele sale, căpetenie a unei cete de tâlhari de pe valea Nilului.

Ca monah, a arătat însă atâta râvnă pentru viaţa ascetică, încât întrecea în sensibilitate pe unii dintre cei mai mari părinţi ai pustiei.

Cuviosul Moise, petrecând mulţi ani în nevoinţele pustniceşti, s-a învrednicit de rânduiala preoţească în urma unei descoperiri dumnezeieşti.

După primirea preoţiei, Cuviosul Moise, petrecând 15 ani şi împlinind de la naştere şaptezeci şi cinci de ani, a adunat şaptezeci şi cinci de ucenici şi s-a sfârşit muceniceşte.

A refuzat să plece din chilia sa atunci când schitul era ameninţat de năvălirea arabilor, socotind după cuvintele lui Hristos şi amintindu-şi de viaţa dinainte: "(...) într-una din zile, şezând cu fraţii, a zis: 'Sculaţi-vă şi fugiţi de aici, că astăzi barbarii vor veni în schit să taie pe monahi'. Fraţii i-au zis: 'Părinte, tu pentru ce nu fugi?' El a zis către dânşii: 'Eu am atâţia ani şi aştept ziua aceasta ca să se împlinească cuvântul Stăpânului meu Hristos, Care a zis: Cel ce ridică sabia, de sabie va muri!' ". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Cuvios Moise a fost ucis de năvălitori, împreună cu câţiva ucenici ai săi.

"Aşa a fost sfârşitul Cuviosului părintelui nostru Moise arapul, care din tâlhar se făcuse monah şi care, prin adevărată pocăinţă, a plăcut desăvârşit lui Dumnezeu. Lui nu numai Raiul, dar şi cerul i s-a deschis ca unui mucenic". (Vieţile Sfinţilor)

* Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena un monah aghiorit de la o chilie din Kareia, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos.

Venit la Athos la vârsta de 23 de ani, a căutat imediat un părinte duhovnicesc care să-l înveţe rugăciunea inimii. Nu a găsit însă pe nici unul. După o scurtă şedere la Katunakia, alături de bătrânul Daniil, a plecat spre Vigla, în apropiere de peştera Sfântului Atanasie Athonitul. În acest răstimp a cercetat multe peşteri şi locuri, unde au trăit cuvioşi athoniţi.

În cele din urmă, s-a întâlnit cu părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, şi a aflat că împărtăşesc aceeaşi dorinţă de isihie, aşa că au hotărât să găsească un stareţ încercat. L-au găsit pe stareţul Efrem Dogarul, şi s-au aşezat într-o colibă sărmană şi dărăpănată de la Schitul Sfântului Vasile.

În 1938, Iosif, împreună cu părintele Arsenie, a zidit un paraclis în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, precum şi trei mici chilii, într-un locul depărtat şi ascuns în munţi.

Sfântul Iosif nu şi-a îngăduit niciodată odihnă în nevoinţe, în ciuda unei sănătăţi şubrede ce l-a adus treptat într-o stare de semi-paralizie. Cu toate acestea, pentru că ucenicii săi mai tineri nu puteau îndura asprimea peşterilor, în iunie 1951, a decis să-şi mute obştea într-un loc mai accesibil, la Schitul Nou.

Aici, în 28 august 1959, Sfântul Cuvios Iosif Isihastul şi-a dat sufletul lui Dumnezeu ca un adevărat mucenic.

De-a lungul vieţii, pentru jertfa sa, Dumnezeu i-a dat multe daruri duhovniceşti: vederea luminii, vedenii minunate, înainte-vedere şi cunoaşterea gândurilor. După adormirea sa, Sfântul Duh a dat mărturie de prezenţa Sa în el, rămăşiţele sale răspândind bună mireasmă. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Doina Lecea)