Francis Crick a fost unul dintre marii oameni de ştiinţă ai Marii Britanii, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1962, "pentru descoperirile privind structura moleculară a acizilor nucleici şi semnificaţia acesteia pentru transferul de informaţii în materialul viu'', potrivit www.nobelprize.org/prizes.

Francis Harry Compton Crick s-a născut pe 8 iunie 1916, în Northampton, Anglia, fiind copilul mai mare al lui Harry Crick şi al lui Annie Elizabeth Wilkins, având un frate, A. F. Crick, care a devenit medic în Noua Zeelandă.

A fost educat la Northampton Grammar School şi la Mill Hill School din Londra. A urmat cursurile University College London, unde a studiat fizica, absolvind cu o diplomă de licenţă în ştiinţe în 1937. A început să efectueze cercetări pentru un doctorat, dar, în 1939, a fost întrerupt de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

În perioada războiului, a fost implicat în cercetări militare, lucrând la dezvoltarea minelor magnetice şi acustice. După război, Crick a decis să-şi continue studiile, de data aceasta în biologie, despre care ştia foarte puţin în acel moment.

Sprijinit în principal de o bursă din partea Medical Research Council (MRC), Francis Crick a mers la Cambridge şi a lucrat la Strangeways Research Laboratory. În 1949, Crick s-a alăturat unităţii MRC condusă de Max Perutz, şi ulterior Laboratorului de Biologie Moleculară al MRC. Un tânăr biolog american pe nume James Watson şi-a început cercetările în laborator în 1951 şi a colaborat cu Crick, dezvăluind misterele structurii ADN-ului. Crick şi-a obţinut doctoratul de la Universitatea din Cambridge, Gonville and Caius College, în 1954, după cum se menţionează pe www.biography.com/scientists.

Francis Crick şi James Watson au fost interesaţi de modul în care informaţiile genetice ar putea fi stocate în formă moleculară. Folosind studiile de difracţie cu raze X ale ADN-ului, în 1953, Watson şi Crick au construit un model molecular reprezentând proprietăţile fizice şi chimice cunoscute ale ADN-ului, propunând primul model pentru structura dublu elicoidală a ADN-ului (care este compus din două lanţuri polinucleotidice paralele, înfăşurate elicoidal şi legate împreună prin punţi de hidrogen, între purine şi pirimidine), cu ajutorul căruia intuiesc descifrarea codului genetic.

Modelul original al structurii ADN-ului, 1953. 

În timpul anului universitar 1953-1954, Crick a ţinut prelegeri la Harvard, ca profesor invitat, de două ori, şi a vizitat alte laboratoare din State pentru perioade scurte. Apoi, s-a concentrat pe implicaţiile biologice ale structurii moleculei de ADN, dezvoltând mai multe perspective asupra codului genetic - inclusiv aşa-numita "dogmă centrală" care explică fluxul de informaţii de la ADN la ARN la proteine, potrivit www.crick.ac.uk.

Francis Crick şi James D. Watson, 1953.  

Watson şi Crick au publicat în revista ştiinţifică "Nature", în aprilie 1953, o lucrare care descrie structura dublă elicoidă a ADN-ului. Pentru a ajunge la descoperirea lor revoluţionară, au folosit munca biofizicienei engleze Rosalind Franklin, o colegă a biofizicianului Maurice Wilkins de la King's College din Londra. Cu toate acestea, contribuţia ei la descoperirile lor va rămâne în mare parte nerecunoscută până după moartea ei. Franklin a compilat mai multe documente de lucru nepublicate care descriu calităţile structurale ale ADN-ului şi, împreună cu elevul ei, Raymond Gosling, realizase o imagine de difracţie de raze X a ADN-ului, cunoscută sub numele de "Fotografia 51", care avea să devină o dovadă crucială în identificarea structurii ADN-ului. Fără ştirea sau permisiunea ei, Wilkins a împărtăşit Fotografia 51 şi datele ei cu Watson. Deşi Watson şi Crick au inclus o notă de subsol în articolul lor care recunoaşte că au fost "stimulaţi de o cunoaştere generală" a contribuţiilor nepublicate ale biofizicienei Rosalind Franklin, Watson, Crick şi Wilkins au fost cei care au primit Premiul Nobel pentru munca lor în 1962, la patru ani după ce Franklin murise de cancer ovarian, potrivit www.biography.com

Crick a continuat să studieze ADN-ul şi, în 1962, a devenit director al Laboratorului de Biologie Moleculară al Universităţii Cambridge, precum şi membru (nerezident) al Institutului Salk din California. Câţiva ani mai târziu, el a scris "Of Molecules and Men". În 1981, Crick a scris "Life Itself: Its Origin and Nature", iar "What Mad Pursuit: A Personal View of Scientific Discovery" a fost publicat în 1988.

Dincolo de câştigarea Premiului Nobel, Crick a primit Premiul Charles Leopold Meyer al Academiei Franceze de Ştiinţe în 1961 şi Premiul de Merit al Fundaţiei Gairdner în 1962. Împreună cu James Watson şi Maurice Wilkins, i s-a acordat un premiu al Fundaţiei Lasker în 1960. Doi ani mai târziu, a fost ales membru de onoare străin al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe.

În anii următori şi-a extins interesul şi concentrarea asupra modului în care funcţionează creierul şi asupra naturii conştiinţei. În ultimii ani, în colaborare cu S. Brenner, s-a concentrat mai mult pe biochimie şi genetică, dezvoltând ipoteze despre sinteza proteinelor ("ipoteza adaptorului") şi codul genetic şi, în special, a făcut cercetări asupra mutanţilor de tip acridină.

Biologul Francis Crick a murit în La Jolla, California, pe 28 iulie 2004. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: nobelprize.org