DOCUMENTAR: Eclipsa totală de soare din 11 august 1999
Eclipsa din 11 august 1999 a fost ultima eclipsă totală de soare a secolului XX, a traversat 16 ţări şi un sfert din suprafaţa lumii. De fapt eclipsa s-a văzut cel mai bine din ţara noastră, de la Râmnicu-Vâlcea, mai exact la Ocnele Mari, unde Soarele a fost acoperit de către Lună timp de 2 minute şi 23 de secunde, aminteşte Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a relatat pe larg, la acea vreme, despre eveniment. Astfel, potrivit Buletinului de Ştiri Interne al Rompres, zona de umbră a eclipsei totale de soare din 11 august 1999 a traversat emisfera estică, iar umbra lunii, a fost vizibilă mai întâi în Oceanul Atlantic, a traversat sudul Angliei, Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi India, unde s-a pierdut în Golful Bengal, odată cu apusul soarelui.

Eclipsa totală de soare; instantaneu in faţa Ateneului Român din Bucureşti.
Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES
Cronologic, eclipsa a început în Oceanul Atlantic, la ora 9:30:57 (GMT), la 11 august 1999 şi a putut fi observată pe coasta de sud-vest a Angliei, la ora 10:11 (GMT). La 10:35, a fost vizibilă de la 20 de km de Munchen, apoi lângă Viena, a parcurs Ungaria şi apoi România, pe care a traversat-o pe direcţia Timişoara-Petroşani-Râmnicu Vâlcea-Bucureşti-Mangalia. După ce a traversat Marea Neagră şi zone mai puţin populate din Turcia, Iran, Pakistan, India, fenomenul a fost observat, în final, în Golful Bengal, la ora 12:36 (GMT).
Întâlnind Pământul pe suprafaţa Oceanului Atlantic şi sfârşindu-şi periplul într-un alt ocean, Oceanul Indian, umbra Lunii a străbătut două continente şi o mare, Marea Neagră. Din acest lung traseu, se detaşează locul în care se produce maximul eclipsei - pe teritoriul ţării noastre, în apropiere de Râmnicu Vâlcea, evidenţiază documentul ''Eclipsa totală de Soare din 11 AUGUST 1999'', Dr. Georgeta Mariş, Institutul de Astronomie al Academiei Române, publicat pe https://old.lefo.ro/.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES
Momentul de maxim al unei eclipse se produce când axa umbrei Lunii - dreapta ce uneşte centrul Soarelui şi al Lunii - trece cel mai aproape de centrul Pământului (minimul distanţei dintre axa umbrei Lunii şi centrul Pământului, g, se exprimă în unităţi de raze terestre ecuatoriale; pentru eclipsa din 11 august 1999, g = 0,506). Astfel, în apropiere de Râmnicu Vâlcea s-au înregistrat următoarele valori, potrivit documentului citat: durata maximă a totalităţii (2 minute 23 de secunde); acoperirea maxima a Soarelui (103%); înălţimea maximă a Soarelui deasupra orizontului (590); lăţimea maximă a benzii de totalitate (112 km); cea mai mică viteză a deplasării umbrei Lunii pe sol (680 m/s sau 2448 km/oră).
Primul oraş important care a intrat în eclipsă, Aradul, s-a aflat la circa 18 km nord de linia centralităţii şi a avut o fază de totalitate de 2 minute şi 14 secunde. Capitala Banatului, Timişoara, situat la 30 km sud de linia centrală, a avut o fază de totalitate de 2 minute şi 8 secunde. Primul masiv muntos din ţară acoperit de umbra Lunii a fost Poiana Ruscă, aflat chiar pe linia centrală. Umbra Lunii a ajuns în punctul de maxim al eclipsei, în apropierea oraşului Râmnicu Vâlcea, la 14h 01m 58,8s.
Linia centrală a ajuns în capitala ţării la 14h 05m 47,7s, unde faza de totalitate a durat 2 minute 22 de secunde. ''La ora eclipsei, Bucureştiul a fost acoperit pe jumătate de nori. Am avut noroc că am plecat spre Călăraşi, m-am oprit pe un câmp abia cosit, între satul Mînăstirea şi satul Chiselet'', povestea Cătălin Beldea, editor la revista Ştiinţă şi Tehnică, astronom amator, astrofotograf, în emisiunea ''Vânătorul de eclipse - 11 august 1999, eclipsa de Soare din România'', difuzată de TVR în august 2017. Jumătatea sudică a benzii de totalitate a părăsit România la sud de Bucureşti; limita sudică a benzii de totalitate a trecut la nord de Giurgiu, cu o eclipsă parţială de 99%, iar linia centrală a pătruns în Bulgaria în apropierea oraşului Silistra, notează documentul citat.
Pe tot teritoriul ţării eclipsa parţială a depăşit 90%. Dintre toate statele străbătute de banda totalităţii, doar România a avut capitala aşezată nu numai în banda de totalitate, ci chiar pe linia centrală. Şi alte oraşe mari au fost pe toată banda totalităţii: Arad, Timişoara, Târgu Jiu, Caransebeş, Lugoj, Hunedoara, Deva, Petroşani, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Târgovişte, Ploieşti, Urziceni, Călăraşi, Eforie Sud, Mangalia.
În Bucureşti şi Timişoara, în cele două observatoare astronomice aparţinând Institutului Astronomic al Academiei Române, specialiştii români au pregătit, în colaborare cu colegi din alte ţări, experimente profesionale interesante pentru studiul Soarelui la eclipsă. Pentru studiul Soarelui, orice specialist sau amator a putut găsi în România un loc care sa corespundă cerinţelor de astroclimat specific pentru obţinerea de observaţii importante.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES
Zeci de mii de români au ieşit pe străzi să urmărească eclipsa, iar în Râmnicu Vâlcea au ajuns mii de turişti pentru a vedea împreună ultimul eveniment astronomic major al mileniului. Ochelarii pentru eclipsă deveniseră ''afacerea momentului''. ''Se găseau la orice colţ de stradă, de la tarabe, la farmacii'', aminteşte un reportaj al TVR.
Banca Naţională a României a marcat evenimentul astronomic, precum şi intrarea într-un nou mileniu, prin emiterea a unei bancnote din polimer, prima din Europa şi din emisfera nordică. O serie specială (001A) a acestei bancnote de 2.000 de lei, limitată la un milion de exemplare, a fost pusă în circulaţie la 2 august 1999.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES
BNR a mai pus în circulaţie şi o monedă de aliaj de aluminiu şi magneziu, cu data emisiunii 11 august 1999, cu valoarea nominală de 500 lei. Aversul monedei prezintă Stema României şi imaginea stilizată a discului solar aflat în una dintre fazele minime de vizibilitate din timpul eclipsei, iar reversul - o compoziţie grafică simbolizând mecanismul producerii eclipsei de Soare: în interior simbolul eclipsei totale de Soare din data de 11 august 1999, reprezentat prin sigla "E' 99", redată stilizat, conform www.bnr.ro.
Începând din anul 1000 şi până în prezent au fost 12 eclipse totale de soare vizibile în România. Următoarea eclipsă totală de soare vizibilă pe teritoriul României va avea loc la 3 septembrie 2081, conform datelor prezentate pe site-ul Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu''. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, Redactori arhiva foto: Elena Bălan şi Vlad Ruşeanu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să
10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)
Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie
Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi











