Săptămâna europeană 29 iulie - 2 august
Evenimente desfăşurate la nivelul instituţiilor europene în perioada 29 iulie - 2 august 2024: Un raport al Uniunii Europene privind dezinformarea de la alegerile europarlamentare nu constată incidente majore şi sistemice; Şeful diplomaţiei UE cere transparenţă totală în procesul electoral din Venezuela; UE începe plata unui ajutor de 400 de milioane de euro către Autoritatea Palestiniană; Uniunea Europeană alocă Libanului un prim ajutor financiar de 500 de milioane de euro; Legea UE privind inteligenţa artificială a intrat în vigoare.
Parlamentul European
* Un raport al Uniunii Europene dat publicităţii în 29 iulie a constatat că "nu au existat incidente majore sau sistemice" de dezinformare online "care să perturbe desfăşurarea" alegerilor pentru Parlamentul European de luna trecută, potrivit dpa.
Raportul se referă la Digital Services Act (DSA), lege referitoare la conţinutul online. De anul trecut, DSA obligă marile platforme online precum X şi Meta să reducă riscul ca serviciile lor să fie folosite pentru a crea "efecte negative asupra discursului civic şi proceselor electorale".
În perioada premergătoare alegerilor, Comisia Europeană a publicat linii directoare despre modul în care se aştepta ca platformele mari să abordeze dezinformarea. De asemenea, a deschis o investigaţie despre modul în care Meta gestiona publicitatea politică pe platformele sale Facebook şi Instagram.
Raportul publicat în 29 iulie nu demonstrează existenţa unei legături cauzale între aplicarea DSA şi faptul că nu a existat un val mare de dezinformare legat de alegeri şi de aplicarea DSA.
Acesta "evidenţiază că acţiunile pentru a asigura pregătirea şi coordonarea între toate părţile interesate relevante au avut succes", se arată într-un comunicat de presă al CE, care însoţeşte raportul.
Comisia Europeană
* Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a cerut o ''transparenţă totală în procesul electoral'' din Venezuela, după proclamarea victoriei lui Nicolas Maduro, contestată însă de opoziţie, potrivit AFP.
''Venezuelenii s-au pronunţat cu privire la viitorul ţării lor în mod paşnic şi în număr mare. Voinţa lor trebuie să fie respectată. Este esenţial să se garanteze transparenţa totală a procesului electoral, inclusiv numărătoarea detaliată a voturilor şi accesul la procesele verbale ale birourilor de votare'', a declarat Borrell într-un mesaj publicat pe reţeaua socială X.
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost reales în 28 iulie pentru al treilea mandat consecutiv, cu 51,20% din voturi, potrivit unui comunicat oficial difuzat de Consiliul Naţional Electoral.
Lidera opoziţiei Maria Corina Machado a declarat în 29 iulie că scrutinul a fost câştigat de candidatul opoziţiei, Edmundo Gonzalez, cu 70% din voturi.
SUA, Argentina, Chile, Peru, Guatemala şi Costa Rica au pus sub semnul întrebării transparenţa procesului electoral, pe care l-au calificat drept fraudulos şi nereprezentativ pentru voinţa poporului venezuelean. În schimb, Bolivia, Cuba şi Nicaragua l-au felicitat pe Nicolas Maduro.
* Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate Josep Borrell a declarat în 30 iulie că vrea să înceapă să lucreze la dezvoltarea relaţiilor diplomatice cu Vietnamul, afirmând că UE poate contribui la creşterea securităţii maritime şi a securităţii cibernetice, potrivit Reuters.
Josep Borrell şi ministrul de externe vietnamez Bui Thanh Son au discutat despre chestiuni legate de Marea Chinei de Sud, Ucraina şi finanţarea tranziţiei energetice cu prilejul unei întâlniri de la Hanoi.
Borrell a mai precizat că a îndemnat Vietnamul să accelereze implementarea Parteneriatului pentru o tranziţie energetică justă (JETP) pentru a reduce utilizarea cărbunelui în ţara din sud-estul Asiei, un hub industrial regional.
Ministrul de externe vietnamez Bui Thanh Son a declarat la rândul său că a solicitat UE sprijin financiar pentru implementarea JETP, adăugând că Vietnamul a salutat dorinţa UE de a juca un rol mai activ în regiunea Indo-Pacific.
* Uniunea Europeană a anunţat în 31 iulie plata unei prime tranşe de 150 de milioane de euro, ca parte a unui pachet de ajutor de urgenţă de 400 de milioane de euro pentru Autoritatea Palestiniană, care se confruntă cu probleme bugetare grave, potrivit AFP.
Comisia Europeană a precizat că prima tranşă include subvenţii pentru a ajuta la plata salariilor funcţionarilor publici din Cisiordania şi pentru a sprijini familiile vulnerabile.
Restul fondurilor vor fi eliberate în august şi septembrie "sub rezerva progreselor înregistrate în punerea în aplicare a agendei de reformă a Autorităţii Palestiniene", a explicat executivul UE într-un comunicat.
* Comisia Europeană a aprobat în 1 august un prim ajutor financiar pentru Liban, în valoare de 500 de milioane de euro, ca parte a alocării de un miliard de euro anunţată de preşedinta instituţiei, Ursula Von der Leyen, în timpul vizitei efectuate la Beirut în luna mai, potrivit EFE.
Aşa cum a anunţat CE, această primă tranşă are scopul de a sprijini, în perioada 2024-2025, sectorul securităţii şi gestionării frontierelor, activitatea economică, măsurile în favoarea celor mai vulnerabile persoane din Liban şi alte reforme "foarte necesare".
