logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 2 august

Imagine din galeria Agerpres

Ortodoxe
Aducerea moaştelor Sf. Întâi Mc. şi Arhid. Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul împărat Iustinian cel Mare

Greco-catolice
Aducerea moaştelor Sf. m. arhid. Ştefan la Ierusalim

Romano-catolice
Ss. Eusebiu de Vercelli, ep.; Petru Iulian Eymard, pr.


Aducerea moaştelor Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 2 august.

Sfântul Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de Sfinţii Apostoli pentru a sluji la adunările Bisericii din Ierusalim. Datorită harului şi înţelepciunii de care se învrednicise şi a semnelor şi minunilor cu care îşi însoţea propovăduirea, Sfântul Ştefan a stârnit ura celor de un neam cu el.

A fost dus de mulţime în faţa Sinedriului şi acuzat cu martori mincinoşi că huleşte Legea şi pe Moise.

Sfântul Ştefan a arătat atunci, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos şi că El este Mântuitorul cel aşteptat şi prezis de proroci, mustrând totodată mulţimile revoltate pentru împietrirea inimii şi lipsa lor de credinţă.

"Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre proroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum". (Fapte 7, 51-52)

Sfântul Ştefan a fost condamnat la moarte şi a fost ucis cu pietre în afara cetăţii, devenind astfel primul martir creştin şi mărturisitor al lui Hristos.

"Sfântul Arhidiacon Ştefan fiind ucis cu pietre de către evrei, cinstitul lui trup a stat neîngropat două zile şi o noapte, fiind aruncat spre mâncarea câinilor, fiarelor şi a păsărilor; însă nimic nu s-a atins de dânsul, pentru că Domnul îl păzea pe el. În a doua noapte, Gamaliel, slăvitul învăţător de lege al Ierusalimului, cel ce se pomeneşte în Faptele Apostolilor, începuse a se îndupleca spre dreapta credinţă în Hristos. El se arătase în taină prieten al Sfinţilor Apostoli, şi a trimis bărbaţi cucernici ca să ia pe ascuns trupul întâiului mucenic, şi l-au dus în satul său, care, după numele lui, se chema Cafargamala, adică satul lui Gamaliel". (Vieţile Sfinţilor)

Mai târziu, în vremea Sfântului Mare Împărat şi întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare (337-377), preotul din acel sat, pe nume Luchian, în vedenie a fost încredinţat pentru a căuta ajutoare şi a săpa ca să afle cele patru morminte, între care se afla şi mormântul primului mucenic creştin.

Într-o noapte preotul a fost strigat pe nume de un bărbat bătrân îmbrăcat cu o haină albă acoperită cu picături de aur în chipul crucilor şi îndemnat să caute într-un anumit loc.

"Preotul Luchian, înspăimântându-se, a întrebat pe bărbatul ce i se arătase lui, zicându-i: 'Cine eşti tu şi cine sunt cei ce zici că sunt cu tine?' Iar acela a răspuns: 'Eu sunt Gamaliel, învăţătorul lui Pavel, apostolul lui Hristos, şi Ştefan arhidiaconul se odihneşte împreună cu mine, cel ucis cu pietre de evrei şi de arhiereii Ierusalimului, pentru credinţa lui în Hristos. El fiind aruncat spre mâncarea câinilor, a fiarelor şi a păsărilor, l-am luat noaptea şi, aducându-l în acest sat al meu, l-am pus în peştera mea în mormântul gătit mie, vrând să am parte cu dânsul întru învierea şi în darul lui Dumnezeu". (Vieţile Sfinţilor)

Îndată ce au fost descoperite, patriarhul Ierusalimului împreună cu doi episcopi, cu clerul şi cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaşte, le-au adus la Ierusalim şi le-au aşezat într-o biserică. După o vreme, racla cu moaştele Sfântului Ştefan a ajuns la Constantinopol.

* Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare (527-565) s-a născut în anul 483 din părinţi binecredincioşi, în Tauresium, un sat la miazăzi de Uskub, lângă Skopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie şi Biglenisa, părinţii săi, creştini, i-au acordat o educaţie aleasă. În anul 518, unchiul său, Iustin a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, se pare că l-a înfiat pe Iustinian ungându-l cesar în locul său.

A stat în preajma unchiului său încă din tinereţe şi a avut astfel posibilitatea să primească o educaţie deosebită, devenind un cunoscător al dreptului şi istoriei Imperiului Roman dar şi un foarte bun teolog.

Împăratul Iustinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii. De asemenea, în timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici - cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia -, iar în anul 553 a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnată erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul iustinian) şi cea religioasă reprezintă o moştenire valoroasă pe care a lăsat-o posterităţii. A trecut la cele veşnice în noiembrie 565. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; https://doxologia.ro ) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea)

Afisari: 185

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să

Documentare 10-10-2026 08:00

10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)

Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul

Documentare 10-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal

Documentare 10-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie

Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-10-2026 15:14

Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026

Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form

Documentare 09-10-2026 13:49

Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026

Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi