Celebrul curent de meteori Perseide atinge vârful de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, potrivit www.imo.net.

Cea mai bună perioadă de observare a Perseidelor este după miezul nopţii până dimineaţa, în locurile cele mai întunecate, departe de lumina artificială a oraşelor. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o "perseidă". Anul acesta Luna va fi plină 54%, dar va apune la 23 h 33 m, lăsând un cer întunecat pentru observarea meteorilor, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Foto: (c)  ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO 

Fenomenul de "stea căzătoare" este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă şi care poartă numele de "meteoroid". Pietroiul care cade, uneori, pe Pământ se numeşte meteorit.

Activitatea Perseidelor în 2024 a început pe data de 14 iulie şi se va încheia la 1 septembrie. În perioada maximă, pe un cer senin, se pot observa între 50-75 de meteori într-o oră, potrivit NASA.

Sursa foto: NASA/Facebook 

În mod constant, Pământul întâlneşte un nor de praf şi pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în acelaşi punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeaşi perioadă a anului, iulie-august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei şi atmosfera terestră atinge chiar 59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari decât un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc şi ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.

Curentul de meteori are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de arabi.

Foto: (c)  SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO 

Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2.000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.

În mişcarea sa pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Aceşti curenţi de meteori poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide. Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.

Foto: (c)  SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO 

Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)