Pachetul financiar total se bazează pe concluziile adoptate de Consiliul European din 17-18 aprilie, în care Uniunea Europeană şi-a reafirmat "sprijinul ferm" pentru Liban şi a recunoscut circumstanţele dificile prin care trece ţara în plan intern şi ca urmare a tensiunilor regionale.
* În 1 august a intrat în vigoare Actul european privind inteligenţa artificială (Legea privind inteligenţa artificială), primul regulament cuprinzător din lume privind inteligenţa artificială. Legea este concepută pentru a se asigura că IA dezvoltată şi utilizată în UE este de încredere, cu garanţii pentru protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Regulamentul urmăreşte să instituie o piaţă internă armonizată pentru IA în UE, încurajând adoptarea acestei tehnologii şi creând un mediu favorabil inovării şi investiţiilor. (sursa: https://ec.europa.eu/)
Statele membre trebuie să desemneze autorităţile naţionale competente până la 2 august 2025, care vor supraveghea aplicarea normelor pentru sistemele de IA şi vor desfăşura activităţi de supraveghere a pieţei. Oficiul pentru IA al Comisiei va fi principalul organism de punere în aplicare a Legii privind IA la nivelul UE, precum şi autoritatea de asigurare a respectării normelor pentru modelele de IA de uz general, arată sursa citată.
Majoritatea normelor din Legea privind inteligenţa artificială vor începe să se aplice la 2 august 2026. Cu toate acestea, interdicţii sistemelor de IA considerate a prezenta un risc inacceptabil se vor aplica deja după şase luni, în timp ce normele pentru aşa numitele modele de IA de uz general se vor aplica după 12 luni, potrivit ec.europa.eu.
* Uniunea Europeană a salutat eliberarea în 1 august de către Moscova a unor deţinuţi "persecutaţi pe nedrept", eliberare care a survenit în cadrul unui schimb amplu între Rusia şi Occident, cerând punerea în libertate a tuturor deţinuţilor politici, potrivit AFP.
"Uniunea Europeană este uşurată de eliberarea şi transferul spre libertate în afara Rusiei şi a Belarusului a unui număr de deţinuţi politici, între care cetăţeni europeni, cu ajutorul Turciei", a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a primit în 1 august pe aeroportul Vnukovo din Moscova pe cei opt cetăţeni ruşi eliberaţi în cadrul schimbului major de deţinuţi între Moscova şi Occident.
Turcia a coordonat la Ankara un schimb de 26 de deţinuţi între Rusia şi mai multe ţări occidentale. "MIT (serviciul turc de informaţii - n.red.) a desfăşurat la Ankara cea mai importantă operaţiune de schimb de deţinuţi din ultima vreme, care a implicat 26 de persoane din închisori din şapte ţări diferite (SUA, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia, Rusia şi Belarus)", a anunţat preşedinţia turcă într-un comunicat de presă.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)
* Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins în 29 iulie apelul formulat de Ryanair împotriva ajutorului de stat de 150 milioane de euro acordat în timpul pandemiei companiei aeriene Austrian Airlines, subsidiară a Lufthansa, potrivit Reuters.
Decizia este finală şi Ryanir nu o poate ataca.
Ryanair, cea mai mare companie low-cost din Europa, a lansat peste 20 de procese împotriva deciziilor Comisiei Europene de aprobare a ajutoarelor financiare acordate companiilor aeriene în timpul pandemiei, susţinând că operatorii aerieni beneficiau astfel de avantaje incorecte.
Ryanair a câştigat apelul formulat împotriva ajutoarelor de stat acordate Lufthansa, Condor, KLM şi TAP dar a pierdut în cazul ajutoarelor de stat acordate SAS, Finnair şi Air France. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august
Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 august
Este a 220-a zi a anului 2026. Au mai rămas 145 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 10 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 00 h 39 și apune la 17 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 3-7 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 3-7 august 2026: Reuniunea miniștrilor de interne ai UE pe tema crizei migranților din Ceuta; Uniunea Europeană a anunțat că va acorda Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro în beneficii din activele rusești înghețate; Comisia Europeană a finalizat etapele juridice finale pentru
Retrospectiva evenimentelor interne 3-7 august 2026
Discuțiile și măsurile luate în contextul stării de alertă energetică (31 iul - 31 aug), adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative privind integritatea (jalon PNRR), precum și contestarea ei la CCR, adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative a Strategiei naționale privind biodiversitatea (jalon PNRR), lansarea de către AUR
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul George Enescu
George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, evidențiază pagina muzeului care îi poartă numele - https://www.georgeenescu.ro/. A început să c&a
7 august - Ziua internațională a berii
Ziua internațională a berii este celebrată în fiecare an în prima vineri din luna august. În 2026, această zi este marcată la 7 august. Sărbătoarea a fost fondată în 2007 în Santa Cruz, California, de antreprenorul american Jesse Avshalomov și un grup de prieteni. De la un eveniment local, Ziua internațională a berii a devenit o manifestare glob
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 7 august, începe cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care propune, timp de 17 zile, peste 100 de evenimente în Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea. Primul weekend marchează începutul unui maraton cultural care va continua până pe 23 august și va reuni, în cele patru orașe gaz
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 august
Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor Greco-catolice Cuv. m. Dometie Persul Romano-catolice Ss. Sixt al II-lea, pp. și îns., m.; Caiet
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 august
Este a 219-a zi a anului 2026. Au mai rămas 146 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 09 m și apune la 20 h 33 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 16 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













