Ortodoxe
Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa

Greco-catolice
Sf. m. Adrian şi Natalia

Romano-catolice
Fer. Veronica Antal, fc. m.; Ss. Ioana, fc.; Melchisedec, rege


Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 26 august.

Sfinţii Adrian şi Natalia erau soţi tineri, căsătoriţi de puţin timp, când au suferit moarte martirică, mărturisind credinţa în Hristos. Se afla atunci în Nicomidia împăratul Maximian (286-305), prigonitor al creştinilor, care purta titlul de augustus al Imperiului Roman.

"Îngrozirea lui era înfricoşată asupra acelora ce ar ascunde un creştin; iar acelora ce ar şti undeva un creştin ascuns şi ar spune sau îl va prinde singur şi-l va aduce la judecată, îi făgăduia daruri şi cinste. Atunci se dădeau la moarte vecini pe vecini şi tată pe fii; pe de o parte, temându-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, aşteptând plata". (Vieţile Sfinţilor)

În aceea vreme au fost descoperiţi şi aduşi la judecată 23 de creştini, care se aflau într-o peşteră, "cântând şi rugându-se Dumnezeului lor", cum spuneau chiar prigonitorii.

Adrian, unul din demnitarii de la curtea imperială, uimit de tăria şi credinţa nezdruncinată de cumplitele chinuri la care au fost supuşi aceşti oameni, a cerut să fie trecut şi el pe lista cu numele creştinilor pe care o scria unul din temniceri, căci şi el este creştin.

Mai întâi însă a cerut sfinţilor mucenici să-i spună lui adevărul: "Ce fel de răsplătire aşteptaţi de la Dumnezeul vostru pentru aceste chinuri? Pentru că mari şi minunate trebuie să fie acelea care le nădăjduiţi de la Dânsul". Sfinţii mucenici au răspuns: "Nici gura noastră nu poate să mărturisească acele bucurii, nici auzul tău să-l încapă, nici mintea nu poate să le ajungă; căci aşteptăm să luăm de la Stăpânul nostru cel drept răsplătitor, daruri mari şi preaslăvite". (Vieţile Sfinţilor)

"Nu v-aţi înştiinţat de ele prin legea voastră, de la prooroci şi din cărţile celorlalţi pe care-i aveţi?", a întrebat demnitarul. Iar sfinţii au răspuns: "Nici proorocii singuri n-au putut să înţeleagă desăvârşit acele bunătăţi veşnice, pentru că oamenii care au cinstit pe Dumnezeu prin bună credinţă, prin fapte bune şi prin cele ce au luat de la Duhul Sfânt, pe acelea le-au grăit. Iar pentru slavă şi pentru răsplătiri, pe care le nădăjduim este scris: 'Ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit. Acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El' ". (Vieţile Sfinţilor)

"Să scrieţi şi numele meu cu aceşti sfinţi, că şi eu sunt creştin", a cerut Adrian. "Îndată scriitorii, ducându-se la împărat i-au zis: 'Adrian s-a făcut creştin şi cere să i se scrie numele lui în numărul celor osândiţi' ". (Vieţile Sfinţilor)

Încercând să-l întoarcă din hotărârea aceasta şi nereuşind nimic, Maximian a cerut ca demnitarul său, Adrian, să fie de îndată pus în lanţuri şi închis. În temniţă, Sfântului Adrian, care avea 28 de ani, i s-a alăturat şi soţia sa, Natalia, îngrijindu-l mult pe el şi pe cei închişi pentru mărturisirea Lui Hristos.

Apropiindu-se ei toţi de moarte, din cauza rănilor pe care le aveau, s-a poruncit să se aducă în temniţă o nicovală şi un ciocan de fier, cu care să le fie sfărâmate fluierele picioarelor şi mâinile, pentru ca, aşa cum spunea chinuitorul: "Să nu moară cu moartea de obşte a tuturor oamenilor, ci cu moarte silnică". (Vieţile Sfinţilor)

"Aducând ucigaşii slujitori ai muncitorilor, nicovala şi ciocanul în temniţă şi văzându-le Natalia, a cunoscut ce se va face cu ele; deci, i-a întâmpinat, rugându-i să înceapă de la Adrian, de teamă ca nu cumva să se înfricoşeze bărbatul ei, văzând o chinuire aşa de cumplită şi sfârşitul celorlalţi mucenici. Ucigaşii au ascultat-o şi s-au apropiat mai întâi de Adrian, iar ea, ridicând picioarele bărbatului său, le-a întins pe nicovală. Chinuitorii, lovindu-l tare cu ciocanul, i-au sfărâmat fluierele picioarelor". (Vieţile Sfinţilor)

La fel i-a fost zdrobită şi mâna sa.

"Deci, Sfântul Adrian îndată din acea mare durere şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Astfel, omorând ucigaşii pe Sfântul Adrian, au mers cu nicovala şi ciocanul la ceilalţi mucenici, iar ei singuri îşi întindeau picioarele şi mâinile pe nicovală, zicând: 'Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte sufletele noastre!' Astfel, suferind sfărâmarea mădularelor, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului". (Vieţile Sfinţilor)

Sfânta Natalia şi-a dat sufletul său câteva zile mai târziu, fiind socotită mucenică pentru multa durere pe care a avut-o în timpul chinurilor soţului său şi a celor care s-au aflat împreună cu el. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor:Ruxandra Bratu)