SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 august
Ortodoxe
Schimbarea la Faţă a Domnului
Greco-catolice
Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos
Romano-catolice
Schimbarea la Faţă a Domnului; Fer. Octavian, ep.
Schimbarea la Faţă a Domnului este sărbătorită de Biserică în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 6 august.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci şi trei al naşterii Sale şi în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mântuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei şi, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: 'Tu eşti Hristos Fiul Dumnezeului celui viu...', acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei şi de la cărturari, şi să fie ucis. Din această pricină, El i-a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se.
"Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânşii că, după puţine zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: 'Sunt unii dintre cei care stau aici şi care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului stând întru slava Împărăţiei Lui' ". (Vieţile Sfinţilor)
Trecând şase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a venit la Muntele Taborului, în Galileea, iar după El au venit ucenicii şi mult popor. Mulţimile împreună cu ucenicii Domnului au rămas sub munte. Numai trei dintre ucenici, Petru, Iacov şi Ioan, au urcat în munte să se roage.
Pe Tabor, depărtându-se puţin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit.
"Deci, dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dânsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvârşească în Ierusalim. Din această pricină, apostolii, deşteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu dânsul întru slava aceea, şi s-au înspăimântat; şi au cunoscut - Duhul Sfânt descoperindu-le lor -, pe bărbaţii aceea că erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăia". (Vieţile Sfinţilor)
"Bine este nouă să fim aici" (Matei 17, 4), a spus atunci Sfântul Apostol Petru, căci ştia că Domnul va merge în Ierusalim şi va pătimi acolo şi se temea şi tremura pentru Dânsul.
Sfântul Apostol Petru îl iubea pe Hristos, iar muntele şi locul în care stăteau i se părea că oferă siguranţă, încă şi mai sigur i se părea lui ca Domnul să nu meargă în Ierusalim, ci să rămână acolo pentru totdeauna.
Pentru aceasta a vorbit el aşa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Bine este nouă să fim aici, unde sunt şi Moise şi Ilie, dintre care unul, la nevoie, a pogorât foc din cer; celălalt s-a acoperit de nori când a vorbit cu Domnul. Dacă noi vom rămâne aici, nimeni nu va şti unde suntem. Vezi dragostea cea înfocată pentru Iisus? Nu gândi că îndemnul său nu era cel mai potrivit, ci gândeşte numai ce dragoste avea el pentru Hristos. Şi a adăugat: Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie." ("Predici la Duminici şi Sărbători")
Un nor i-a umbrit atunci când Petru vorbea şi s-a auzit un glas: "Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi" (Luca 9, 35).
"Când Domnul îngrozeşte, Se arată în nor întunecat, precum s-a întâmplat în Sinai, aici El însă n-a voit să îngrozească, ci să înveţe, de aceea norul era luminos. Tatăl a strigat: 'Acesta este Fiul Meu Cel iubit'. Ca să nu se poată cineva îndoi despre cine este vorba, Moise şi Ilie s-au făcut nevăzuţi, când s-a sfârşit glasul acela.
'Pe El să-L ascultaţi', adică: 'Dacă El voieşte să moară pe cruce, nu te împotrivi'.
Şi pogorându-se ei de pe munte le-a poruncit lor Iisus, zicând: 'Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi' ". ("Predici la Duminici şi Sărbători") (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Predici la Duminici şi Sărbători" - www.ioanguradeaur.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













